- Ce se întâmplă cu tine Anna? De când iei tu note așa de mici la școală? Țipă tata la mine aratandu-mi testul la geografie.
Adevărul este că am neglijat puțin școala în ultima vreme, dar asta nu înseamnă că de la o simplă notă de cinci toată viața mea s-a terminat. Lucruri de genul se mai întâmplă, iar părinții mei chiar nu înțeleg asta.
-Ești pedepsită! Exclamă mama încruntându-se. Nu mai ai voie să ieși din casă o lună. Doar la școală și meditații.
Asta nu ar fi fost ceva grav pentru că eu și așa nu prea ies pe afară, dar i-am promis lui Kate că voi veni diseară la acea petrecere. Nu aș vrea să îi spun că nu mai pot să merg, dar nu am de ales.
- Haide, du-te și fă-ți ghiozdanul pentru astăzi. Spune tata, iar eu mă îndrept spre camera mea cu o mutră care voia să pară dezamăgită.
Ceea ce pot spune că m-a salvat a fost faptul că am avut cui să îi explic toată chestia asta.
- De ce ai fața asta? Mă întreabă blondul.
- Poftim? Tresar neînțelegând la ce se referă
- Adică de ce ești supărată.
- Ah... părinții mei m-au pedepsit pentru cinciul de la geografie. Acum nu mai am voie să ies din casă pentru o lună. Îi explic eu.
- Nu văd unde e pedeapsa. Tu și așa nu prea ieși din casă. Începe Lucas să chicotească.
- Ce vrei să spui? Mă enervez știind exact la cea ce se referă.
- Tu nu prea ai de ce să ieși. Dat fiind că sunt singurul tău prieten și mereu vin la tine nu ai niciun motiv pentru a ieși din casă.
Chiar se crede așa important? Asta chiar e ultima picătură.
Fără să mă mai gândesc îi spun motivul pentru care pedeapsa e intr-adevar o pedeapsă:
- Ca să ști, în seara asta am fost invitată la petrecerea lui Cloe. Acea petrecere unde vin doar popularii și unde tu nu ai fost invitat.
- Dacă Kate îți spune să vi la o petrecere nu înseamnă că ai fost invitată. Și de unde ști că nu o să vin și eu? Îmi dă Lucas peste nas.
Avea dreptate. Nu m-a invitat Cloe. Ea nici măcar nu știe că vin, dar stai...
- De unde ști că Kate mi-a spus să vin?
El dă din umeri și fără să îmi dau seama deja ajunsesem la școală.
Pe hol toți se uitau la mine și șușoteau. Asta mi se întâmplă de când am mers luni cu Kate pe coridor. Nu înțeleg cum oamenii pot face dintr-un lucru așa mic și neimportant atâta zarvă și bârfă.
Deja am început să mă obișnuiesc cu toate barfele spuse de ceilalți la adresa mea.
Din greșeală aud conversația a două fete din dreptul meu:
- Am auzit că fata asta i-a făcut de la începutul semestrului până acum temele lui Kate doar ca să se prefacă că sunt prietene. Spune una celeilalte uitandu-se la mine.
Cum de unele fete te pot barfi uitandu-se în ochii tăi. Cred că au un talent sau așa ceva.
Totuși mă simțeam destul de bine cu toată atenția asta. Niciodată înainte nu am fost așa importantă deci pot spune că o simțeam din plin.
Ajungând în clasă am fost surprinsă să o văd pe Kate stând în banca ei și jucandu-se cu un creion. Era singură în toată clasa. Mă îndrept fără să mai stau pe gânduri spre ea și mă așez în banca de lângă a ei.
- Nu te-am văzut niciodată să ajungi așa devreme la vreo oră. Îi spun zâmbind.
Fața ei plictisită se schimbă complet când mă aude și își întoarce privirea înspre mine.
- Da... și este foarte plictisitor. Îmi spune întnzânduse de parcă acum s-ar fi trezit.
-Știi... voiam să îți spun că nu voi mai putea veni diseară la petrecere.
- De ce? Tresare blonda ca și cum o găleată cu apă rece ar fi fost aruncată în capul ei.
- Părinții m-au pedepsit. Îi explic eu.
- Îmi pare rău. Spune ea dându-și ochii peste cap. Dar dacă nu era asta, ai fi venit?
- Normal. Îi spun zâmbind.
O liniște apăsătoare se lăsase între noi așa că am încercat să mai spun ceva.
- Deși nu știu ce aș căuta eu la o petrecere a populatilor...
Ea se încruntă și cu o voce răgușită îmi spune:
- Ihh... ce urăsc etichetele astea. Populari? Tocilari? Tot aia. Nu înțeleg de ce oamenii consideră grupul din care fac eu parte populari. Doar pentru că suntem mai răi și mai îngânfați decât ceilalți?
- Scuze. Las eu capul în jos.
- Nu ai de ce să îți ceri scuze. Se calmează ea. Nu e vina ta.
Înca câteva momente de liniște.
- Ști... nici măcar nu știu cum am ajuns eu așa ,,populară". Anul trecut toți cinci eram doar niște copii oarecare dint-un liceu oarecare. Acum totul s-a schimbat.
Ascultand-o pe Kate îmi aduc aminte de o intrebare care mă măcina de mult. De la începutul anului. Iar acum cred că venise momentul să i-o pun:
- Mereu te văd supărată când stai la masă...
- Înainte îmi plăcea să stau cu ei. Eram toți cinci cei mai buni prieteni făceam totul împreună. Până când am ajuns la liceu și toți s-au schimbat. Înainte Dustin ura sportul. Acum e căpitanul echipei de Basket. Cloe era acea fată timidă, dar se pare că a devenit peste noapte cea mai petrecăreață și îngânfată fată din oraș. Thomas era foarte prietenos și sensibil. Acum a devenit bataușul școlii. Singurul care nu s-a schimbat este Mark. Bine... mi-ar plăcea să mai vorbească cu mine. Ceea ce acum nu prea mai face.
Am observat cum o lacrimă i se scurgea pe obraz, dar a șters-o cu mâna repede, sperând să nu se observe.
- Scuze... probabil acum mă crezi o sensibilă ciudată. Îmi spune înroșindu-se.
- Am știut de la început că nu ești chiar cea mai dură persoană. Spun uitandu-mă la mâna ei.
Observasem de mult timp tăieturile, dar nu am spus nimic. Nu stiam ce să spun.
- Să ști că nu mai ești singură. Nu sunt cea mai bună la sprijin emoțional, dar cred că meriți o persoană care să țină la tine. Continui eu.
Chiar nu știam ce să spun, dar cred că a fost suficient pentru a-i vedea un zâmbet.
O iau în brațe și ea mă sărută. Chiar nu pot să cred că asta mi se întâmplă chiar mie. O plac atât de tare pe fata asta.
Bitch I'm back out my coma.
V-a fost dor de mine?
Nu am mai postat de o groază de timp... stiu, dar am fost plecată.
Și încă voi mai fi, dar nu chiar atât de mult.
Ehh... capitolul a fost făcut la repezeală deci a ieșit nasol și cringe.
Asta e...
Hai pa!
