Zhavia

1

''-Zhavia, mergi in casa, o sa vina si mami in 5 minute, dupa ce vorbeste cu domnul cu joben!

O priveam neincrezatoare, aveam doar 5 ani dar stiam ca cel care a venit sa o vada pe mami nu era un om bun. Bunicul meu era un om bun sau vecinul meu Travis care imi aducea gogosi de cate ori sotia lui ii pregatea, deoarece urma sa ii dea o veste proasta in legatura cu copilul lor mai mic, Chad, cu care ma mai jucam in unele sambete si era foarte bolnavicios, probabil doar avea o imunitate scazuta, dar cel care vine mereu aici nu seamana cu niciunul dintre cei doi. Are mereu o palarie neagra pe cap care ii da tente vibrante ale trasaturilor fetei si acestea devin neclare din cauza umbrei care i se asterne peste chip, fiind mereu invaluit intr-o aura de mister, dar nu era un mister care sa imi starneasca curiozitatea, pur si simplu imi inspira teama si neincredere, insa mami avea incredere in el, iar eu puteam doar sa am incredere in simturile ei.

Am simtit cum un zgomot brutal imi determina corpul sa tremure incontrolabil, iar Skye, papagalul meu a ciripit atat de tare, era un chirait pe care l-ar scoate doar o pasare tropicala ce este vanata de un pradator prin jungla deasa, incat imi doream foarte mult sa ii dau drumul pe geam pentru a nu mai face zgomot si a nu ma speria si mai tare. Era o impuscatura! Poate mami era acum vanata de omul cu joben, acest gand a provocat un sir interminabil de lacrimi sa imi ude obrajii deja prea palizi si prea calzi din cauza vremii specifice Marocului. Trebuia sa o salvez, acum eu o sa am grija de ea, dar cum am deschis usa, desi am incercat sa o fac in cea mai mare liniste posibila, un scartait a perturbat linistea ce se abatuse peste locuinta noastra, dar nu conta, deoarece un minut mai tarziu, barbatul a tipat la mami.

- O sa pleci cu ea, Kira! Daca nu o faci, o sa va distrug, exact asa cum am facut cu sotul tau. Renunta, ai pierdut, inca din momentul in care m-ai refuzat la altar.

- Nu o sa plec! Nu si acum, o sa lupt pentru drepturile mele, pentru ale Zhaviei, pentru ale sotului meu.

- E mort! Asa cum vei fi si tu si fiica ta daca nu plecati si nu renunti sa mai vrei sa iti descoperi orginile cu atata indarjire. Vezi acest pistol? Nu ma deranjeaza sa fie patat si cu sangele tau sau cu cel al unui suflet nevinovat, alege sa o tii in siguranta si departe de mine!

Un ras sumbru a fost finalul amenintarii lui. Il omorase pe tati, voia sa o impuste pe mami si sa ma ucida pe mine, dar de ce? Dar de ce mai conta? Am inceput sa plang si am simtit cum corpul mi se sfarama in mii de bucatele. Era o durere acuta care nu putea fi descrisa in cuvinte, ci doar simtita, dar nu as vrea ca cineva sa aiba aceleasi sentimente ca si ale mele in acest moment. Am inchis usa, nu mai voiam sa o salvez pe mami, eram o eroina jalnica, corpul mi s-a lipit de lemnul dur si m-am lasat usor in jos pana trupul meu a sjuns pe podea. Mana imi lovea incontinuu covorul plin cu floricele care ma inveselea de fiecare data cand il priveam, acum era incetosat, lipsit de un contur clar, pierdut in negura, precum sufletul meu. Un chirait mi-a ascuns sunetul plansetului, probabil Skye voia sa imi simta durere, la fel si vremea care pentru prima data, intr-o zi de vara, cerul a inceput sa se intunece si o ploaie violenta a inceput, aceasta ii va distruge florile mamei, erau preferatele ei, deoarece le primise de la tati. Un urlet de agonie era insuficient pentru a imi exprima toata suferinta, dar mi-a facut papagalul sa zboare si sa se agite in acea colivie mult prea mica pentru a ii permte sa zboare si sa se elibereze, precum aceasta camera care nu putea sa imi simta durerea profunda..''

- Zhavia! Zhavia, trezeste-te! Scumpo, a fost doar un cosmar, esti in siguranta acum.

O priveam bulversata pe Alejandra, ea ma analiza cu teama si ma mangaia usor pe mana pentru a ma calma, probabil voia sa imi previna un nou atac de panica, dar ea nu stia ca acea caldura a ochilor ei ma linistea pe deplin imediat ce o sesizam.

Alejandra este supraveghetoarea mea si a celorlalte 15 colege ale mele, toate facand parte din grupa cu varsta cuprinsa intre 15 si 16 ani a copiilor abandonati din California. Ma intelegeam bine cu toate fetele, mai putin cu cele care isi puneau intrebari in legatura cu originea numelui meu, dar nimeni nu stia de unde proveneam si de ce aveam un nume asa e ''odios'' dupa parerea lor, insa o fata stia. Sophia a fost cea care m-a ajutat de cand am ajuns aici, fusesem adoptata de o familie din Los Angeles ce era alcatuita dintr-un tata alcoolic care a fost de acord cu adoptia mea doar pentru ajutorul primit de la stat si devenea violent in unele momente, iar furia lui se evapora doar cu jutorul unor idei mai ciudate si deloc placute pentru mine, curand protectia copilului a intervenit si am ajuns la un nou orfelinat, aici ea a devenit ingerul meu protector. Incerca sa ma calmeze de fiecare data cand aveam un atac de panica sau pur si simplu o stare de tristete care aparea mereu cand imi aminteam de trecutul meu pe care am incercat mereu sa il fac sa dispara, ca si cum nu ar fi existat si sa nu mai repet greselile de atunci.