Un adevăr și o minciună

Generatia Iphone - capitolul 1

Nu sunt la fel de smiorcăita când ma trezesc. Este ora opt jumătate. Pare ca timpul sa-și bată joc de mine. Reusesc sa adorm la șase dimineața pentru ca eram prea insetata sa termin de citit al treilea volum fantastic din After, iar eu ma trezesc la opt, deloc obosita și gata sa-mi încep ziua. Prima mea luna de liceu începe cu o masa impreuna cu parintii mei. Parintii mei care mănâncă cu o mana, iar cu cealalta tastează mesaje pe telefon. Pentru un moment ma holbez la ei și astept sa spuna ceva. Nu mi-a luat mult sa-mi dau seama ca nu se va intampla. Intr-o casa ca oricare alta, in Seattle, fiecare zi din viața unei simple adolescente de clasa a zecea, decurge asa. Încă am speranțe referitoare la ei doi. După ce-mi termin bolul de cereale îl arunc in chiuveta, așteptând măcar o mica reacție din partea lor. Cei doi nici măcar nu clintesc.

— Buna dimineața! ma răstesc la ei.
— Da, da, cum spui tu, scumpo.

Un raspuns care cu siguranța îmi simbolizează tatăl. Nu stiu cum e sa te înfășoare cu brațele lui mari și sa te ridice, sa pretindă ca ești un avion. Nu stiu cum e sa-ți gâdile burtica firava cu buzele. Dar stiu cum este sa ai un tata care nu da doi bani pe tine, îți ignora evoluarile, rele sau bune, iar de ziua ta te mituieste cu lucruri materiale. Nu-mi doresc afecțiune din partea lui, îmi doresc sa ma felicite pentru rezultatele extraordinare pe care le obțin la liceu, sa ma certe ca ajung târziu acasa. Tot ce-mi doresc este sa-mi fie tata. Trântesc usa și intru in camera plină cu cărți, așezate in ordine alfabetică. Ma privesc in oglinda dulapului și încep sa plang fără ca măcar sa apuc sa realizez. Plang pentru ca este dureros sa încerci sa atragi atenția părinților prin cele mai stupide lucruri, iar tot ce primesti este un raspuns aruncat in vânt. In timp ce îngenunchez, ridic capul și mi privesc fața roșie, mai rosie decât atunci când am căzut și mi-am rupt pantalonii in fata întregii scoli. Nu pot sa arat asa, ma ridic, îmi șterg lacrimile și îmi impun ca acest lucru nu se va mai repeta. Deschid șifonierul și aleg sa port o cămașă usor transparentă și niște blugi aeristi in genunchi, de culoarea cerului. Parul mi-l prind in coada pentru a-mi evidenția încrederea de sine și pentru a-mi descoperi lanțul si gulerul cămășii. După ce îmi fac rutina in fata oglinzii din baie, care este destul de mica, îmi alungesc genele cu putin rimel. Claxonul mașinii lui Ian îmi întrerupe numeroasele gânduri. Îmi iau geaca neagră de piele pe mine, ghiozdanul și ma grăbesc spre ușa. Intru in masina și-mi arunc rucsacul pe bancheta din spate.
— Pot sa te întreb ce s-a întâmplat? spune Ian și-mi săruta fruntea.
— Ca de fiecare data, sunt singura in casa aia. Restul familiei nu-și poate permite luxul de a comunica.
— Nu prea cred ca asta se va schimba prea curand, iubito.
— Nu, doar ca a reușit sa o atragă pe mama in cealalta extrema. De câteva saptamani ma evita și ea.
— Îmi pare rau, iubire. Ești sigura ca poți sta la liceu azi? Eu fac doar primele trei cursuri la facultate.
— Nu-mi pot permite sa lipsesc in ultima săptămâna de liceu. Avem tot timpul ca sa petrecem cele trei saptamani de vacanța impreuna.
— Bine, ai grija și nu uita ca te iubesc, bine?
— Te iubesc, spun in timp ce ma indepartez de masina și ma apropii de curtea liceului.

