Care eu?

Adam sau...

   Încep lupta mai ușor crezând că o să îmi fie simplu să îl dobor, dar m-am înșelat, iar timpul trece destul de repede... sporesc puterea și lovesc. Se ferește. Mă trage în brațele lui. Îi inspir parfumul și uit să mai lupt. Simt mici furnicături pe șira spinării și uit să mă zbat. Mă înmoi mai ceva decât o înghețată. Îmi șoptește încet și senzual la ureche "Blacky... pot spune că am câștigat". Atunci mi-am revenit și l-am lovit așa de tare încât a pierdut, dar era prea târziu trecuseră cele trei minute, aproape patru. De ce naiba am mai făcut și pariul acela?!? Mi-am semnat sentința la moarte.

- Ești foarte puternica, deși ești fată, dar tot ești iubita mea acum, spune dobitocul de Adam.

- Daa... spun eu înfrână... dar tu trebuie să faci ce spun eu trei zile, spun eu cu un rânjet malefic pe față.

- Știu, Blacky, dar oricum nu poți anula pariul.

- Adam... nu trebuie să îl anulez... doar să mă descurc cu el...

- Oricum o să ne prezentăm ca și iubiți la școală. Să vedem de ce ești în stare!!!

- Asta sună a provocare, iar eu nu refuz o provocare.

- Mă bucur... atunci te provoc să te comporți ca o iubită ideală în școală, iar în același timp să încerci să mă pui să fac ce vrei tu.

- Ok. Blast... tu ți-ai cerut-o.

- Ok, iubito. Ști că v-a trebui să renunți la acoperire... oricum nu te mai ajută. Și... să nu te mai văd îmbrăcată cu haine de tocilară... sunt oribile.

- Cine te crezi să te iei de hainele mele?

- Iubitul tău... ai uitat?

- Nu... sper că nici tu nu ai uitat ca timp de trei zile trebuie să asculți de mine... ai spus că nu îți plac hainele mele? întreb eu cu un rânjet malefic cât casa... deci ai chef de cumpărături... dracu te ia după ce te plimb prin tot mall-ul. Ai vrut haine, haine primești, dar să nu aud nici un comentariu.

L-am plimbat prin tot mall-ul. Nu s-a plâns deloc, cine dracu nu se plânge după ce se plimbă 4 ore la cumpărături? Eu sunt moartă de obosită. Am luat mult prea multe haine și mult prea sexy. Ce frumos o să fie mâine când toți o să creadă că mi-am schimbat look-ul pentru Adam Blast. Trebuie să vorbesc cu Katty despre Adam, ea sigur o să știe ce e cu el. Mă duc acasă, îmi las hainele. Vreau să ies, dar îi întâlnesc pe vărul meu și gașca lui de neisprăviți. "Lucy, abține-te, abține-te, Lucy" doar asta îmi dicta mintea. Și am făcut-o. Nu am reacționat la nimic ce au zis, doar am ieșit pe ușă.

Am ajuns la sediu destul de repede. Acolo mai erau doar Katty și Sophia. Le salut și o chem pe Katty să vedem ce știe despre Adam.

Ce mai ghinion! Katty nu știe nimic despre el, iar eu de mâine trebuie să îl prezint ca și iubitul meu. Mi-a distrus toată acoperirea de tocilară, o tocilară nu poate să aibă iubit. Totuși, deja am 18 ani, deci, pot lejer să îmi pun planul în aplicare. Cel ce mi-a distrus familia va plăti, ia totul abia acum începe. Prima dată trebuie să vorbesc cu Adam, de unde știe despre incendiu... de fapt nici nu are rost, îmi știe adevăratul nume.

Merg acasă extenuată. După atâtea cumparături, lupte, nervi, cercetări... vreau doar să dorm.

Ce scump e somnul, mai ales când un ceas aiurit te trezește dimineața pentru școală... mai vreau să dorm, dar nu mai pot. Mă trezesc, fac un duș și mă îmbrac cu niște haine noi. Îmi plac hainele cumpărate, poate e timpul să mă distrez și eu puțin, s-a terminat cu Michelle, acum o să preia controlul Lucy. Acum o să înceapă adevărata distracție.

Ajung la școală repede, fiindcă e foarte aproape de casă. Ce drăguț, nu apuc să intru bine în școală că îl și văd pe Adam apropiindu-se de mine. Îi văd zâmbetul ștrengar și deja îmi e milă de mine că am făcut acel pariu. Lasă... să mă bucur de timpul cu acest dobitoc, adică să îl fac să îi pară rau că m-a vrut de iubită.

Ne comportăm ca doi îngrăgostiți. Ținul de mână, pupicei pe obraz, îmbrățișări... am de două ore așa-zisa mea relație și deja mi se pare pea exagerat. Adam e chiar uimit de "relația " noastră, poate nu se aștepta să mă țin de cuvânt. În pauza mare mă întâlnesc cu Adam și mergem în bibliotecă, în sala de antrenament. Nu apucăm să întrăm că mă dă de perete și își izbește buzele de ale mele. Are un gust prea dulce și nu mă pot abține așa că îi răspund la sărut, renunțând la el doar atunci când avem nevoie de aer:

- De șase ani am vrut să fac asta... doamne, ce bine săruți!

- Șase ani? Mă cunoști de șase ani? Adam Blast... cine ești tu defapt?

- Lucky, eu sunt trecutul, prezentul și viitorul tău.

O singură persoană îmi zicea Lucky... Kevin, Kevin White, roșcatul cu ochii albaștri. Ciudat, Adam e blond și are ochii căprui, nu pricep. Adam e spion, de ce nu mi-am dat seama până acum "ochelari, activați-vă". E roșcat și are ochii albaștri, ce rău e, m-a păcălit.

- Doamne, dobitocule, ce mai speriat, spun eu îmbrățișându-l. De ce mi-ai făcut asta? Ști de câte ori ți-am vrut capul într-o cutie în ultimele zile? De ce ți-ai ascuns adevărata înfățișare?

- Lucky... am să îți dau o veste rea, spune el și mă îmbrățișează. Părinții mei au murit și ei într-un incendiu, acum o lună. Atunci aceștia lucrau sub acoperire la o misiune la care au lucrat și părinții tăi.

Termină ce are de zis, iar eu încep să plâng. Anna și Derek nu mai sunt. Au fost ca niște părinți pentru mine deci sigur îi voi răzbuna.

- Ești bine? îl întreb pe Kevin.

- Te-am întâlnit pe tine, deci da, începe Kevin cu de ale lui.

La început, fix după incident când m-am mutat în casa familiei White, Kevin nu a fost de acord, dar după un an deja a început să se joace de-a curtatul. Niciodată nu l-am crezut, dar mă distram al naibii de tare pe seama lui. Nu asta contează acum, important e să îi spun adevărul:

- Kev... am ceva să îți spun.

- Lucky, spune odată că mă îngrijorezi...