Expeditia mea decurgea cum nu se putea mai prost. Nimic din ceea ce citisem nu ma putea pregati pentru asta. Nu-mi puteam simti mana stanga lucru pentru care eram recunoscator deoarece aveam nevoie de concentrare iar durerea nu e tocmai un catalizator pentru o gandire limpede. Pierdusem ambele cutite in lupta cu acel sobolan monstruos iar acum doua seturi de gheare puternice imi patrunsesera adanc in carnea de la nivelul umerilor. Condorul necrofag, o creatura inaripata de zece ori mai mare decat cea mai mare acvila, ma purta acum in zbor catre o destinatie necunoscuta. Eram sigur ca avea ceva special pregatit pentru mine deoarece nu fusesem ucis inca. Este cunoscut faptul ca acest specimen de Condor Necrofag isi ridica prada in zbor folosindu-si apoi ciocul puternic pentru a o decapida, lasand apoi restul corpului sa cada, zdrobindu-se de sol dupa care condorul se hraneste din bucatile imprastiate.
Mi-am acordat un interval de cateva secunde pentru a privi insula si a indentifica locul in care ma aflam si directia in care mergeam. Pozitia mea era aproape de centrul insulei si mai ca i-am multimit condorului pentru faptul ca ma purta intr-o relativa siguranta in directia destinatiei mele finale. Stiam ca orice incercare de a scapa stransorii monstrului mi-ar fi fost fatala, daca as fi ajuns la arbaleta as fi putut probabil omori creatura insa nu as fi supravietuit caderii. Ne apropiam de un copac gigantic ce trona deasupra vegetatiei luxuriante a insulei iar planul oribilei creaturi se contura cu rapiditate. Situat in varful uriasului arbore se afla un cuib imens, adapost pentru patru oua gigantice. Am fost aruncat in mijlocul cuibului de la o distanta de sapte metri dupa care condorul s-a indepartat in zbor. Probabil ca in ochii sai eu eram un fel de vierme inofensiv care nu putea pereclita siguranta cuibului, creatura lasandu-ma fara cea mai mica grija singur in mijlocul celor patru oua gata sa eclozeze. Cuibul era plin de lesuri care provocau un miros extrem de neplacut, era clar pentru mine ca puii erau pe cale sa iasa din oua iar mama lor stivuia mancare cu care acestia sa se hraneasca in primele zile de viata, era cunoscut faptul ca in lipsa acesteia puii ar fi dezvoltat instincte canibalice, mancandu-se intre ei.
Adrenalina care ma salvase din incrancenata lupta cu rozatorul incepea sa-si piarda efectul iar durerea ranilor sa facea din ce in ce mai mult simtita. Amorteala bratului meu stang disparuse, lasand loc unei dureri acute care pulsa la orice atingere. M-am tarat pana la marginea cuibului pentru a vedea daca exista vreo sansa sa ajung pe sol insa in starea in care ma aflam ar fi fost imposibil sa ma avant intr-o asemenea incercare sinucigasa. M-am retras incet, obosit, proptindu-mi spatele ranit de unul din uriasele oua. Spre surprinderea mea oul incepu sa se miste iar coaja din partea sa superioara fu inlaturata de un cioc ce-mi proiecta in minte o imagine teribila. Puteam sfarsi sfasiat de aceste groaznice progenituri inaripate. Toti cei patru pui iesisera din carapacele lor albe si se indreptasera lacomi catre cadavrele creaturilor si animalelor omorate pentru ei de teribila lor mama. M-am indepartat lent de centrul cuibului incercand sa nu atrag atentia lor asupra mea. Soarele apunea incet, ascunzandu-se in spatele copacilor colosali iar eu am aruncat o ultima privire spre jungla de jos de unde stiam ca nu va veni nicio salvare. Cunosteam faptul ca mama condor nu se va intoarce pana dimineata iar pana atunci eu voi fi fost deja pierdut. Insa uitandu-ma in jos am descoperit o soarta si mai cruda. O intreaga familie de rozatoare necrofage isi croia drum printre crengile copacului pentru a ajunge la ospatul de sus. Era o practica des intalnita in lumea plina de cruzime a creaturilor unde multe