A fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi nu aș mai povesti, că doră am lucruri mai bune de făcut, un împărat și-o împărăteasă care trăiau într-o împărăție pe care o conduceau cu pricepere. Cu pricepere, adică ecomonia o ducea bine, poporul o ducea bine, iar exportul de băuturi alcoolice o ducea grozav. Aceată împărație se numește Mahmuria( cu accent pe "i") și este prima în topul țărilor exportatoare de băuturi alcoolice, de orice tip: țuică, pălincă, gin, vin, votka, whiski și multe alte băuturi. Acum ați înțeles de ce economia o duce bine.
Împăratul își convinsese nevasta să-i facă trei copii, care, din fericire pentru corpul împărătesei, au ieșit toți băieți, așa cum cerea tradiția. Primul băiat, Gheorghiță, are 22 de ani, un 1.97 metri și un I.Q. de 95. Petrece pe banii părinților în apartamentele sale din palat.
Al doilea băiat, Mihnea, 1.83 metri, 21 de ani, I.Q. de 156.
Al treilea băiat, botezat în mod inevitabil Făt-Frumos, 17 ani, arogant, bădăran și pitic(1.70 metri), cu un I.Q. de 128.
Părinții lor au așteptat cu nerăbdare nașterea lui Făt-Frumos, deoarece tradiția spune că primii doi copii sunt vicleni, perfizi și abia așteaptă să fure tronul, pe când mezinul este politicos, curajos și aduce mereu o noră grozavă în casă. Totuși, de data aceata rolurile s-au inversat. Gherghiță este prea prost ca să poată unelti împotriva cuiva. Ușor de manipulat, el este marioneta fratelui său, Făt-Frumos, care îl folosește pe post de bătăuș.
Făt-Frumos se pricepe să manipuleze oamenii mult mai idioți decât el, este egoist și, practic, un Nenorocit care, dacă nu a fost ucis după ce s-a născut, trebuie neapărat castrat! Făt-Frumos îl urăște pe frate-su, Mihnea, fiindcă nu îl poate manipula, domina fizic sau verbal și iese de fiecare dacă și mai prost decât este în realitate. Puștiu ăsta, Făt-Frumos, e conștient că nu este deloc un moștenitor conform tradiției, adică: politicos, curajos, capabil să aducă o tipă pe care n-a găsit-o într-un bordel sau pe centură în casă.
Mihnea, în schimb e atât de plictisit de acele tradiții rigide, care nu țin cont de potențialul individului, încadrând totul în niște tipare feudale și retrograviste, e atât de sătul de superficialitatea tuturor încât a hotărât să-i ignore. Firește că creierul său tânjește după o conversație inteligentă cu o altă ființă( nu contează, zână, Baba-Cloanța, căpcăun, inteligent să fie!), dar nu are cu cine. Profii săi îi sunt cu mult inferiori, iar pe Mihnea îl enervează cum aceaste modele de moralitate nu mai știu cum să-l lingușeacă pe piciu de frate-su.
Acum mă gândesc să trec la povestea propriu-zisă. Dacă mai trebuie explicații( deși eu nu prea cred) scrieți la comentarii. Am aflat de curând că mai există cărți de genu ăsta pe Wattpad, dar mă gândesc să încerc.
CITEȘTI
Mihnea cel sictirit
Ficção GeralȘtiți basmele lui Ispirirescu? Alea în care un împărat are 3 ficiori,, dintre care primii doi sunt niște rebuturi umane, iar al treilea este perfecțiunea întruchipată? Ce ar fi dacă am schimba puțin tiparul?
