Care eu?

Pariul luptei

  Sunt trezită din meditatul asupra vieții mele de către profesoara de matematică:

- Domnișoară Hunter, treci la tablă și rezolvă exercițiul.

- Desigur, doamna profesoară.

  Profa de mate nu m-a suportat niciodată pentru că reușeam să îi rezolv toate problemele dificile și nici nu mă deranjam prea tare. După ce am rezolvat corect exercițiul, desigur, cu ajutorul ochelarilor, am mers din nou în banca mea pentru a mai medita, dar, înainte să ajung, privind spre fereastră observ un băiat cunoscut. Cunoscut pe naiba?!? E noul spion. Cel care m-a enervat ieri la sediu... e mai rău decât o lipitoare... încă îmi pare rău că nu mai sunt în același sediu ca și Derek și Anna White, iar acum mai vine și acesta și mă face să mă mut la alt sediu. Asta doar cât am fost ieri la sediu, adică o oră. Într-o oră m-a făcut să vreau să dispar de acolo. Băieții mereu mi s-au părut enervanți, dar băieții care stau după tine ca și scaiul mă fac să vreau să dispar. Adică mă cunoaște de maxim o oră, iar eu nici măcar nu îl cunosc și este mult prea lipicios. Să vrei să îți faci prieteni e una, dar să vrei să enervezi o singură persoană e alta.

  Începe ora de educație fizică, iar mie îmi pică gura pe jos și încep să blestem ziua în care m-am nascut, când proful îl prezintă pe acel băiat:

- Acesta vă este noul coleg... te las să te prezinți și colegilor tăi...

- Eu sunt Adam Blast și dacă aveți vreo problemă cu venirea mea aici mai bine vă vedeți de treaba voastă.

  Serios... măcar ieri părea mai prietenos... sau mie nu îmi convinne deloc simpla lui prezență... nee... nu eu sunt vinovată, el e cel enervant.

  Se apropie de mine... serios... ăsta chiar e dobitoc? Nu e destul că m-a streast ieri?!?

- Bună, draga mea colegă... cum te numești?

  Toți s-au oprit până și din respirat. Nu zilnic vezi un băiat care bagă în seamă tocilara, atunci când sunt atâtea fete mult mai dezbrăcate decât ea.

- Nu este treaba ta, spun lăsându-i pe toți cu gura căscată.

- Dar ești colega mea, spune el aproiindu-se de urechea mea și șoptiindu-mi "nu-i așa, Black?"

  M-am înecat respirând, doar respirând. Ok... dobitoc e un cuvânt mult prea drăguț pentru el... și am hotărât să încerc să fac pace cu el, până nu se ajunge prea departe, adică să îmi distrugă acoperirea.

- Mă numesc Michelle, spun șoptiindu-i "îmi distrugi acoperirea, iar eu te distrug pe tine".

  Îmi șoptește un "vreau doar să te încerc", iar eu un "îndrăznește și vei plăti" și după aud clopoțelul care ne salvează.

  Nici nu ajung să intru bine pe holul școlii că deja sunt întâmpinată de vărul meu și grupul lui de dobotoci... și eu care credeam că îmi ajunge un singur dobitoc, dar se pare că nu.

- Super... iarăși ne surprinde cu prezența tocilara.

  Acum chiar nu pot să mă abțin, mai am puțin și explodez. Îmi activez ochelarii. Mai bine râd să mă creadă nebună decât să știe ca pot riposta. Ochelarii mei mă ajută să evit și situațiile de genul. Când nu mă pot abține de la vorbit îmi activez ochelarii și îi vad pe toți din încăpere în lenjeria intimă pe care o au, dacă nu au, nu au... ghinion, pentru mine.

  Încep să râd ca o descreierată și toți de pe hol încep să se uite urât la mine. Simt o mână pe talia mea și mă întorc spre vinovat. Fața lui Adam era atât de aproape de a mea încât îi puteam simți respirația. Înghit în sec și îmi dezactivez ochelarii.

  Toți s-au oprit din ce făceau când ne-au văzut pe mine și pe Adam atât de apropiați.

- Michelle, ți-ai găsit pe cineva și mie nu mi-ai spus, intervine vărul meu dobitoc.

- Nu, Austin, ți-l prezint pe noul meu coleg, Adam Blast. Oricum, mai vorbim că acum sunt ocupată, spun eu și mă grăbesc spre bibliotecă.

  Fiind nervoasă am nevoie de un sac de box, iar tot ce am nevoie se află în bibliotecă. Mai sunt 10 minute din pauză. Mă întrept spre camera ascunsă din bibliotecă, cea despre care numai spionii știu, și încep să îmi descarc nervii pe sacul de box, de parcă ar fi exact Adam în locul lui:

- Cum îți permiți să vi în școala mea și să îmi nenorocești acoperirea, cum îți permiți să mă atingi, cum îți permiți să te bagi ca musca în lapte, cum îți permiți să mă provoci... cu fiecare acuzație spusă încep să dau cu mai multă forță.

  Nici nu observ când Adam vine lângă mine, dar când îl aud mă sperii și îi dau un pumn în piept:

- O meritai, la cât m-ai enervat azi.

- Bună, Lucy, se pare că în sfârșit ești singură...

- Și ce crezi că rezoli dacă sunt singură, mă pot apăra până și de tine, ști doar, nu am mai pierdut nici o luptă de mult timp. Nici nu mai știu cum e să pierzi.

- Facem un pariu atunci: dacă câștig eu, atunci... vei fi iubita mea, mai ales la școală.

- Iar dacă câștig eu? Ce ești dispus să oferi?

- Spune-ți tu obțiunile...

- Dacă câștig eu o să mă lași în pace și nu te mai apropii de mine decât dacă e vreo urgență.

- Sau... am altă idee. Dacă câștig eu asculți trei zile de mine, iar dacă câștigi tu ascult eu de tine.

- S-a făcut, îi spun eu în timp ce batem palma.

  Hotărâm să mergem în camera de la sediu pe la 18 să ne luptăm chiar înainte să se sune în oră. Ne grăbim spre oră, dar nu avem prea mult noroc. Profa de geografie e intrată.

- Adam Blast, tocmai din prima oră cu mine întârzii?

- Vă rog să ne scuzați doamna profesoară, adevărul e că Michelle mi-a arătat liceul, de asta am întârziat.

Mă uit la el nedumerită, ce dracu vrea să facă? Și iarăși... toți ochii sunt pe noi.