cuiburi erau distruse de pradatori infometati. Hotarat sa nu asist la un astfel de macel am plantat un explozibil in partea vestica a cuibului de unde parea ca vor veni rozatoarele. M-am indreptat spre partea opusa captand atentia puilor care m-au urmarit ca pe o noua jucarie interesanta. Carnea de pe brate imi era ciugulita de ciocurile lor ascutite in timp ce incercam sa ma protejez asteptand explozia. Puteam auzi crengile troznind sub greutatea atacatorilor. Primele rozatoare sarisera in interiorul cuibului si se indreptau incet catre noua lor tinta. Una dintre rozatoare declansa mina plantata de mine iar o explozie de lumina si caldura invalui grupul de pradatori. Subestimasem insa grupul atacatorilor si desi cea mai mare parte a lor murise, cei remasi erau mai mult decat de ajuns pentru a reprezenta pieirea mea si a puilor condorului. Rozatoarele se grupasera si inaintau incet spre pozitia noastra, stiam ca nu puteam impiedica moartea puilor asa ca m-am indepartat de ei folosindu-i ca o distragere pentru a ma ascunde, rozatoarele se repezira spre ei sfartecandu-i cu o ardoare oribila, una dintre ele insa ma privea fix, ignorand macelul din imediata apropiere. Sari spre mine incercand sa ma surprinda insa cu o usoara fandare saritura sa se transforma intr-un plonjon sinucigas de optzeci de metri. Toate creaturile se adunasera in jurul trupurilor neinsufletite ale micilor condori iar asta a reprezentat oportunitatea perfecta. Mi-am pregatit rapid trei dintre explozibilii ramasi si i-am armat aruncandu-i catre creaturile ce se infruptau frenetic din noua lor prada. Uriasa explozie a acoperit intreg cuibul cu sange si bucati uriase de carne. Eram singur iar linistea pusese stapanire peste scena acestei groaznice batalii. Era prea intuneric si am decis sa incerc sa evadez la primele ore ale diminetii, inainte ca mama puilor sa descopere moartea acestora.
Era inca intuneric cand m-am trezit. Trebuia sa gasesc o cale de a ajunge jos si de a continua expeditia. Mana mea stanga parea ca putea fi utilizata din nou chiar daca durerile persistau. Imi mai ramasesera doar doua zile pentru a ajunge la destinatie. Stiam ca odata ce Condorul descoperea masacrul va urma o izbucnire distrugatoare de furie. In timp ce imi imaginam aceasta deznadejde totala a mamei ce-si gaseste puii morti am auzit un croncanit indepartat. Era chiar condorul care prin aceste sunete dadea de stire puilor ca se intorcea acasa. Daca ajungea inainte ca eu sa scap ma puteam considera mort. Am legat sfoara pe care o aveam la mine de una dintre sagetile arbaletei dupa care m-am indreptat la marginea cuibului si am sarit in gol de la inaltimea de optizeci de metri a copacului. Desi distanta pana la sol era imensa viteza cu care cadeam imi lasa o marja foarte scurta in care puteam sa actionez. Am apucat cu o mana capatul liber al funiei dupa care am folosit arbaleta fixata pe cealalta mana pentru a lansa sageata catre trunchiul copacului. M-am prins apoi puternic cu ambele maini de sfoara care imi zdrelea pielea si am continuat caderea pana cand funia s-a intins brusc lasandu-ma suspendat la 10 metri de sol. Parea totusi o distanta periculoasa daca voiam sa scap fara fracturi Asa ca m-am inclinat catre cea mai apropiata ramura, folosindu-ma de ea pentru a ajunge la trunchi de unde puteam cobori incet pe pamant. Am auzit tipetele prelungi ale Condorului ce descoperise teribila moarte a puilor sai. Stiam ca aceasta va cauta vinovatii desi ramasite din cadavrele rozatoarelor erau inca in cuib, asa ca m-am ascuns in vegetatia densa asteptand ca pericolul sa treaca.
Ma asteptau inca doua zile si jumatate din drumul primejdios pe care il aveam de parcurs insa nu puteam esua, telul meu imi revenea mereu in minte, mai clar, mai puternic. Nimicestele pe toate!
