Când eram mica mama mi-a dat doua brățări. Una pe alb și cealaltă pe negru spunandu-mi ca atunci când voi creste cea neagra va putea fi dăruită acelei persoane care va fi precum o umbra în lumina ce îmi va bântui zilele dar care va reuși să mă facă să o vreau lângă mine. Așadar brățările ar trebui să facă în așa fel încât două suflete să poată fi conectate chiar dacă sunt la distanță.
De atunci le-am purtat mereu cu mine pe amândouă. Cea neagra stand pe mana stânga iar cea alba pe mana dreapta. Mereu am fost curioasa dacă va apărea cineva care să mă facă să vreau sa i-o cedez pe cea neagră.Asta până astăzi când am constatat cu tristețe că cea neagră nu mai e la încheietura mea. Și sinceră să fiu asta m-a afectat căci în momentul de față am lacrimi uscate pe față și merg cu pași grăbiți spre o taraba de la marginea orașului unde știu că pot găsii ceva asemănător.
Acum nu știu cât o să ajute însă sunt disperată și nici măcar de privirile celor din jur nu îmi mai pasă. Mai ales când fac cumva și reușesc să ajung acolo.
Sunt foarte mulți oameni. În mare parte femei care se îmbulzesc de zici că se vinde pâine din aia la plită. Mă întreb dacă se mai afla vreuna într-o situație precum a mea.
Halal zi de naștere!
Cum nu îmi mai pasă de nimic am început să împing lumea din calea mea. Auzind reproșuri însă nu îmi păsa. Tot ce am vrut a fost să iau nenorocita asta de brățară în mână.
-Te pot ajuta?
Îmi întorc privirea dând de cel care probabil se ocupa de tarabe așa că nu ezitați în a-i spune că vreau să cumpăr cea mai simplă brățară posibilă de culoare neagră.
-Mi-o poți scoate pe aia? întreb arătând spre una agățată frumos intr-un fel de cârlig. Însă când dau să o plătesc acesta îmi face din cap în semn dezaprobator în ciuda faptului că am insistat.
Măcar un lucru bun pe ziua de azi.
Poate faptul că brățara asta e primită intr-un fel din partea casei, precum un cadou, ar putea să îmi aducă noroc, am gândit eu.
Însă nu am prea reușit să duc asta la bun sfârșit caci ajunsă în fata stației de autobuz din fata scolii, acesta era deja la aproape un kilometru de mine.
Grozav! Îmi spun în minte.
Mă întorc pe călcâie începând să merg în direcția opusă spre...habar n-am ce. Am vrut doar sa nu mai pierd timpul, să mă încălzesc cumva. Și...El e tipul ăla care îmi tot cere bani. E în clasa mea și nu îl suport nici pe el și nici pe ,, prietenii " lui. Mă întorc pe călcâie subtil sperând să nu mă fi observat căci stiam că urma sa îmi ceara bani.
-Ana! o doamne, m-a observat.
Mă întorc cu o oarecare reținere începând să îmi dau ochii peste cap. Mai era cu doi tipi ce păreau a fi mai mari. Nu mă uit la ei ci doar îmi aștept sentința.
-Ce faci? ma întreabă ajuns lângă mine.
-Umm...bine, tu?
-Dai și tu de-o bomboană?
Radeam pe interior , ,, bomboane ", era un fel de cuvânt secret. Defapt se refereau la...țigări. Cred.
Cel puțin asta știu ca fac in majoritatea timpului. Acum probabil se referă la altfel de substanțe dar mereu am presupus ca defapt se referă la țigări.Unul dintre ei a început să înjure în barbă. Însă eu nu îi priveam pe niciunul. Pur și simplu am scos o bancnotă și i-am întins-o. Am vrut doar sa scap de ei. Însă când sa trec mi s-a pus o piedica zdravănă și m-am trezit pe jos cu ei râzând în spatele meu de zici că cine știe ce s-ar fi întâmplat.
CITEȘTI
I Believe ,, Mergand spre lumina "
Romance,, -Dacă as muri mâine, ai veni la înmormântarea mea? întreb fiind îndoielnică asupra răspunsului. -Nu, spune întins pe jos cu inima frântă. Nu pentru ca nu as vrea, ci pentru ca nu as mai reuși sa plec de lângă mormântul tău știind ca te...