Iubirea are propria culoare

Capitolul 1☀️

       Mă privesc în oglindă și mă strâmb la imaginea reflectată de lumină. Niciodată nu am fost atât de frumoasă pe cât mi-aș fi dorit. Nu că m-aș putea numi frumoasă, ci mai de grabă drăguță. Aș fi vrut să arăt precum Gigi Hadid. Și să am un Zayn Malik, dar presupun că nu toți au norocul ăsta. Oftez greoi, apoi mă întorc pe călcâie.

       Privesc rimelul din mână, apoi îmi dau ochii peste cap. Mă întorc și îmi rimelez fiecare geană, atentă pentru a nu greși. Am genele mari și frumoase, măcar atât. Thanks, mamă-natură.

       Apoi, într-o clipă de neatenție, ating pleoapa și nasul cu vârful pensulei. Fuck. Mereu fac asta. Iau un bețișor de urechi, ridic puțin mânerul de la chiuvetă și ud bețișorul, ca mai apoi să îmi șterg surplusul de rimel.

        — Oho, exclamă Andra, colega mea de apartament. Unde mergi așa gătită? Ai cumva un date?
        — Merg la date cu faculteișon, îi răspund dându-mi ochii peste cap. Hai că plec, întârzii, adaug și ies din baie.

       Îmi culeg rapid rucsacul, îl așez pe jos, apoi mă încalț, ca la final să mă îmbrac cu geaca. Nu trebuia să fie altfel ordinea asta? Cui îi pasă? șoptesc și îmi scutur capul.

         —Bye! țip către colega mea de apartament.

       Mă îndrept cu pași mari către stația de troleibuz, deși e cam greșit să spun cu pași mari. În realitate sunt mică de înălțime. În realitate mă grăbesc. Fug de fapt. Răsuflu ușurată abia atunci când mă așez pe scaun.

        Îmi pun căștile în urechi, știind că aglomerația din București îmi conferă ocazia de a-mi asculta playlistul. Zâmbesc, simțind cum o stare de calm îmi invadează corpul.

       Am al șaselea simț. Mereu simt când mi se va întâmpla ceva. Îmi ridic privirea când tipul de la Control întinde mâna pentru a-i da abonamentul. Scotocesc în buzunar și, pentru o clipă, simt adrenalina. Dar apoi îl găsesc, îl scot și i-l întind. Îl verifică, apoi mi-l întinde zâmbind, mulțumindu-mi. Zâmbesc la rândul meu, îmi place când cineva îmi zâmbește.

       Cobor din troleibuz și mă îndrept spre facultate. Privesc în jur și mi se pare că sunt mai vii culorile pe care le văd. Inspir și zâmbesc când realizez că aerul e mai curat, datorită ploii. Intru în facultate, apoi arunc o privire asupra orarului.

       Pășesc în sală și îmi privesc colegii. Mă așez lângă Laura, colega cu care mă înțeleg cel mai bine. Aparent mă înțeleg cu toți bine, pe unii nu-i suport, pe alții uneori da. Mă întreb cum va fi semestrul doi.

         — Ce grupă sunteți? întreabă profesorul de la catedră.
         — Unu, trei, aud câteva glasuri.

        Profesorul ne vorbește despre materia pe care o vom studia semestrul ăsta. Plictisitoare. Și grea. Parcă n-aș mai veni la facultate. Dar am să vin. Îmi dau ochii peste cap când îmi aud monologul interior.

       Îmi mușc buza și încerc să îmi rup acea pieliță uscată. O urăsc. Oare cine mă vede consideră că o fac într-un mod senzual? Ar fi mișto. Dar nu prea cred. Îmi mușc buza de jos prea tare. Sângele care îmi curge este șters rapid de limbă.

       Privesc în față, pe rândul de bănci de la fereastră. În sala asta miroase a ghiocei. Un tip frumos mă privește. Să-mi trag una, ce frumos e. Cred că de fapt se uită în spatele meu, deși sunt mai mult ca sigură că mă privește. Îi zâmbesc, pentru că e frumos. Ce frumos e și ce chef am să mă îndrăgostesc de cineva care să nu se îndrăgostească la rându-i de mine.

