Killing mates [bxb]

04 | ղíցհԵตαɾҽs

capitolul 4: ' nightmares'

๑۞๑,¸¸,ø¤º°'°๑۩

"Ah, tipul ăla e al naibii de încăpățânat," murmură Patrick frecându-și ușor obrazul cu două degete, picioarele sale purtându-l de-a lungul coridoarelor fără sfârșit ale clădirii fără a fi în întregime sigur încotro mergea.

"Hei, tu ești Patrick, nu? Ești nou, te-ai rătăcit pe aici?"

Glasul masculin îl face să se oprească pentru câteva clipe și să își ridice privirea, dând cu ochii de un bărbat înalt, cu părul întunecat ciufulit și un zâmbet prietenos pe buzele rozalii.

"Iar tu ești?..."

Bărbatul surâde, întinzându-i mâna în semn de salut.

"Eu sunt Tomasz," îi face el cu ochiul în timp ce Patrick îi strânge ușor mâna întinsă, înainte să îi dea drumul puțin stânjenit.

"Deci, îți cauți camera sau ceva?"

Patrick încuviințează, gândindu-se doar la cât de mult vrea să fie lăsat în pace și să doarmă.

"Ce număr e?"

"36," îl informează Patrick plictisit, studiindu-i curios teneșii de firmă din picioare.

"Doamne, al naibii norocos," murmură Tomasz luând-o în fața sa și făcându-i semn să îl urmeze.

"Ce?" îl întreabă Patrick confuz, ridicându-și privirea spre bărbat și privindu-l parțial surprins.

"Camera ta e chiar în fața celei a lui Daniel," oftează acesta fără să își întoarcă capul înspre Patrick, continuând să înainteze pe coridorul zugrăvit în nuanțe întunecate de vișiniu și negru.

Asta înseamnă că îmi va fi mult mai ușor să îl omor, cugetă Patrick fără să observe că Tomasz se oprise, ajungând astfel să se lovească de acesta și să se strâmbe.

"Scuze," mormăie brunetul dându-se înapoi cu câțiva pași, privind cu coada ochiului la ușa în fața căreia stătea cel cu păr întunecat, care avea atârnată o mică pancartă cu numărul 36.

Tomasz doar îi zâmbește și clatină ușor din cap, fără a fi părea prea deranjat de accident. "Am ajuns," anunță el inutil, afundându-și mâinile în buzunarele blugilor negri.

"Am observat, mulțumesc," îi zâmbește Patrick politicos, înclinându-se ușor înainte de a deschide ușa camerei sale și privind în urma lui Tomasz pentru câteva clipe, care se îndepărta acum cu părul său încrețit cu delicatețe la vârfuri confundându-se cu întunericul care învăluia capătul holului.

Patrick se uită pentru câteva clipe la ușa camerei lui Daniel, însă se întoarce cu spatele și intră în propria sa cameră, închizând ușa în spatele său. Aruncă o privire scurtă în încăpere, observând că bagajele sale erau deja acolo; se îndreaptă spre o geantă neagră și îi deschide lent fermoarul, scoțând cu grație un cuțit lung, cu un tăiș care sclipea cu fugare luciri funebre în razele firave ale lunii, cu modele întortocheate încrustate pe lama argintie. Zâmbește pentru sine, mângâiind tandru suprafața de gheață a acesteia, fiori plini de otravă strecurându-i-se în corp. Se ridică și se îndreaptă spre patul care îi fusese deja pregătit, rucsacul său fiind așezat chiar lângă acesta, pe podea. Îngenunchează lângă acesta și scoate o mască argintie, cu aceleași modele stranii de pe cuțit prezente pe suprafața ei lucioasă, așezându-și-o fără grabă peste față, și acoperindu-și partea superioară a capului cu gluga hanoracului pe care îl îmbrăcase între timp, doar câteva șuvițe rebele mai fiind acum vizibile.