Am avut și eu speranța a ceva mai bun în viata mea, însă a murit când totul a început sa se ducă pe râpă.
Mi-am dat seama ca unii cauta perfectul, însă el nu exista... Sau nu vreau eu sa accept ca exista deoarece știu ca nu sunt "perfecta"
Simt nevoia sa îmi cer scuze oamenilor fără sa fi făcut ceva, pur și simplu ma simt vinovata... Vinovata de tot ce mi se întâmplă...
Și ma jur ca m-am saturat sa ma lupt singura cu mine însumi, sa ma salveze doar muzica, sa ma lupt sa nu plang în public, sa rezist tentațiilor care știu ca ma vor distruge în timp.
Stau cu o lama in mana și ma gândesc dacă vreau sa fac asta dinou, după ce am promis celei mai importante persoane din viata mea ca nu o mai fac, și sa ma oprească doar gândul ca o voi pierde dacă lama îmi mai atinge pielea... Dar nu pot nega îmi e dor, dor sa vad cum se scurge sângele, dor sa simt durerea...
Îmi cer scuze ca sunt altfel, ca nu îmi place sa fiu ca altele ca nu îmi place sa ma aranjez cum o fac alte fete, îmi cer scuze ca nu ma place nimeni, îmi cer scuze ca sunt rea... Dar dezamăgirea și tristețea m-a adus aici...
