Condamnată la iubire

Capitolul 7

Capitolul 7

"Ca să treci puntea trebuie să te faci frate cu dracu!"

-Luna

-Ai făcut ce?! Urlam cât mă țineu plămânii şi priviriile unor persoane din aproprierea noastră s-au întors curioase.

Dar eram mult prea nervoasă pe specimenul din fața mea ca să mă ocup şi de ei.

Alegria îmi pune rapid mâna la gură, dar mă dau scârbită mai în spate.

-Dar mult mai dramatizezi, fetițo, îşi dă ea ochii peste cap întorcându-se cu spatele la mine.

Femeia asta mă scotea din minți doar prin simpla prezență şi simțeam că o iau razna cât de curând.

-Dramatizez?! DRAMATIZEZ? Urlu iar la ea şi gâtul mă ustura. Femeie, tu gândeşti măcar puțin la ce ai făcut?

-E doar un pariu, ridică ea din umeri întorcându-se spre mine cu o țigare între buze.

Închid ochii ca să mă pot calma, altfel aş fii strâns-o de gât cu mâinile goale.

-Un pariu în care EU sunt inclusă? Întreb suspicios de calmă şi o văd mustăcind vinovată.

-Tu eşti cea mai bună pe care o ştiu la  asta, ce voiai? Să mă fac de râs? se aşează pe o canapea şi îmi face semn din priviri spre scaunul de pe care mă ridicasem când aflasem ce făcuse nebuna. Plus că o să ieşi şi tu bine.

Privirea mi se îndreaptă spre ea şi o văd zâmbind viclean. Mă încrunt şi aştept să contiune.

-Dacă o să câştigi, şi o să o faci, adaugă subliniând asta, jumătate din suma de bani îți cuvine şi datoria pe care o ai la mine o să fie achitată total.

Inspir pe nas o cantitate mare de aer expirând-o la loc în câteva secunde.

Ah, la dracu, avea dreptate, şi eu ieşeam bine din asta. Şi financiar şi cu datoria aia nenorocită.

Cursele din zona cartierului de Nord se plăteau periculos de mult. Oamenii plăteau şi pariau pe şoferi mai ceva ca la casele de pariuri sportive. Era o adevărată nebunie, dar din asta eu făcusem parte şi mi se părea cu totul normal, însă acum era periculos.

Era periculos pentru viitorul meu şi nu voiam să stric ce am acum. Dar în mama ei de treabă, e doar o cursă.

-Accept, spun înfrântă şi Alegia îşi stinge țigarea zâmbind mândră spre mine. Dar asta o să fie ultima dată când ne întâlnim! Adaug subliniând acest aspect.

-Scumpo, mereu m-am ținut de cuvânt. Acum hai să discutăm detaliile, mâine ai o cursă de câştigat, mă ia de cot şi eu mă întorc stupefiată spre ea.

-Mâine? Întrebarea mea o face să-şi dea ochii peste cap, exasperată.

-Da, Luna, mâine. Lasă pălăvrăgeala şi hai să ne pregătim.

Totul se întâmpla rapid şi eu abia aveam timp de procesat. De ce îmi e aşa de greu? Înainte asta era la ordinea zilei şi nu mă mai plângeam acceptând din prima.

-În seara asta concurezi cu nişte începători, mă anunță când ajungem pe pistă, unde mulțimea de oameni era strânsă, dornică de distracție şi adrenalină din plin.

Auzem şuşoteliile unora cum mă felina, cum eram poreclită, se întorsese. Dar nu-i iau în seamă fiind atentă la şoferii cu care urma să concurez. Pe unii îi cunoşteam, pe unii nu, fiind prea tineri şi recent intrați în această bandă aducătoare de adrenalină şi dureri sufleteşti.

-Asta doar ca să te reobişbuieşti cu viteza şi condusul, adaugă făcând semn cu mâna unui tip. Voiam să îi spun că am mai concurat când am fost în New York, dar mi-am muşcat limba.

Tipul pe care îl chemase, îl recunosc ca fiind Ty, cel care de ocupa cu organizarea curselor.

-Adu-i roşcata, îi spune şi mă încrunt.

-Roşcata? O întreb confuză, dar gura mi se deschide când un Mustang roşu sângeriu apare în fața mea. Era uimitoare şi o maşină foarte puternică.

Alegria râde când îmi vede uimirea şi mă bate pe spate oprindu-mă din salivat.

-Asta e a ta acum, în cursă şi după cursă dacă o câştigi. Şi din nou uimirea mi se citea pe chip.

Se vedea că maşina fusese tunată, iar când intru în ea, în loc de bancheta din spate, buteliile de AZOT îşi făceau loc.

Nu puteam să neg, maşina asta era preferata mea şi gândul că va fii doar a mea şi după cursă, mă înebunea.

-Hai, ai o cursă de câştigat. Îmi spune şi închide portiera lăsându-mă să mă duc spre linia de start.

Mulțimea îmi face loc aclamând şi fluierând când mă văd la volan. Şi aş minți dacă aş spune că nu iubeam să mă dau mare, iar acum era ocazia perfectă.

Calc accelerația şi mâna îmi fuge pe schimbătorul de viteze, apoi pe frâna de mână trăgând-o la maxim.

Volanul ia o întorsătură la 180 de grade, maşina făcând cercuri în jurul unui punct vid.

Iau piciorul de pe accelerație, călcând ambreajul şi maşina se opreşte într-o mare de praf.

Mulțimea era în delir, aplaudând şi aclamând. Prin toate persoanele de acolo privirea îmi cade pe un chip cunoscut şi mă cutremur când ochii ni se întâlnesc.

El sigur nu mă vedea, geamuriile fiind fumurii şi întunecate din cauza nopții.

Nu voiam să mă dau jos din maşină, altfel riscam să mă vadă.

Pornesc iar roşcata şi mă îndrept spre linia de start aşteptând nerăbdătoare cursa.

Ceilalți şoferi mi se alătură accelerând la maxim maşiniile care mai de care mai tunate.

Eram bulversată de venirea lui aici şi de privirea lui rece şi cercetătoare.