       Îmi dau o palmă mintală și observ că băiatul frumos îmi face cu ochiul. Sau mi se pare. Adică poate i-a intrat ceva în ochi, nu știu. Dar e imposibil să îmi fi făcut cu ochiul. E frumos. E genul de tip cu frumusețea lui Zayn Malik și tinerețea lui Hardin, din After. Ce frumoasă e actrița principală din After. Eu nu, aș fi vrut să fiu așa frumoasă.

        —  E cumva concursul ăla, cine clipește primul?mă întreabă Laura, fluturându-și mâna prin fața mea.
         —  Ce? întreb un pic cam tare, dându-mi seama că mă holbam la băiatul frumos.
         —  Am auzit că e în grupa noastră. Ciudat, semestrul trecut nu l-am văzut deloc.
         —  Unii spun că e fiul decanului, Laura, normal că poate veni și pleca când dorește, rostește încet Paula.
        —   Da' ce băiat frumos are decanul ăsta, m-am trezit spunând.

       De data asta am spus-o tare, câțiva dintre cei prezenți privindu-mă, dintre care și persoana discutată. Încă o palmă mintală. De ce nu pot vorbi încet? Simt cum obrajii îmi iau foc, dar știu că de fapt am toată fața roșie. Ceea ce nu e chiar drăguț.

        Două ore nu l-am mai văzut, bine, asta și pentru că am avut pauză. Dar după două ore se pare că este prezent la seminar. Și e chiar în fața mea. Fuck. Acum mi-e rușine. Îmi mușc buza pe dinăuntru și eu încerc să nu-l privesc, dar e chiar în fața mea și dacă i-aș privi ceafa și părul - păr care, de asemenea, e la fel de frumos ca el - ar simți și probabil s-ar întoarce. Și ar țipa. Și ar auzi toți. Și mi-ar fi așa rușine.

        —  Așadar, veți face echipă cu cei din fața voastră, se aude vocea profesoarei de marketing.
        — Stai, ce? mă aud spunând tare.

       Tipul frumos se întoarce la mine. Are ochii căprui deschiși, ca și caramelul. Oftez, e așa frumos.

          — Bună, fata care își mușcă mereu buza de jos.
          — Amira, mă prezint, întinzând mâna.
          —  Christian Grey, îmi întinde acesta mâna.

         Chicotesc la auzul numelui. Dacă e și amuzant sigur mă îndrăgostesc de el. Deja îmi imaginez. Trei ani îndrăgostită de el, iar el cu câte o iubită nouă. Eu cu inima frântă.

       —   Ai nume frumos, îmi mărturisește.
       — Cum se face că suntem în aceași grupă? îmi ia gura pe dinainte.
       — Habar n-am, cred că așa am fost repartizați, râde încet.
       — Vreau să spun că semestrul trecut nu te-am văzut.
       —   Am fost ocupat, spune scurt.

       La un moment dat se face tăcere. Se întoarce la profa de marketing, chiar când aceasta spune ceva despre ea.

         — Am fost mai întâi la Drept. Mi-am dat licența, dar mi-am dat seama că nu asta e ceea ce voiam să fac cu adevărat.

          — După atâția ani de facultate îți dai seama că nu îți place unde ești, chicotesc. Apoi faci alta, Doamne ferește.
          — Știu, nu?se întoarce băiatul frumos. Nu pot să-i înțeleg p-ăștia.

       Profa ne explică ce trebuie să facem, apoi ne lasă să plecăm. Îmi deschid telefonul, caut la apeluri și observ că nu m-a sunat nimeni. Simt cum corpul mi se lovește de ceva  tare, așa că ridic privirea. Băiatul frumos de la curs îmi zâmbește scurt.

         —  Hei, zic, ridicând privirea.
         —   Scuze, nu te-am văzut. Mă grăbesc. Trebuie să îmi iau dosarul de la Medicină. Și nu,  nu glumesc.  Ne vedem, Fata cu nume frumos!

       Pleacă și mă lasă confuză. Medicină? La asta nu mă așteptam. Parcă zicea că nu-i înțelege pe cei care vor să urmeze și a doua facultate. Mă rog. Problema e că tot nu i-am aflat numele.