Dornița [ Yaoi + 18 ]

Capitoulul 9

Flavio P. O. V

1,2,3 în nerepetate rânduri aceste numere se aud încă în capul meu, vorbind despre limite, a trecut o oră de când stau și privesc în oglindă analizându-mi propriul corp, pot să observ vânătăi, pe fese, pe coapse, totuși... nu am vrut nici măcar o secundă să se oprească, a renunțat el după ceva timp să mai continue cu aceea combinație chinuitoare de plăcere și durere.

- Flavio, dacă nu ieși din baie în urnatoarele 5 minute, intru peste tine

A trecut la amenințări deja, iubesc această parte a lui, autoritar și totuși grijuliu, impunător și totuși înțelegător, nu îl las să mă mai aștepte prea mult și ies din baie având doar un prosop înfășurat în jurul taliei

- ești ok? Ai pățit ceva? Te doare ceva? Te-am rănit? Mă trezesc asaltat de întrebări

- sunt foarte bine, îi răspund zâmbind de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic

-bine, pe naiba... lasă-mă să văd, întinde mâna spre prosopul care se afla pe mine iar eu mă dau câțiva pași înapoi

-Flavio, lasă-mă să văd, insistă apropiindu-se mai mult de mine

-nu vrei să vezi

Mă prinde de mâini, le ridică deasupra capului și îmi simt spatele lipit de perete, privirea lui a devenit serioasă, zâmbetul meu a rămas același, în postura în care mă aflam acum, mă simțeam bine, era de parcă vroiam să îl simt cum mă domină mai mult și mai mult, să devind o vioară la care el cântă armonios, haotic, alert,lent, pe toate notele, sub toate formele, mâinile lui, să nu rateze nici o parte a corpului meu, urmele atingeilor lui să fie prezente pe mine,șirul gandurilor mele este întrerupt de Allan care aruncă prosopul pe podea, cu o singură mișcare a mâinii, mă întoarce cu fața la perete, mâinile mele fiind încă cuprinse de ale lui, îl aud oftând

- și mai spui că nu te doare, mă cuprinde în brațe și își lasă barbia să se sprijine de umărul meu

-nu mă doare nimic, ce e așa greu de înțeles

-urmele de pe corpul tău, îmi pare rău, la cum gemeai nu mi-am dat seama că exagerez

-nu ai exagerat, mi-a plăcut

-tu vorbești serios?

- da

- ai vânătăi pe corp, ce este plăcut în asta?

-modul în care tu le-ai făcut

-ok... asta cu siguranță nu se va mai repeta

-nici dacă eu vreau?

- cred că te-ai lovit la cap sau ceva, Flavio, durerea se numește așa cu un motiv, ști nu?

-mhm, dar nu mai e durere când are loc la momentul potrivit

-nu există moment potrivit pentru așa ceva și cu asta am încheiat discuția, s-a înțeles?

Normal că nu, asta vroiam să îi spun, nu înțeleg de ce se temea, de ce impune acum limite, dar cred că trebuie să îi las o perioadă să își dea seama de ce s-a întâmplat, dau afirnativ din cap și mă îmbrac, eu și Allan trebuia să ne înscriem la facultate azi, aș fi vrut să fim în aceeași clasă dar a insistat să merg spre arte, știind cât pasionat sunt în acest domeniu, el a ales psihologia, cred că de asemenea îi se potrivește perfect. Partea bună a lucrurilor este că vom avea cursuri în aceeași clădire,în drum spre destinația noastră nici unul din noi nu a spus prea multe, era o liniște chinuitoare, eu îl priveam când pe el, coborând privirea spre verigheta de pe degetul lui, când inelul meu, erau asemanatoare doar cu inițiale diferite, când mă gândesc că noi chiar vom face acest pas, parcă devin nostalgic, mă visez într-un costum alb iar pe el aranjat frumos, i-ar sta exact precum unui prinț într-un costum de nuntă, un prinț al meu...