The legacies (Moştenirile)

Capitolul 2-Moștenitorii

-Eşti sigură că nu te-ai răzgândit?

    Oftez şi trag fermoarul geamantanului, apoi mă întorc către prietena mea.

-Nu, Emma, nu m-am răzgândit.

-Dar ai putea să o faci. Vreau să spun, e o decizie luată pe neaşteptate. Te-ai gândit bine la asta? Nici nu ştiu de ce vrei să faci asta, oricum.

      Deşi eram prietene de mici. Emma nu ştia despre toată chestia cu vrâjitoria şi, implicit, nu ştia că voi merge la Academie. Îi spusesem că voi continua școala in New York, la mătuşa mea şi că urma să plec chiar azi. Practic era adevărul, fără partea paranormală. Mi-a ținut o morală despre cum ar fi trebuit să îi mai devreme despre asta și despre cum o astfel de decizie nu se ia de pe o zi pe alta, dar în cele din urmă a admis că e o oportunitate unică în viața și mi-a spus că vrea doar ce e mai bine pentru mine. Știam deja asta și din acest motiv nu puteam să o iubesc mai mult.

      În orice caz, Emma merita pe cineva care sã nu o mintā şi să nu-i ascundă faptul că este pe jumătate o ființă paranormală. Merita o prietenã normală şi, mai ales, merita o prietenă mai bună decât mine.

-Să spunem doar că am nişte semne de întrebare în ceea ce priveşte viața mea. Vreau să mă regăsesc, spun, iar asta este parțial adevărat. Dar nu-ți face griji, Em, vom ține legătura şi voi veni acasă în vacanțe.

-Ştiu, dar îmi va fi foarte dor de tine, spune, luandu-mã în brațe.

-Şi mie. Mi-e greu să fac asta,  dar e important pentru mine, crede-mă.

     Aprobă din cap, dar nu-mi dă drumul din îmbrățișare. Cineva își drege glasul și abia atunci ne îndreptăm amândouă atenția către  ușă. 

-Sky, trebuje să mergem, altfel vom întârzia la aeroport.

-Imediat, tată. 

     Îmi la revedere pentru ultima data de la prietena mea, iar m-a făcut să-i promit că o să o țin la curent cu tot ce se întâmplă in nouă mea viața. Bineînțeles că prin tot nu spuneam de fapt tot. Dusesem o adevărată muncă de convingere cu ea ca să nu mă însoțească până la aeroport, la fel ca în cazul mamei. Mi-era teamă că dacă ele două vor continua să plângă ma vor face să mă razgandesc, iar eu nu voiam asta.

-Sunt gata, îl anunț pe tata.

    El nu spune nimic. Mă privește  doar cu o expresie îngrijorată. Mă privește ca și cum se teme să nu mă piardă. Ca si cum nu aveam să mă mai intorc. Cel puțin, nu la fel cum plecam.
     Abia cand se apropie realizez că ține în mână o carte, pe care mi-o intinde. O iau și o răsfoiesc rapid. Era un jurnal, cu coperta neagră din piele, iar paginile acestuia erau ingalbenite de vreme si acoperite cu diverse notații.
    
-Ce e asta?

-O moștenire de familie, la fel ca medalionul. E un jurnal de vrăji care a aparținut bunicilor tăi. Te va ajuta.
 
    Aprob din cap, trecându-mi degetul arătător peste coperta jurnalului și ducându-mi instintiv cealaltă mână la medalionul pe care il purtam la gât.

-Sky, trebuie să-mi promiti ceva, spune. Lumea aceea nu e cum te astepti. Te schimbă, Skyler. Promite-mi că, orice s-ar intampla, nu o să uiți ceea ce eu și mama ta te-am învățat. Asta e cel mai important.

Onestitate, loialitate, compasiune.

     Sunt cele trei lucruri despre care părinții mei le consideră cele mai importante valori omenești. Pentru ei, un om care nu mai simte niciuna intre cele trei este un om pierdut.