When It's Over II

Chapter 4 - "Let's dissapoint each other"

                Creața părăsi sala de clasă și ieși în curtea liceului, lângă terenul de sport și se așeză pe o bancă. Își scoase cartea pe care o citea săptămâna asta  — căci își pusese în cap o ambiție, să citească o carte pe săptămână, sau în două, dacă e mult prea groasă și nu face față — și încercă să ignore gălăgia pe care ceilalți studenți o făceau. Stătea cu picioarele la piept, ridicate pe bancă, poziție pe care Silver o adopta cel mai mult din instinct. Se obișnuise să stea așa, aproape oriunde s-ar fi aflat.

            Sfârșitul capitolului o făcu să își ridice ochii din carte surprinsă, pentru a contempla la paragrafele proaspete acum în mintea ei. Vru să treacă la următoarea pagină, dar se încruntă confuză când îl observă pe motociclistul de acum două zile puțin mai încolo, vorbind cu alți doi băieți. Își scutură capul, pentru a elimina opțiunea unei iluzii. Dar nu era nicio iluzie. El era real.

             Pentru un moment, Silver se întrebă de ce oare nu-l mai văzuse până acum, dar își aminti brusc că ea nu se prea uită în general la oameni. Mai ales la adolescenții idioți din liceul ei. Pur și simplu nu îi pasă.

            Privirile lor se întâlniră când băiatul își schimbă poziția corpului. Când o văzu pe Silver, zâmbi, fără să vrea măcar să facă asta. Fata se strâmbă, își roti ochii și se întoarse la citit. Peste aproximativ zece secunde, el se așeză deja lângă ea, invadându-i spațiul personal. Când îi simți prezența, creața își înclină corpul în partea opusă lui, întrebându-l țâfnoasă:

             — Ce vrei?

             El zâmbi ștrengar, apoi se prefăcu rănit de indiferența ei:

           — Mă simt mai bine, mulțumesc, în comparație cu tine. Te-ai trezit cu fața la cearşaf?

              Adolescenta oftă. Voia să fie lăsată în pace. Ca în majoritatea timpului, de altfel.

           — Conversația asta are vreun scop? îl întrebă ea răutăcios.

            — Ahm, îngână băiatul. Poate o să îmi dau seama dacă mă placi. Pentru că am senzația că o faci, zâmbi apoi, apropriindu-se de ea.

              Silver se distanță din nou, iritată. Se prefăcu speriată, vorbind ironic:

           — Oh! E chiar atât de evident?

              Reveni la firea ei serioasă apoi:
 
          — Știi măcar numele meu, deșteptule? Asta e a doua oară când te văd în viața mea.

             Un surâs amuzat îi părăsi lui gura. Avea o voce groasă și joasă, ușor de recunoscut din cauza adâncimii ei. Cuvintele lui pronunțate cu accent australian puteau pune pe jar multe fete, dar în mod evident, Silver nu se număra printre ele.

          — Heath! se auzi vocea unuia dintre băieții cu care motociclistul vorbise mai devreme, iar acesta își îndreptă nemulțumit privirea spre prietenul său.
              
             Heath se ridică de pe bancă, îi mai aruncă o ultimă privire fetei și se întoarse la tovarășii lui, cu care intră mai apoi în clădirea liceului. Dezinteresată, Silver se reîntoarse la citit.

                              ***

               Ajunsă în stație, cu programul de școală terminat, creața își aminti că în seara asta Billie avea să rămână peste noapte la Mackenzie. Ciudat, dar nu avea nicio problemă cu asta, din moment ce ea chiar o admira pe Billie. O simpatizase încă de când dibuise lucrurile ca fratele ei și Mack să fie împreună, iar de atunci, bruneta i se părea un personaj plăcut și interesant, deși nu avea mai nimic în comun cu ea.

             Hotărî să mai citească puțin cât timp așteaptă autobuzul, dar realiză că nu mai avea cartea la ea. O caută disperată prin rucsac, dar nici urmă de ea. Silver începu să își refacă traseul de astăzi, încercând să își dea seama pe unde a putut să o piardă. O voce însă o trezi din gândurile ei și când își ridică privirea spre persoana care o deranja, o văzu pe Isit zâmbind timid, cu cartea ei în mână.

           — Ți-ai uitat-o pe hol...la pervaz, o anunță adolescenta.

              Creața o privi puțin, apoi luă cartea din mâna lui Isit și expiră ușurată:

            — Mulțumesc! spuse ea sincer. Chiar îți mulțumesc.

             Isit părea surprinsă de comportamentul ei anormal de drăguț. Era obișnuită cu o cu totul altă Silver. Însă lumea se grăbea mereu să o judece pe creață. Cum ar fi putut reacționa altfel când cineva face un gest frumos? Cartea aia chiar înseamna mult pentru Silver și îi era recunoscătoare lui Isit că i-o adusese.

            — Totuși, de unde știai că e a mea? întrebă apoi curioasă.

           — Te-am văzut cititind-o azi la prânz. Îți place astronomia?

            — De ce aş citi cartea asta dacă nu...începu ea pe tonul ei obișnuit, apoi, când observă că sună răutăcios, se corectă: Da, chiar îmi place.

               Autobuzul deja sosit în stație o sili pe Silver să îi facă cu mâna lui Isit în semn de "la revedere". Colega sa îi zâmbi și o privi mirată până când aceasta urcă. Poate că Silver nu era chiar tot timpul un vulcan exploziv.