Iubirea are propria culoare

Capitolul 6💎

           Știu doar că ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută mi se pare străin. Îmi iau o șuviță și mi-o miros. Miroase a șampon,  bineînțeles, dar e un șampon cu parfum plăcut. 

          Pornesc uscătorul de păr și îmi împart părul în două. Asta fac și când mă pieptăn, mi se pare mai ușor să îmi descurc părul așa. Primesc un mesaj de la Cristi, prin care mă întreabă dacă vrea să mergem la el sau la mine, unde m-aș putea simți confortabil. Stau o clipă și mă gândesc, apoi îi răspund că la mine ar fi mai ok. Andra este la muncă, așa că nu ne va deranja nimeni. Am nevoie de o tigară.

       Îmi iau o țigară din pachetul aproape gol, apoi mă întind după brichetă. Cred că ar trebui să o sun pe mama, nu am mai vorbit cu ea de ceva timp. Și cred că ar trebui să închid geamul, se face frig.

       Închid geamul, apoi îmi iau halatul mov. O durere ascuțită mă face să îmi masez tâmplele. Durerile de cap îmi sunt atât de frecvente, încât m-am obișnuit cu ele. Cât timp fumez îl aștept pe Cristi în fața blocului.

         Afară e frig, dar țigara mă încălzește. O apelez pe mama, în timp ce îmi mut greutatea corpului de pe un picior pe altul. Trag din țigară și scot fumul pe nări. Îmi place să fac asta, nu știu de ce. La început mă usturau nările, dar m-am obișnuit și îmi place.

           — Ce faci, Crina? Ești bine? N-ai mai sunat, constată mama, spunându-mi pe al doilea prenume.
           — Sunt bine, mami. Nu prea am mai avut timp. Voi cum sunteți? Și nu-mi mai spune Crina, știi că nu îmi place.

       Pentru mine mama va fi mereu mami. Mi se pare că "mama" este folosit de oamenii care s-au maturizat. Eu încă nu m-am maturizat.

          — Mie mereu mi-a plăcut Crina. Suntem bine. Trebuie să vină și Ionuț de la muncă, Mădălina e cu Andrei. Mai fumezi?
          — Da, mai fumez, oftez, știind ce va spune.
          — Știi, mami, că nu sunt bune. Dă-le naibii.
          — Am crescut printre oameni care fumează, îi explic eu. Și tu fumai înainte, așa că ar trebui să înțelegi.
          — Când vei avea copii vei înțelege, spune și oftează.

        Terminăm de vorbit și închid. Câteodată mi-e dor de casă,  de mama, de fratele meu Ionuț și de nepotul meu  Andrei, dar uneori dorul te trage în jos. Termin țigara și mă întorc, pentru a mă așeza pe scări.

             — Are dreptate mama ta în legătură cu fumatul, îl aud deodată pe Cristi și tresar. Faptul că ai avut lângă tine oameni care au fumat în preajma ta nu înseamnă că și tu trebuie s-o faci. Dacă un copil crește alături de criminali, devine la rându-i criminal?
              — M-ai speriat! Cred că nu ești în măsură să îmi vorbești despre fumat, dacă și tu fumezi. Nu crezi că așa e cinstit?
              — Îți lansez o provocare:când ne vedem fumăm amândoi o singură țigară. O singură țigară din care tragem amândoi.
              — Provocare?chicotesc.
              — Nu poți s-o faci, nu?
              — Ba da, bineînțeles, spun imediat.

       Mă gândesc din nou la seara trecută. Mi se pare ireal, nu știu de ce. Apoi îl privesc discret pe Cristi, are privirea îndreptată spre  stânga sa și se gândește la ceva. Aș vrea să știu la ce se gândește, sau la cine. În orice  caz, nu la mine.

                — Urcăm?îl întreb, când observ că stăm și nu facem nimic.
                — Imediat, să-mi iau portofelul din mașină.

          Se întoarce, deschide mașina și își ia cheile, apoi închide mașina. N-am mai condus de mult, îmi este dor. Îmi este dor de atâtea lucruri.