Always on my mind

București

08.03.2019

Astazi am fost la Bucuresti. Chipul tau l-am cautat in fiecare persoana care trecea pe langa mine. M-am simtit pierduta fara sa ma tii de mana si sa ma ghidezi afara din tunelurile subterane si zgomotoase.
Am fost in primul loc unde ne-am vazut prima oara. Mai stii? De fiecare data cand trec pe acolo mi se inmoaie picioarele, deoarece in acel loc ne-am sarutat pentru prima oara . Imi aduc aminte ca oricat de mult imi placea sa merg prin magazine, cel mai bine m-am simtit cand erai cu mine. Pentru mine, nu conta unde ma aflu atata timp cat erai cu mine.
Momentul in care cobor din tren si nu sunt intampinata cu o imbratisare, un pupic sau un zambet, e cel mai dureros pentru mine. Privesc in jur si toti sunt intampinati de familie, prieteni, persoana iubita. Tu de ce nu esti aici? Macar ai stiut ca vin? Nici vorba. Nu am vrut sa iti spun si chiar daca as fi vrut..nu as fi avut cum deoarece nu mai vorbim. Nici nu stiu daca mai are rost sa incerc sa inteleg ce s-a intamplat.
Astazi m-am plimbat singura. Nu am fost cautata de nimeni, am mers de una singura pe strazile Bucurestiului. Mergeam privind in jos, indreptandu-ma orbeste spre nicaieri. Simteam ca inima ma ghideaza si ma va duce undeva. Am coborat la Unirii. Am trecut prin Centrul Vechi unde era plin. Cu totii aveau flori colorate pe mese si zambeau. Erau fericiti.
De la Unirii am ajuns la Universitate. Acolo am intrat intr-o librarie care mi-a atras atentia si cand am iesit am observat o cladire veche. Cand am citit cum se numeste am realizat unde ma aflam. Libraria era chiar pe partea cealalta de cladirea unde iti petreci acum cea mai mare parte a timpului. Intotdeauna am fost curioasa sa vad cum arata locul unde te duci zilnic si lucrezi. Am observat ca mai aveam 20% , iar in 2 ore trebuia sa ma intorc la Gara. M-am asezat pe o bancuta si mi-am conectat telefonul la bateria externa. Priveam in jur, insa mare parte din timp ochii mei erau atintiti de fiecare data cand usa se deschidea si intra sau iesea cineva. De ce sa mint? Speram sa te vad. Nici macar nu stiam daca erai astazi acolo sau nu. As fi putut sa te sun. Dar n-am facut-o. De ce? Pentru ca nu mi-ai fi raspuns. Mesaj? Ignor. Asteptam sa te vad "accidental". In capul meu deja imi imaginam ce o sa se intample. Tipic mie, asa-i? Mereu visatoare. Daca ar fi fost 1% sanse sa te vad ce as fi facut? As fi fugit la tine? As fi ramas sa te privesc si sa nu fac nimic? As fi tipat la tine, lasandu-ma prada furiei? Nici eu nu stiu ce as fi facut. Un lucru e cert: chipul tau nu ar fi exprimat bucuria de a ma vedea. Deja stiam ce mi-ai fi spus, ce jigniri mi-ai fi adus .. asa cum ai facut-o pana acum si am indurat atat de mult timp.
Ochii ma usturau ingrozitor din pricina celor cateva ore nedormite, dar mai mult din cauza atentiei pe care o acordam asupra acelei usi nenorocite. Fara vreun strop de noroc se pare. Ajunsesem la capatul rabdarii, incat imi venea sa intru singura acolo. Dar apoi mi-am dat seama cat de penibil ar fi fost momentul, asa ca m-am abtinut. Pana la urma, nu aveam nicio intentie sa-mi/ti creez probleme.
Telefonul mi se incarcase 60%, trecuse o ora deja, si c-o mare durere in suflet, m-am ridicat de pe bancuta si am plecat. Nu mi-a parut rau de acea ora. In acea ora am reusit sa ii privesc si pe cei care te inconjoara zilnic acolo. Sunt oameni ambitiosi, talentati si dedicati.
M-am intors pe acelasi drum, de data aceasta erau mai multi oameni. Si din nou, m-am simtit singura. Am reusit sa ajung la statia de metrou de la Piata Unirii. Cu speranta in suflet, mi-am intors capul de cateva ori, privind in jur, cautandu-te. Ochii mei au vazut atat de multe chipuri intr-o zi, insa niciunul nu era al tau. Am ajuns la Gara de Nord. Jumatate de ora pana aveam sa plec. M-am pierdut in multimea de oameni care asteptau pe peron trenul ce avea sa ma duca "acasa". A fost momentul in care am realizat ca nu te voi vedea si ca sunt o mare fraiera. Pana la urma nu aveai de unde sa stii ca sunt acolo, nu? Poate ca ar fi fost mai bine sa nu fi venit deloc. E vina ta ? E vina mea? Nu am raspuns la aceasta intrebare.
Am urcat cu greu in tren si m-am trantit pe scaunul vechi, bagandu-mi castile in urechi si ascultand 2 ore incontinuu muzica. Cand trenul a inceput sa se miste, am simtit ca vreau sa cobor. Ca voiam sa ma intorc. Dar unde? La cine? Am inchis ochii si nu am dat importanta.
Am mers mai departe. Cu trenul.
De ce continui sa vin la Bucuresti? Stii prea bine de ce.
Voi mai venii? Probabil, dar nu iti voi spune.
Pentru mine Bucurestiul are o importanta foarte mare deoarece cand sunt acolo ma simt cel mai aproape de tine si pentru ca te-am vazut prima si ultima oara.

Ochii mei obositi analizeaza acest text scris repede pe baza unor ganduri intensificate. Un moment de vulnerabilitate care m-a lovit la aceasta ora tarzie. Capul ma doare ingrozitor, ochii mi se inchid incet si simt cum cad intr-un somn greu.

Astazi a fost ziua femeii, iar eu n-am zambit. Nu am asteptat flori din partea ta sau de la altcineva. Poate data viitoare voi venii cu alt scop acolo. Poate.

Eu am fost la Bucuresti. Tu, unde ai fost?