Zhavia

2

  "Un oras pierdut in mrejele zapezilor, dupa un vârf de munte se ivește câte o prăpastie sau începutul unei moșii, locul unde s-au ascuns o mulțime de lucruri, unul mai semnificativ decât altul. O liniște abisală se amesteca cu fulgii de nea ce cad în neant și pune stăpânire pe sufletul miilor de locuitori, asta, până într-un punct. Bursa, orașul unde statutul social al familiei semnifică  ierarhia conducătorilor, locul unde moșiile ilustrează puterea, regulile și tradițiile ilustrează modul de viață al cetățenilor, totul având o ordine bine definită."

 Un articol destul de interesant, ca sa fiu sincera, este singurul care iese din tiparele specifice  celorlalte care par copiate de pe Wikipedia. Eram in drum spre acest oras si aveam nevoie sa stiu modul in care societatea din Bursa isi petrece viata de zi cu zi, totusi nu ma pasiona aceste idei despre felul in care ar trebui privit un loc. Din ce am citit si din imaginile pe care le cautasem cu mult interes dupa ce l-am cunoscut pe Alfonso Mendoza am descopeit un oras cu adevarat frumos, avand ca functie de baza turismul, datorita peisajelor splendide care starnesc dorinta fiecarui cetatean al Globului de a le vedea cel putin odata in viata. Initial, parea un peisaj tipic zonei montane, apoi cautand mai adanc descopereai conacele care ar fi adus entuziasmul tuturor copiilor mici ce credeau ca basmele sunt adevarate, pentru ca da, Bursa era orasul cu o arhitectura impresionanta ce ma ducea cu gandul la constructiile specifice erei medievale. Acestea semanau cu castele desenate in cartile care prezentau acele povesti cu printi si printese.

  Totusi, acest Ezechiel Cansas privea societatea foarte divizat, adica nu puteam spune ca el face asta, deoarece singura parte a locuitorilor expusa tuturor cititorilor era categoria celor bogati care par sa conduca lumea din acest mic orasel si sa ascunda o multime de secrete in baza carora si-au construit acele mosii. In baza a cele citite nu imi dadeam seama daca redactorul este unul prea superficial care face parte din aceaa parte avantajata a populatiei sau era un simplu pusti care era pasionat de viata oamenilor care par ca au succes, insa in mare parte, acest lucru este valabil doar pe plan profesional. Fiind primul articol care mi-a starnit interesul si care imi zugraveste o mica imagine a urmatoarelor persoane care ma vor inconjura,am hotarat sa imi pastrez o parere buna despre posesorul lui,  dar inca imi provoaca dezgust. Am fost crescuta intr-un oras din Africa de Nord, intr-o tara in curs de dezvoltare care nu avea o economie foarte bine dirijata, iar sistemul salarial mai avea multe lucruri de definitivat, totusi mama mi-a oferit un trai decent, pot sa spun ca depasea rata in care se incadra 80% din populatia acestui continent foarte sarac, dar m-a invatat sa impart si sa fiu modesta. Imi aduc aminte de vecinul meu, Chad, era un negru foarte dragut cu o sclipire unica in ochi, un copil care se bucura atunci cand tatal lui putea sa plece mai devreme cu o ora de la serviciu, desi lua un salariu mai mic, pentru a isi petrece timpul cu el, iar acest lucru insemna fericirea deplina -atunci cand nu aveai aproape nimic, dar aveai totul, pentru ca totul consta in fericirea oamenilor pe care ii iubesti. 

  Am inceput o aventura, pe langa cea pe care deja o acceptasem, o sa descopar traiul paturii mijlocii a acestui oras si o sa ii invat pe cei avuti sa imparta, aceasta a fost dorinta mamei dintotdeauna, sa existe un echilibru in lume, fara discriminari. O conceptie complet imposibila si nerealista, dar spiritul visator l-am mostenit in mod paradoxal de la femeia care privise viata in ultimii ani in care m-a crescut in cel mai rece mod, iar primul meu experiment va fi facut pe familia Mendoza, mai exact pe Alfonso Mendoza, care statea langa mine in acest moment. Ma intreb daca acest om insensibil are vreo scanteie de omenie in acea privire glaciala care imi transmitea doar sagetele de teama care ma determinau sa fiu ascultatoare, pentru moment.

  -Zhavia, am uitat sa iti spun mic amanunt. Am un fiu vitreg, Savas, poate sa fie un nemernic uneori, vei merge la acelasi liceu cu el si daca iti face vreo problema, te rog sa imi spui.

  -Atunci, nu este el mostenitorul averii tale?

  -Nu. El nu o sa primeasca nimic de la mine, are deja o mostenire destul de consistenta de la bunicul lui, tatal sotiei mele, dar este un pusti care nu vrea sa munceasca toata viata si asteapta sa ii ofer si averea mea pentru a o pierde la jocurile cu noroc sau prin cluburi in excursiile exotice.