Ghinionul vieții- Andrew Helen

Capitolul 3

Simteam cum ma coplesesc lacrimile, dar printre sugituri am reusit sa intreb, stand paralizata, pe loc:

- Tata??!!!!!!

El si-a pus mana la gura, socat. Am alergat la el si am sarit la el in brate. Toate amintirile mele cu el de cand eram mica, toate se derulau intr-o secunda in capul meu, creeand un cerc si rotindu-se in capul meu la nesfarsit. Eram coplesita de emotii, ca in sfarsit imi strang tatal in brate, ca am scapat, in sfarsit ma simteam in siguranta. Dar apoi m-am simtit plina de intrebari, tot timpul acesta in care am trait la dansii ma simteam ca un copil naiv care punea intr-una intrebari a caror raspuns nu era dat. Dar acum e momentul sa pun prima din miile intrebari care imi veneau in cap:

-Tata, ma bucur atat de mult sa te vad din nou, dar unde e mama?!

Simteam nerabdarea torturandu-mi efectiv picioarele. Tata ma privea ca si cum imi pierdusem memoria.

- Helen, hai in casa, vom povesti acolo, e frig aici si tu ai inghetat.

Am intrat impreuna in casa, tata inca era in pijamale, iar eu la fel. O data ce am intrat in casa, am intrat prin toate camerele cu nerabdare sa o vad pe mama. Tata incerca sa ma opreasca, dar nu putea. Am ajuns in ultima camera, dar nici acolo nu era.

- Unde e mama?? am itrebat eu.

- Helen, cred ca dupa acel accident ti-ai pierdut memoria.

"Ce voia sa zica? Ce accident?"

- Iti voi povesti totul, doar calmeaza-te. mi-a zis tata

- Ok. i-am raspuns eu scurt.

- Totul incepe asa: Tu aveai 5 ani. Eu cu mama ta ne-am decis sa mergem toata familia la mare. Mergeam cu masina. Era noapte, iar noi trebuiam sa trecem pe o cale ferata, dar nu era nici un semafor, asa ca am trecut. Si....

Bun am terminat asa si al treilea capitol. Sper ca sunteti curiosi ce se va intampla mai departe. Va pup si va iubesc!