Ignor toate persoanele care-mi apar in cale, cunoscute sau nu pana la etajul clasei mele și ma duc direct in banca. Tiffany îmi arunca o privire prin care ma face sa-mi dau seama ca este nesigura dacă sa ma întrebe ce am sau nu.
— Cu ce ți-a greșit banca aia ? întreabă după ce arunc ghiozdanul.
— Poți sa ma scutesti de glumele tale?

Stiu ca nu mi-a greșit cu nimic și ca nu ar trebui sa-i vorbesc asa, doar ca nu am dispoziția necesară.
— Astăzi o sa stau cu Stefan, nu vreau sa ne certam chiar inainte sa plec.

O ignor și îmi deschid caietul ca sa-mi continui tema la matematica. Rasul ei stârnește liniștea in clasa și îmi deranjeaza confesiunile cu care ma confrunt. Mana lui Stefan este in jurul taliei sale, iar buzele ii ating gâtul. E o fata foarte deșteaptă, doar ca este genul de persoana care nu poate face diferența dintre aparenta și esența. Este ușuratică, dar și una dintre elevii olimpici ai liceului. Schițează tipul fetei populare și plăcută de toată lumea. Ma ridic din banca și ma îndrept spre ea:
— Scuze, nu intenționam sa reactionez asa.
— Inteleg, ești suparata. Nu trebuia sa intervin.
— Iar tu, ar fi bine sa-ți iei mana de pe ea și sa fie ultima data când o faci, ii spun încercând sa schițez un zâmbet.
— Doar dacă asta vrea, mi-o întoarce el.
— De fapt.. spune Tiff in timp ce-și ia lucrurile de pe banca. Nu prea ma simt confortabil când faci genul asta de chestii și când ma atingi asa.
— Esti nebuna de-a binelea, acum câteva minute radeai pe saturate.

Ne îndepărtăm râzând de el, ignorând ce bolborosește și ne așezăm din nou impreuna.
— Deci, ai sa-mi povestești ceva?
— Nimic din ce nu ți-am spus pana acum.
— Bine atunci, spune in timp ce-și muta privirea spre profesorul Smith care aproape ca da buzna in clasa.
— Becca? șoptește Andrew.
Andrew este un băiat destul de important in cadrul acestui liceu. Este fiul rectorului, dar arată ca și cum ar conduce o motocicleta. Poarta o jacheta neagră de fiecare data, parul dat pe spate și pot sa jur ca folosește gel in fiecare zi.
— Becca! repeta el.
— ...Mm?

Privirea lui se muta de sus in jos, la fata mea și inapoi la tenesii lui, dar nu spune nimic asa ca-mi direcționez privirea in alta parte.

— La dracu, Becca, îmi strivești degetele.
— C..e? aplec capul și văd scaunul ce aproape-i mutilează piciorul. Îmi cer mii de scuze, chiar nu mi-am dat seama, îmi cer scuze, repet.
— Pfu, poate ai putea sa tragi scaunul? răsufla el.
— Da, corect, scuze din nou.

Nu cred ca as putea sa-mi amintesc un moment mai stânjenitor de atat, mai ales cu un băiat atat de important, aici. Nu am intenționat sa fac asta, eram absorbită de discuția profesorului Smith despre istoria burghezilor. Are un fel de a explica care ma face sa uit de tot ce am pe cap.

— Domnișoara Padd, Becca Padd.
— Da? ma ridic in picioare.
— Mulțumesc ca ai făcut efortul de a te ridica in picioare și sa-mi arati frumosul tau corp.

Andrew se încruntă și ii arunca o privire răutăcioasă, iar profesorul Smith observa.

— Andrew, Andrew, ma surprinzi pe zi ce trece.
— Mi-as dori sa spun același lucru despre tine, dar nu faci alt lucru inafara de a-ți tine ora duhnind a vodca, spune el făcând toată clasa sa rada.