Dornița [ Yaoi + 18 ]

Capitolul 7

Momentul perfect, este ceva ce caut de o săptămână și încă nu m-am decis, în schimb, am reușit să găsesc inelul potrivit, cu mici ajustări, am cerut să fie gravat un A pe el, în acest fel simțeam că îmi poartă numele atât în suflet cât și în acel obiect mic și atât de simbolic, la urma urmei, el era piesa de rezistență în ceea ce urma să fac.
Aveam emoții mai mari ca niciodată, eram mult prea stresat ca lucrurile să iasă bine, mă gândeam că trebuie să fie ceva special, dar nu știam unde trebuie să se întâmple, ne-am plimbat mai mult decât de obicei zilele acestea, efectiv testam locuri și reacții. El părea încântat și entuziasmat în fiecare dintre locațiile alese, nu prea mă ajută în a lua o hotărâre așa.

- Alan?
- da?
-s-a întâmplat ceva?
- hm? Ce să se întâmple?
- păi, în ultima vreme ești cam agitat și mereu vrei să ne plimbăm prin diverse locuri, îmi place să mă plimb cu tine dar nu pari prea încântat de nimic
- de ce spui asta?
- tocmai ce am trecut pe lângă o cascadă și nici măcar nu te-ai uitat la ea
- vrei să revenim acolo?
- nu e vorba de asta ci te prezența ta în drumețiile noastre, ești extrem de pasiv
-offf, chiar nu vroiam să simți asta, așteptam ocazia potrivită pentru a-ți spune ceva
-te ascult
-hmm...poate îți spun diseară
-așa grav e?
-da, e destul de grav să ști, posibil să rămâi șocat când auzi
- acum chiar sunt curios ce ai făcut
- calmează-te, nu e chiar așa de rău
-dar ai zis că e ceva grav
- hai lăsăm asta pentru moment, vrei?
-dacă spui tu...

Nu am făcut altceva decât să distrug și această ieșire, începusem să cred că nimic nu trebuie așteptat să fie perfect, dacă vrei ceva, aranjezi totul să obții momentul dorit, cu acest scop în față, l-am trimis pe Flavio la cumpărături, așa puteam aranja o cină romantică

Flavio P. O. V

Nu înțeleg ce mai are acum, era clar că vrea să scape de mine la felul în care m-a expediat la cumpărături, în plus el mereu mă însoțea la locuri de genul, nici că era nimic ciudat când abia ce deschis ușa și e muzică lentă ce se aude în cameră, câțiva pași făcuți și dau de fața lui ce afișa un zâmbet până la urechi, era aranjat, purta un costum negru asortat cu o cravată drăguță roșie
- deci, m-ai trimis la cumpărături ca să te poți aranja?
- nu, îți voi spune, dar mai întâi, vreau să închizi ochii
- ce ai de gând?
-fă - mi pe plac, te roggg
-prea bine...

Închid ochii și mă las ghidat de el, urcăm scarile și ajungem într-o cameră

-poți deschide ochii acum

Privesc în jur, era frumos, camera noastră, aranjată romantic, flori, lumânări parfumate, o măsuță cu cina pregătită, oare ce avea de gând?
Îl privesc timp de câteva secunde de-a dreptul confuz, acesta îngenunchează în fața mea
- Flavio, ești cel mai frumos și minunat lucru care a apărut în viața mea, știu că totul a fost de-a dreptul
Ciudat la început, însă acum, nu-mi mai pot imagina nimic fără tine, vrei să te căsătorești cu mine?