Iubește-mă și pleacă...

Semne

Am întâlnit-o din nou pe holurile facultății, ne-am intersectat undeva la parter, când a apărut după colț. Care colț, nu mai știu. Mi-a zâmbit și drumurile noastre s-au despărțit. Eu aveam nevoie urgentă la baie, iar ea să urce la etajul de deasupra. Am întors capul spre ea, ca să-i admir mersul și fundul și, în același timp, și-a întors și ea privirea către mine. Am roșit, iar ea a continuat să privească, în schimb eu, nu mai nimeream ușa băii.
Am înțeles despre ea că este o persoană rigidă, prea serioasă pentru copilării, tristă din cale-afară, puțin modestă, însă nu exagerată, avută și cu o imagine mult prea populară pentru orășelul nostru. Ciudat e că eu n-am cunoacut-o mai înainte. A stat ascunsă ca pietrele prețioase în pământ, neștiută sufletului meu. E nemțoaică la origine, înaltă și dreaptă, un aer trist de doamnă singuratică, e frumoasă, cu trăsături puternice și proeminente, elegantă și dichisită în gesturi. Totuși, ascunde o durere. Locuiește cu părinții. La 48 de ani încă locuiește cu părinții, ambii bolnavi de diverse maladii. Cu banii pe care îi deține și-ar fi putut cumpăra tot orașul, în schimb, locuiește într-un apartament modest, undeva la intrarea în oraș. Blocul în care locuiește este la o intersecție ciudațică; în drumurile mele pe acolo dau de câte un necaz. Pun pariu că își cumpără ziarul de la chioșcul de peste drum, mi-o și imaginez cum așteaptă cumințică la trecerea de pietoni, nerăbdătoare la culoarea verde. Se trezește foarte de dimineață și adoarme undeva în jurul orei 10. E foarte calculată și iscusită în ceea ce face. Activează ca personalitate de cultură și politică. Deja am o părere despre rotițele minții ei. O femeie foarte deșteaptă, cu nenumărate activități internaționale, naționale și locale, premii și lucrări literare, cursuri susținute în America, Germania, Belgia etc., o imagine impecabilă, aproape intangibilă. E născută în aceeași dată cu mama mea, ce coincidență, și amândouă au copilărit în același sat. Nu are copii, nu are soț, nici iubit, nici nu știu dacă a iubit vreodată. Călătorește mult, nu știu dacă are mulți prieteni, probabil că nu. Ea nu zâmbește, doar pentru poze de publicitate. Are șofer personal care o aduce la facultate în fiecare dimineață într-un Mercedes luxos, mare, de un negru strălucitor, ba chiar îi deschide și ușa. E foarte slabă, cred că nu mănâncă cum trebuie sau când trebuie. Într-o poză din copilărie am observat că are strungăreață, iar părul ei natural este ușor ondulat. E un bun orator, fără frica de "scenă", poate doar de "scena vieții", pentru că femeia asta nu a riscat un pai niciodată, ci a mers doar la sigur! Foarte încrezătoare în puterile ei și foarte meticuloasă, cu un simț al observației foarte bine dezvoltat.
Așa se întâmplă ca într-o zi să ne aflăm amândouă în aceeași încăpere, eu făcând glume cu prietena mea, Irene. Pe lângă râsetele noastre, am identificat un al treilea. Am întors capul șocată spre Agnes, femeia descrisa mai devreme, de parcă acum, văzându-i dumnezeiescul zâmbet, nu-mi vine a crede că descrierea anterioară face trimitere la ființa ei. Un zâmbet mare, impecabil, care i-a schimbat toată fața, m-am convins și de așa vestita strungăreață. Eram topită la vederea unei asemenea minuni: ea râdea, zâmbea și se roșea, dându-și seama că a fost prinsă. Am prins-o într-o ipostază pur omenească, dar dumnezeiasca. Afrodita nu jongla cu așa chip minunat, nici o zeiță, adică. Ori eu făcusem o glumă atât de bună, că nu s-a putut abține, ori ea a vrut să-mi iasă înaintea ochilor și să mă vrăjească. I-o place să joace astfel? Da! Am descoperit pe parcursul colaborării noastre profesionale, pe care ea nu a păstrat-o astfel. Mă simt și eu vinovată, căci mă aflu în poziția de a fi împins-o la lucruri nefirești ei până atunci.
Ne-am împrietenit pe facebook, am conversat pe whatsapp nopți întregi, ne-am trimis poze, articole, lucruri mărunte, am ajuns să ne cunoaștem suficient. Am o slăbiciune pentru ea. Vreau să mă caute, să-mi dea mesaj, să ieșim mai des la Dream's Caffee, să discutăm despre cărți, să ne plimbăm la infinit. Mi-a permis glume urâte și perverse, n-a dat înapoi și nici nu m-a certat. A râs în semn de primire.
Într-una din seri, i-am spus printr-un mesaj că-mi place tare mult de ea, răspunzându-mi că și eu îi plac:
me-Vă plac mai mult decât mi-e limita...
Am așteptat timp de două ore și..nimic.. Agnes nu mi-a răspuns la mesaj. Am adormit cu gândul că am distrus tot și că i-am provocat scârbă, iar acum se va depărta pentru totdeauna. Ce-mi imaginam eu, că îmi va răspunde cu aceleași cuvinte? Că va da fuga la mine și vom face dragoste? Că vom urca în mașină și vom conduce până la răsărit? E o femeie în vârstă, cu capul bine prins de umeri, cu problemele ei de adult, care nu mai visează la cai verzi pe pereți, nici măcar nu știu dacă este atrasă de femei. Într-un final, am ațipit, urmând ca ziua următoare, la prima ora, să am cursul de Literatură veche cu ea.
Vai, câtă rușine am experimentat în dimineața aceea, m-am îmbrăcat cu ce-am nimerit, și, ajunsă în sala de curs, m-am uitat oriunde, numai la ea nu, m-am așezat pe un scaun din spate și m-am ascuns după alți colegi.
Dacă nu mint, parcă ne vorbea despre apariția lirismului românesc. Priveam ceasul, nu se mișca; scriam ce apucam, pierdeam șirul; priveam pe fereastră, apoi spre picioare. Câtă rușine! "Oare ce o gândi despre mine?" După ani lumină de așteptare, cursul se sfârși. M-am strecurat printre ceilalți și am ieșit rapid din sală, indreptându-mă spre toaletă. N-am intrat acolo cu un scop, am intrat să mă ascund. Și am rămas acolo până nu s-a mai auzit picior de om. Pauza se terminase de mult, iar Agnes trebuia să fi plecat și ea. Deschid ușa și rămân piatră, cu ochii mari, prinsă într-o capcană, derulându-mi scenarii posibile în cap și amuțind de tot.
》》》》》》》》》》》》》》》》》》》