-De cate ori vrei sa iti repet ca nu am nevoie de tine!
Niall se opri in spatele ei incercand sa isi recapete suflul. Alergau de mai bine de 5 ore si, dupa imprejurimile in care se aflau, putea spune sigur ca nu mai erau in oras. Nici nu stia de ce mai incearca sa se tina dupa ea. Inca cativa metri si picioarele lui aveau sa cedeze.
-Te rog asteapta-ma! striga el odata ce fata din fata lui se transforma intr-o umbra insa fara raspuns.
Fata continua sa mearga, dar nu stia unde merge. Spera ca tipul din spatele ei sa se tina dupa ea, in ciuda cuvitelor urate pe care i le adresase. Stia cine este, dar refuza sa creada ca este chiar el in persoana. I-a trimis mesaje pline de ura pentru atata timp incat a uitat ca in spatele acelui cont se afla si o persoana.
Nu ii placea muzica pe care o producea alaturi de ceilalti patru, dar nu putea spune ca mai are un motiv pentru care i-ar mai trimite ura.
-Imi pare rau, se trezi aceasta spunand.
Niall se opri in soc. I se parea ca nu auzise bine. Vroia sa fi auzit cu adevarat acele cuvinte, dar stia mai bine decat sa spere. Avea nevoie sa auda acele cuvinte, fara un motiv anume. Stia deja ca o iertase, fara sa gandeasca. Stia deja ca nu e nevoie sa auda ceva bun de la ea, el va fi oricum atras pana in ultimul punct. Si totusi avea nevoie de acele cuvinte. Probabil ca toti au nevoie de cate ceva. Cum ea avea nevoie sa ii trimita lui ura pe care o nutrea fata de persoanele care o inconjurau doar ca sa nu si-o intoarca asupra ei, un lucru pe care nu l-ar recunoaste nici in vecii vecilor, el avea nevoie sa creada ca ea chiar a spus acele cuvinte.
Abia reusind sa nu se impiedice intr-o incercare de a se tine dupa ea si a scrie in acelasi timp, Niall isi nota pe foaia deja mototolita inca un vers
“We all need something”
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
A/N:
Da, stiu. Am intarziat cat o viata de om si capitolul e naspa si ma urati din toata inima voasta. Da. Stiu.
Dar eu tot va iubesc.
-Poppy.
