Iubirea are propria culoare

Capitolul 9🍓

          Când oamenii intră în viața mea, am tendința să îi cunosc bine, să îi analizez, să mă îngrijorez, să îmi creez scenarii și să fiu mai atentă la trecerea timpului. Șapte zile de când evenimente importante din viața mea s-au întâmplat. Apropierea de Cristi și sărutul cu Radu. Am încercat să rezolv situația și am rezolvat-o: i-am spus lui Radu că trebuie să luăm lucrurile pas cu pas, că trebuie să ne cunoaștem.

           De accea sorb din cafeaua asta atât de tare alături de Radu și mă gândesc de ce am un sentiment de neliniște. Beau cafea, deci ăsta e răspunsul. Sunt sigură că o să am palpitații. Însă senzația euforică pe care mi-o dă e mai puternică. Trag cu nesăț din țigară și îl privesc pe Radu.

          Îmi zâmbește senin, dându-mi de înțeles că îi place acest moment. Însă, ca de obicei, eu trebuie să stric lucrurile. Îmi pare câteodată că e ceva în spatele acelor ochi negri, ceva rău. Gândul ăsta acoperă câteodată toate celelalte gânduri bune despre el.

           Radu își lipește scaunul de mine pentru a-mi arăta un citat de la autorul său preferat. Îmi place asta la el: e spontan și nu greșește în spontaneitatea sa. Își bagă încet degetele în părul meu, jucându-se cu părul meu. Mă prefac că citesc în continuare, dar de fapt sunt atentă la degetele sale și la respirația sa. În încercarea de a-și scoate degetele din părul meu trage de un fir de păr, dar  ignor asta. Celelalte degete ale sale îmi piaptănă părul din ce în ce mai tare până icnesc.

             — Mă doare, Radu! Oprește-te!țip și mă îndepărtez.
 
         Mă privește speriat, apoi se îndepartează și se ridică. Eu rămân pe scaun, iar totul se derulează atât de lent.

           — Îmi pare atât de rău! Iartă-mă! Ai părul așa moale și...m-a dus valul. Te rog să mă ierți, nu se va mai întâmpla.
           — E în regulă, chicotesc. Ni se întâmplă tuturor. Stai liniștit și lasă-mă să îți aranjez părul, ar trebui să te tunzi.

         Pășește încet, ia scaunul și îl așază în fața mea. Închide ochii, de parcă ar vrea să îmi simtă degetele pe scalpul său cu toată ființa. Îmi trec degetele de două ori prin părul său, iau elasticul pe care îl aveam la mână și îi fac o codiță.

            — Serios?râde Radu, privindu-și reflexia în ecranul telefonului.

          Râd alături de Radu, apoi îmi trec iar degetele prin părul său. Îi așez cum trebuie părul de data asta.

          — Îmi mai spui o dată de ce am venit tocmai aici să bem cafea? Aveam cafenele lângă facultate.
         — Pentru că aici fac cea mai bună cafea din oraș!îmi explică Radu ca unui copil mic.

        Ne bem cafelele, apoi ne ridicăm. Îmi scot portofelul, conștientă că situația va deveni penibilă.

             — Eu plătesc partea mea și tu a ta, e ok?spun repede rușinată.
              — Nu, răspunde la fel de rapid Radu. Acum plătesc eu, iar data viitoare tu. Așa rămâne. Ne certăm în mașină pe tema asta  dacă vrei.

          Dă din cap zâmbind și mergând să plătească. Rămân cu banii în mână, simțindu-mă atât de rușinată. Bag banii înapoi în portofel, mă întind după geantă, apoi mă poziționez lângă mașină. Radu apasă pe buton și deschide mașina.

          Spre deosebire de mașina lui Cristi, mașina lui Radu are interior din piele neagră. Radu blochează ușile, ceea ce mă face să mă îngrijorez puțin. îmi amintesc de vorbele lui Cristi, așa că îi trimit Andrei un mesaj cu numărul mașinii în care sunt.