Jumătatea mea [+18]

Chapter 4: Logodnicul

~ Din perspectiva lui Justin ~

Din instinct m-am dat puțin în spate și m-am aplecat să nu mă vadă. Nu înțeleg, nu avea niciun sens. În casa vecină nu locuia Jamie, știam asta foarte bine pentru că aș fi observat-o până acum dacă era așa..sau nu? Nu puteam să gândesc foarte bine deoarece gândurile mele erau puse pe stop cadru în timp ce îi priveam trupul. Avea o lenjerie din dantelă de un roz pudrat ce se potrivea perfect pe bronzul ei ciocolatiu, părul proaspăt ud se revărsa pe spate și avea grijă să îl dea după urechi în timp ce se dădea cu ulei pe corp făcându-i pielea bronzată și mai strălucitoare. Arăta atât de bine și când spun asta nu mă refeream doar la corp. Era atât de frumoasă, mult mai frumoasă decât mi se părea acum câteva ore. Atât de inocentă dar totuși indecentă, atât de simplă dar totuși atât de complexă, atât de liniștită dar pe mine mă cutremura.

Retrăiesc săruturile pe care le-am avut cu puține ore în urmă și mă gândesc ce este sentimentul ăsta. Ce s-a întâmplat mai exact între noi? Mai bine zis, ce s-ar fi întâmplat între noi dacă nu eram întrerupți? Ceva îmi spune că nu ar fi făcut s*x cu mine cel puțin nu atunci și nu în acel loc. A fost într-un timp atât de scurt o pasiune pe care nu am simțit-o de când..am tăcut repede. Mi-am oprit ideea ce tocmai voia să iasă din strafundul minții, din inima ce jurase că o să fie întotdeauna a unei singure persoane. Nu îmi puteam permite să o compar, nu îmi puteam permite ca măcar să simt că ar fi aproape de senzațiile pe care le aveam în urmă cu câțiva ani..și totuși..ce era?

Am continuat să o privesc în liniște în timp ce se îmbrăca cu un tricou lung alb tip rochie ce ii venea foarte bine. Mi se părea că orice piesă vestimentară pălea pe trupul ei. Nimic nu putea să îi ascundă frumusețea..și atunci s-a întâmplat. Privirea ei nu mai era blândă, era plină de dispreț și fixa ceva sau mai exact pe cineva din cameră. Un bărbat. Se apropie de ea nervos arătându-i ceva pe telefon. Nu puteam să aud ce vorbesc dar era clar că se ceartă. Jamie a încercat să ia telefonul dar o palmă a venit făcând-o să pice pe podeaua casei. Am inghițit în sec și involuntar am dat cu pumnul în geam. Voiam să mă duc acolo și să îl bat dar ce explicație aveam? V-am urmărit pe geam? Nu știam cine era bărbatul respectiv, cel mai probabil iubitul ei și cel mai probabil în găsise niște mesaje în telefon. Ușa casei probabil era închisă. Ce făceam? O dărâmam? Cine eram mai exact să merg acolo? Un pumn apoi un picior în burtă a urmat, am simțit că înnebunesc. Fară să gândesc am alergat în dormitor și mi-am aruncat pe mine niște pantaloni de trening scurți și un tricou.
Am coborât grăbit și nervos scările. Am fost surprins atunci când la ușa mea era chiar Jamie, ochii înlăcrimați, ciufulită și cu mâna în aer gata să bată.

~Din perspectiva lui Jamie~

Am simțit o prezență în cameră, știam deja cine e. Îmi era scârbă.

     -Unde ai fost, târfo? Cine e asta de îți spune să te îmbraci sexy? La ce petrecere ai fost?! se răstește la mine fostul logodnic

     -Dă-mi telefonul imediat! Cum îți permiți să îmi cauți în telefon?!

      -Atât timp cât stai în casa mea am dreptul să fac ce vreau! Răspunde în morții mă-tii la întrebare!

Îl urăsc. L-am urât încă de când l-am cunoscut. Mi-am urât viața alături de el. Bruno, bărbatul ce stătea în fața mea este fostul meu logodnic.
Un băiat cumsecade, spunea tatăl meu acum mulți ani. Am fost obligată să accept cererea lui de logodnă la insistențele tatălui meu care era bolnav și pe care doaream să îl văd fericit. Era un timp cumsecade, dar doar de față cu familia mea. Doar eu știu câtă bătaie am primit de fiecare dată când ridicam tonul. doar eu știu de câte ori am fost abuzată, doar eu știu cum mă strângea de coapsă la mesele în familie să îl sărut doar să pozăm în cuplul fericit, familia perfectă.

După moartea tatălui meu am decis să termin acest mariaj, doar că încă nu îmi găsisem un loc unde să mă mut. Bagajele mele erau făcute și o parte din ele erau deja acasa la prietena mea cea mai bună, așteptam doar ziua aia nenorocită în care puteam să plec.

       -Casa noastră vrei să spui. Am să mă mut și am să scap de tine. Abia aștept să nu îți mai văd chipul ăla în fiecare dimineață, să nu îți mai simt mâinile murdare pe mine. Îmi faci silă!

       -Îți fac silă, huh? Lasă că îți arăt eu, nenorocito!

Nu am apucat să realizez ce se întâmplă pentru că din nou, pentru a mia oară, palma lui a făcut contact cu obrazul meu ce m-a trântit la pământ. Nu mai auzeam, m-am lovit atât de tare la tâmple încât aveam un zumzăit asurzitor în timpane. Nu auzeam fraze întregi, tot ce am putut să disting a fost "cu*vă" și "fut*ți" și "băga-mi-aș" apoi un alt pumn a venit. Simțeam cum sângele îmi țâsnește și inima îmi pulsează tare. Am început să urlu de durere simțind cum lacrimile îmi curg pe obrajii fierbinți. Îl uram. Voiam să dispară. Am rămas fără aer atunci când piciorul său a făcut contact cu coastele mele. L-am văzut cum iese din cameră în timp ce eu mă chinuiam să respir, trăgeam aer în piept dar nu simțeam nimic. Gâtul mă ardea îngrozitor.

Am stat puțin pe podeaua rece și mi-am calculat șansele. Orice s-ar întâmpla nu mai puteam
să stau aici, preferam să stau pe străzi decât să dorm din nou în pat cu nenorocitul ăsta. M-am ridicat repede chiar dacă eram amețită. Mi-am aruncat repede în geantă ultimele haine pe care le aveam, banii și cardurile de credit. M-am asigurat că Bruno nu mă vede. Era pe canapea în sufragerie, se uita la televizor. Am coborât încet scările, ocolind treptele ce știam că fac zgomot. Inima îmi bătea foarte tare, știam că dacă mă vede urma o altă bătaie poate chiar cea decisivă. Eram sperită încât nu realizam că plângeam. Am deschis usă ușor și am închis-o la fel apoi am fugit nebunește unde am văzut cu ochii. 

Casa vecină nu era atât de departe dar adrenalina din corpul meu o făcea să pară foarte îndepărtată. Planul era să îi rog pe vecini să mă lase să dau un telefon pentru că fostul logodnic mă bătuse și îmi luase telefonul. Urma să o sun pe Sofia, stăteam la ea câteva zile până mă puneam pe picioare. Am vrut să bat la ușa vecinilor uitându-mă în spate ca nu cumva Bruno să mă fi urmărit. Imediat am recunoscut persoana din fața mea. Nu îmi venea să cred. Am înghețat. Timpul s-a oprit în loc.