Picături de sânge °°° J. J. K. ff

Capitolul 7

Într-o fractiune de secunda Jungkook m.a lipit de ușă. Era extrem de aproape de mine.

  - Amalia de ce ma tot eviți?

  - Asa vreau eu ok? Nu am chef sa stau cu vreun baiat. Sunteți toți niște mincinoși.

  - Da eu ce ți.am făcut pisi?

  - Multe. Și pisi sa ii spui curvei de Lisa nu mie. Ok? Și nu ma refeream în general. Ma refeream la tine, Eunwoo, Alec, fratimiu și tata. La voi. Niște mincinoși și niște jegoși. Știți doar sa răniți.

  - Mincinoși? Adică eu, mincinos? Tșșt! Cred ca nu ma cunoști. Și sa nu o mai numești pe Lisa curva. Ai acuzat-o ca te.a împins la ziua lui Jimin și a lui Sunny deși nu ai nicio dovada.

  - Nu te cunosc și nici nu vreau. Nu mai vreau sa fiu rănită. Și încă o aperi pe Lisa? Știi ceva nu îmi pasa. Faci ce vrei eu nu vreau sa mai am vreo treaba cu voi. Nu mai vreau sa fiu rănită de voi. Nu vreau. Dacă nu o sa clachez de tot. Și asa nu am reușit sa trec peste moartea mamei. Nu mai suport. Vreau sa mor. Nu pot sa rezist. Nu mai pot.

  Spun iar lacrimile îmi cad pe fata. M.am lăsat în jos pe ușa și mi.am tras genunchii la piept. Mi.am lăsat capul pe genunchi și am inceput sa plâng rău de tot. De câte ori imi aduc aminte de mama și de tot ce am pățit, de Alec și de certurile mamei cu tata simt cum ceva se rupe în mine. Nu am simțit prea mult timp iubirea părintească. Părinții mei erau ocupați cu afacerile, mama venea acasă târziu iar tata venea bat sau umbla cu nopțile prin club. Fratele meu era mereu plecat la prietenii lui și stăteam singura în ditamai casa.

  Prieteni nu aveam deloc. Toți ma considerau o ciudata. Sau cei care îmi erau prieteni erau doar pentru ca aveam bani. De asta am fost mereu tipa aia ciudata și antisocial. Asa eram și în România. Am stat timp de 2 ani acolo. Aveam 14 ani când am plecat în România.

  Jungkook POV

  Am văzut-o pe Amalia cum se prelinge ușor și ajunge pe jos plangand. Am rămas stana de piatra. Nu știam de ce dracu plânge. Nu știam cum sa o liniștesc. Stătea deja de jumătate de ora pe jos și plângea pana când s.a ridicat dintr-o data și a plecat la baie. Am început sa ma uit prin camera. Am observat o poza pe biroul de lângă pat. M.am apropiat și am luat-o în mâini. Era o poza cu Amalia, fratele ei și părinții. Era micuța și stătea în bratele mamei ei. Zâmbea, la fel și restul. Păreau a fi o familie fericita.

  O las jos după care vad un album foto mare. Am început sa ma uit la el. Erau poza cu Amalia di familia ei de când era mica pana acum. Am ajuns la niște poze în care era Amalia și mama ei de când era pe patul de moarte. Stăteam și ma uitam atent la acea poza pana când cineva îmi smulge albumul. Era Amalia foarte nervoasa. Avea însă machiajul perfect. Cred ca asta a făcut în baie.

  - Ce dracu crezi ca faci? Întreabă nervoasa și izbește albumul pe jos. Sa nu te mai uiți în lucrurile mele. Spune si dupa ia albumul și îl arunca în coșul de gunoi din coltul camerei.

  A ieșit pe ușa iar eu după ea. Am mers în sufragerie unde mama și tata tocmai ce se ridicau de la masa.

  - Ahh. Jungkook tocmai vroiam sa te chemam. Spune mama. Amalia ai plâns? De ce ai ochii roșii? Întreabă mama speriata și se duce în fata ei.

  - Nu am nimic doamna Jeon. Erau niște flori în camera iar eu sunt alergica la polen și de asta mi s.au înroșit ochii. Spune ea și ii zâmbește mamei.

  - Ohh. Bine. Si Amalia pe mai aștept pe la noi. As vrea sa mai petrecem timp împreună. Spune mama și o îmbrățișează Amalia răspunzând imediat îmbrățișării. Se despart iar atunci Amaliei i se prelinge o lacrima. Yaaa Amalia de ce plângi pui? Întreabă mama și ii ia fata în mâini.