I Believe ,, Mergand spre lumina "

O altă zi de singurătate

               Femeia din față vorbea de mai bine de jumătate de oră iar Ana nu se obosea să asculte. Preferând în schimb să privească dansul amețitor și lent al fulgilor de nea. Era, teoretic vorbind, primăvară însă nu se putea observa din comportamentul straniu al naturii.

Era atât de cuprinsă de fulgii aceia imenși cum nu văzuse niciodată până atunci. Probabil doar în basme. Imaginandu-și că era unul din personajele care alcătuiesc acel basm. Că are lângă ea un prinț care o poate face să se simtă protejată, respectată, apreciată, iubită....

Se simțea atât de expusă durerii, în fața celor din jur, în orice clipă putea fi rănită și striga în interiorul ei după ajutor. Striga către orice care ar putea să îi fie salvare. Căci se simțea secată de orice putere.

                Nimeni nu a observat asta vreodată.

              Însă a continuat să zâmbească ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Însă interiorul ei se frânge cu fiecare lacrimă, cu fiecare fum tras pe ritmul și acordurile de chitara a unei piese de la Nirvana.

Gândindu-se la asta ochii ei se umplură de lacrimi începând să respire sacadat. Și-a lăsat capul pe spate fără să îi pese că este privită. Însă se trezește la realitate atunci când primește un picior zdravăn în scaun care o zdruncină puțin. Când ridică ochii toți o priveau. Unii aveau o compătimire, alții o priveau într-un mod batjocoritor. Cu toate astea a reușit să le ignore.

               A pus mana pe agenda sa și a început să noteze în ea fiecare gând ce îi străbatea sufletul.

     ,, Cum poți privii pe cineva în ochi fără să simți nimic? Cu atât de multă ușurință și indiferență

. Cum pot fi unii oameni atât de goi pe interior încât să nu observe când altul strigă după ajutor? Mi-aș dori doar să pot găsii pe cineva care să mă înțeleagă. Cineva care să nu mă mai judece atât. Nu fac rău nimănui. Jur.

Îmi e frică să ridic ochii pentru ca voi da de niște priviri batjocoritoare. De niște zâmbete false, de niște oameni falşi. Fără caracter. "

           -Hei! Ce scrii acolo? întrebă băiatul care era lângă ea în bancă în timp ce își așeza ochelarii mai bine pe nas.

Aceasta a preferat sa își întoarcă privirea și sa îl ignore începând să își strângă lucrurile căci urma să se sune. Pășea ușor prin curtea scolii simțind ușurarea faptului ca reușise să scape de ore mai devreme.

               Și-a ridicat privirea spre cer constatând că era o zi ploioasă și mohorâtă și nu avea chef să meargă acasă așa că s-a așezat pe o banca privindu-i pe toți din colțul ei. Îi plăcea să analizeze oamenii și să descoase fiecare mister care îi însoțea. Să îi privească și sa se întrebe în legătură cu orice gest pe care aceștia îl făceau. Deseori le dădea personalități false pe care le crea doar din aparențe.

Mulți tineri erau în grupulețe. Unii se țineau de mână părând îndrăgostiți, alții se țineau de prostii iar majoritatea erau prietenii tipice anilor de școală. Poate nu durează mult dar le ți minte toată viața.

               Unul din cei mai rai băieții ai scolii care întâmplător sau nu era în aceeași clasă cu ea, dăduse cu o doza de bere pe jos aceasta pufnind în aer. Râsete se auzeau din spatele lui provenite de la alții de seama sa. Toți treceau prin viață cu atitudine rece, respingătoare, arogantă. Dar privirea lor pierduta îi dădea de gol, erau cu adevărat pierduți. Neștiind ce vor face cu viața lor căci pentru ei viața e doar o excursie. Trec prin viață ca printr-o baltă. Fără a reuși să-și găsească vreun loc al lor, spunând ca pentru ei totul este rezervat. Totul e al lor, tot ce își doresc ei...au. Li se cuvine absolut orice, fără pic de rușine.