Bound | H.S. | Romanian Translation

Chapter 3

Dawn POV

"Avem nevoie de iubiti", afirmă Dylan, în timp ce împinge o lingura de orez în gură.  Am început să râd, dând din cap în semn de acord.  Absentă, încep să mă uit pe fereastră. Vremea este acum curată, iar scurgerile de apă sunt acum diminuate de ferestre, totuși în capul meu încă mai plouă cu stopi reci.  Am fost smulsă din gândurile mele când Dylan a început să își miște mâna prin fața mea.

"Da?"  Îmi feresc fața de mâna ei

"Poți să-mi dai sosul de rață?" 

"Sigur" Am scuturat ușor din cap și mi-am întins mâna  ușor pentru a recupera containerul de plastic mic.  Înainte de a-l atinge ajunge în mainile lui Pheonix. "Aici Dylan!" Pentru ea este o competiție, voia să îi dea sosul surorii sale inaintea mea.

"Mulțumesc Pheonix. Dawn, trebuie să-ți intensifici jocul. Nu ești deloc atentă." Dylan mă acuză, totuși nu puteam să găsesc energia pentru a spune ceva înapoi.  În schimb, îmi așez capul pe piciorul canapelei și îmi închid ochii. Imediat imi apar, ca și un fulger, doi ochi verzi care ma bântuie în vise.

Încerc să resping sentimentul de arsură pe care îl simt în stomac pe măsură ce privesc leneș în direcția lui Dylan.  Se pare ca visul meu inca ma tachineaza. Simt respiratia calduroasa care-mi atingea obrajii umezi, mainile lui aspre mângâindu-mi fața și ochii lui interesati de fiecare mișcare pe care o fac.

" Dawn ești bine? " Dylan întreabă.

"D ..."

"Nu, nu ești. Încetează să mă mai minți, e destul de evident că nu ești bine", își lasă toată mâncarea pe masă să-mi da toată atenția ei.

"Sunt doar îngândurată de un vis pe care l-am avut, asta-i tot" Ridic din umeri. Mă simt o lașa că am lasat un simplu vis să intre atat de puternic în capul meu, mi-e teamă de ceva care nu era înfricoșător.  Cu toate acestea, oasele mele încă se agită și inima mea încă nu-și calmează bătăile neregulate și nu mă pot abține să privesc pe fereastră, oare înnebunesc?

"Spune-mi despre asta", ea își mișcă picioarele. Mi-am îndreptat atenția spre ea, apoi am privit rapid la covorul crem.

"Era un bărbat-"

"Ooh aburi", ea râde, nu am putut să nu eliberez un râs moale, în timp ce încep să aleg scamele de pe covor.

"Nu este unul din acele vise Dylan, el a fost un intrus. El-el cumva a intrat prin fereastra mea și purta o masca."  Fac o pauza " dar eu încă dormeam, el s-a urcat pe mine, dar eu nu simteam nicio greutate încă. Respiratia sa se simțea impotriva feței mele și asta m-a făcut să mă trezesc. Ș- Și cand o fac, el mă ținea jos."

Mă uit în sus la Dylan ca s-o văd cum își încleștă sprâncenele în timp ce mă încuraja în tăcere să continui.  "Am fost îngrozită, am început să plâng, dar niciun sunet nu mi-a ieșit pe buze. Nu-mi amintesc ce mi-a spus, dar m-am liniștit imediat, mi-a pus o mască pe față și mă ardea Dylan".  Câteva lacrimi mi-au curs, "nu am putut s-o scot, era ca și cum aș fi sufocată sub roci de lavă sau ceva, și el a mințit acolo.El se uita cum plâng Dylan, a- a stat acolo ș-și doar se uita " glasul meu s-a spart.

Dylan m-a privit cu scepticitate, înainte ca un zâmbet să se întindă pe fața ei și să izbucnească "EL POATE A URCAT PE GEAMUL TĂU CA SĂ ÎȚI FURE FANTEZIILE PE CARE-"

".. serios?" Îmi șterg lacrimile pierdute de pe față.

"Poate că ai privit visul într-un mod greșit, el a încercat probabil să te ia la o întâlnire, dar cu mai multa... actiune"  Mi-a aruncat un zâmbet.

"Nu există nici o acțiune " M-am întors la ea, încercând din greu să păstrez o față serioasă.

"Este doar un om aromat" îmi urlă pe umăr.

"Ce aromă sufocă pe cineva cu o mască arzătoare?"  Spun, împingându-i mâna de pe umăr

"Este grătar ..."

"Gata cu glumele. Ce anume din toată povestea mea ți-a dat gândul de gratar? Omul încerca să mă omoare!"  Exclam eu aruncand mainile in aer

"Poate voia să ieșiți la un grătar, habar nu am, nu era visul meu, eu visez lucruri sanatoase".  Își ridică umerii în timp ce se mișcă din poziția ei încrucișată.

"Ce grătar femeie? Deci tu zici că sunt nebună?'

"Dapp" pune accent lung pe p în timp ce își aduna gunoiul de pe covor.

"Nu ești tu o prietena bună?" Am zis sarcastică  imitandu-i actiunile și urmarind-o până in bucătărie. Nu am putut să nu ma întreb " Ce ar trebui să fac atunci?" Arunc totul in coșul de gunoi iar dupa aceea îmi îndrept atenția spre Dylan.

" Niciodată nu mai adormii "

După acea declarație, vorbeam rareori cu Dylan.  Mintea mea era pierdută în altă parte, in timp ce ea era blocată în transa unei emisiuni de desene animate pentru Phoenix și Harley.  De ce nu pot gândi ceva simplu sau  pur și simplu să nu mă intereseze?  Sunt încă în bucătărie, la fel, în fața coșului de gunoi holbandu-mă, privind ca și cum ar fi trebuit să se întâmple ceva, ca și cum viitorul s-ar arăta cumva în fața mea.  Nu poate fi atât de rău, a fost doar un vis, nu s-a întâmplat de fapt, nu a fost o halucinație deci pentru ce mă înfurii de fapt?

Ce se întâmplă de fapt prin capul meu de nu pot să înțeleg?