Soldații se identificau cu obiectivele fixate de propriile lor națiuni și autorități. Comuniunea dintre individ și comunitate era obținută prin propagandă. Soldații ajungeau să se resemneze la un moment dat și se disciplinau să lupte ținând cont că nu aveau alternative. Soldații, pentru a scăpa de oroarea războiului, apelau la diverse tipuri de dezertare. Dezertorii erau priviți cu invidie.
Cum dezertarea era aspru pedepsită, se recurgeau la alte metode de ieșire din luptă, una dintre acestea fiind rănirea. Soldatul, căpătând o rană care sa nu-i pună viața în pericol, dar una semnificativa încât îl făcea incapabil să mai lupte, putea ajunge acasă. Unii își expuneau anumite părți ale corpului pentru a fi răniți și se recurgea și la amputări, aceasta din urmă fiind soluția extremă. Unii soldați se împușcau singuri. cu grijă, fără ca glonțul să atingă artere sau oase. Rănile auto-provocate erau tot mai dese
O altă metodă era revolta. În 1917, armata franceză a fost afectată de revolta a 40 de divizii. Însă cei identificați ca lideri ai izbucnirii grevelor militare nu aveau o soartă prea bună. Dar într-un fel, de pe urma grevelor și presiunii soldaților, au fost aplicate concesiile, s-au oferit rații mai mari și permisii mai dese.
O altă alternativă de ieșire din război era sinuciderea când soldații nu mai puteau face față luptelor. Sinuciderea era însă dificilă căci țeava puștii era lungă și nu puteau trage cu ele decât cu degetul de la picior. Nu se regăsesc sinucideri în statistici sau în documente oficiale căci familiile soldaților care au recurs la asemenea măsura extremă nu mai primeau nimic de la stat.
Justiția militară era dură, iar numărul execuțiilor era tot mai mare. Pedepsele erau mai aspre pe frontul de est.
Soldații aveau însă și motivații pentru a duce greul pe câmpul de luptă. Erau mai bine plătiți în armată decât în viața civilă, aveau hrană mai bună și mai consistentă. Băutura era una dintre aspectele centrale ale rezistenței, alături de tutun și droguri. Soldații se îmbătau ocazional, mai ales în permisie. În timpul jafurilor, soldații se îndreptau prima dată spre pivniță pentru a căuta băutura alcoolică depozitată. Nu era o acțiune individuală, ci o politică de stat, alcoolul fiind distribuit de către instituțiile militare în rații zilnice. Britanicii primeau rom, francezii primeau vin, iar germanii primeau bere. Alcoolul era distribuit înainte de efectuarea marilor operațiuni.
O altă motivație era dependența de adrenalina de lupta și de ucidere, la britanici, actul uciderii fiind asociat cu vânătoarea. Au apărut coduri morale referitoare la uciderea unui inamic în anumite situații, căci se puteau întoarce împotriva lor, fiind interzise actele de ucidere a inamicilor când mergeau la toaletă sau erau transportați răniții. Dacă inițial erau evitați, medicii din taberele opuse erau atacați spre sfârșitul războiului fără rezerve, deoarece contribuiau la refacerea forțelor inamice.
Nu mai existau reguli, de aceea erau create altele noi. Se stabileau reguli de violență între tabere și armistiții de încetare a focului în timpul transportării cadavrelor și a răniților. În decembrie 1914 a fost stabilit Armistițiul de Crăciun ca o umanitate împărtășită, ceea ce nu s-a mai repetat niciodată.
O altă motivație era ideea răzbunării camarazilor uciși în luptă de inamici. Mai era și presiunea egalilor, a camarazilor, comportamentul eroic, societatea așteptându-se ca soldatul să nu se individualizeze prin lașitate, principiul soldatului fiind lupta pentru a-i apăra pe alții.
Soldații petreceau 1/5 din timp pe front. Când ajungeau în spatele frontului, erau puși să facă provizii, să refacă drumuri, să se ocupe de muniții. S-a creat o birocrație militară: de la frizeri la bucătari, toți având ca scop evitarea primei linii. Pentru prima linie exista un sistem de rotație. Cei din familii bune și cu relații ori influentă aveau șanse mari să nu ajungă să lupte în prima linie, lucrând în cartierele generale la sute de km în spatele frontului.
A apărut și problema bolilor, acestea fiind omniprezente. 8-15% din efective erau contaminate. Bolile erau transmise pe calea aerului, prin purici și șobolani, dar și prin acte sexuale cu prostituate, rezultând în boli venerice. Aprovizionarea cu apă era o problemă permanentă, aceasta fiind contaminată, păstrată în aceleași recipiente unde se punea motorina; mulți soldați se adăpându-se din băltoace. S-a ajuns și la forme rare de canibalism pe durata foametei sau din lipsa proviziilor alimentare, când soldații erau înconjurați de inamici.
S-au creat mituri, precum cel al regimentelor fantomă, grupuri de soldați care trăiau între liniile frontului în prietenie cu cei inamici și ieșeau la suprafață noaptea să caute hrană și apă. În realitate, erau puțini soldați care trăiau astfel, dar nu în grupuri. Mitul acesta a fost creat pentru ca soldații sa facă față dispariției camarazilor. Episoadele cele mai dureroase erau atunci când soldații trebuiau să audă țipetele ale camarazilor lor căzuți pe front ce nu puteau fi ajutați căci superiorii le ordonau să nu iasă din tranșee și să pășească pe „pământul nimanui” pentru a-i salva. Astfel, era foarte dificil pentru soldați să reziste psihologic, ascultând strigătele muribunde zi și noapte.
Permisiile erau momente de bucurie, dar neîmplinite pentru căi soldații evitau să vorbească cu nevestele și copii lor despre viața de pe front cu scopul de a-i proteja de ororile războiului. Pentru prima dată în istorie, având în vedere faptul că nivelul de alfabetizare crescuse, au fost publicate mărturii și ale ofițerilor și ale soldaților, din propriile lor perspective.
Sistemul de tranșee era împărțit în trei segmente. Germanii erau avantajați pentru că puteau să-și aleagă singuri sistemele, iar francezii și britanicii erau nevoiți să se folosească de configurația frontului impusă de germani. Infanteria trăia în adăposturi subterane, în tranșeele de comunicație și cele de mici dimensiuni care erau foarte apropiate de cele inamice. În spatele tranșeelor se afla o structură elaborată din noduri de comunicație de investiții masive, iar transportul se dezvoltase.
Alimentele erau stocate în conserve. Soldații primeau ocazional pachete cu fructe și dulciuri de la familiile lor, precum și scrisori. În momentele de criză militară, pachetele ajungeau cu greu. Armatele nu dețineau echipament de iarnă așa că improvizau pe durata anotimpului rece.
Divertismentul consta în artă, teatru, jocuri de cărți, jocuri de noroc și alcool.
Apare medicina estetică și se făceau operații pe creier, în cavitatea abdominală și cea toracică. Noile arme puteau provoca noi tipuri de răni îngrozitoare, iar chirurgia plastică încerca sa le redea soldaților mutilați o aparență de normalitate.
