Born to die

Capitolul 7

Rhea's pov
Doar priveam socata persoana care mi-a distrus viata. Persoana care m-a chinuit si m-a facut sa sufar cum nimeni nu a facut-o vreodata, simt cum lacrimile o sa imi explodeze si o sa plang atat de tare ca nimeni din lume nu o sa fie capabil sa ma opreasca, nici macar Amber.

Doar statea in capatul scarilor si ma analiza din cap pana in picioare cu un zambet nesimtit pe fata si cu mainile la piept. Petele de sange visiniu sedeau pe camasa lui alba desfacuta la primii trei nasturi prin care puteam vedea tatuajele si cicatricea urata de pe piept.

- Ce cauti aici animalule? Tip indurerata printre lacrimile ce imi ieseau usor din ochii. Ce-vrei-de-la-noi? Vorbesc pe silabe in timp ce daram vaza de pe masuta de cafea si vad cum mii de cioburi formeaza un covor mare in fata mea.

Incepe sa rada zgomotos intr-un mod haotic si sa aplaude de trei ori, s-a prins cu mana de burta si respira sacadat, brusc s-a oprit si privirea lui parca m-a strapuns precum o sageata ascutita in inima. Il urasc din toata inima mea, doar din vina lui am pierdut-o pe Amber, doar din vina lui avut parte de suferinta.

- Micutei mele nu i-a fost dor de tatal ei? Il vad cum coboara scarile, treapta cu treapta lent, dar zgomotos tinundu-se de bara cu doua degete prinvindu-ma usor molesit. Mamica ta nu trebuia sa fie acasa la ora asta? Imi da parul dupa urechi usor, inca uitandu-se in ochii mei foarte profund. Si tu ce cauti la orele astea pe strada? La ora asta ai clienti, stiam eu ca o sa ajungi o prostituata de succes daca eu o sa plec si nu o sa am grija de tine.

- Tu nu ai avut grija de mine niciodata, m-ai tratat ca pe un caine si iti permiti sa mai vi aici? Zbori de aici javro! I-am latrat in fata, palma mea facand contact cu fata intreptand-o putin spre stanga. Palmea facandu-l sa isi stearga zambetul jegos de pe buze si sa ma apuce de tricou puternic. M-a lipit de primul perete si simt cum coastel mele se rup una cate una. Nu regret ceea ce am facut, nu imi este frica, simt doar cum durerea imi cuprinde tot corpul.

- Nu iti permiti sa spui asta despre mine niciodata, altfel iti promit ca o sa te fac sa simti iadul de mana cu mamica ta.

- Tu ai omorat-o pe Amber! E numai vina ta pentru tot raul ce mi se intampla in viata. Lacrimile ma fac sa ma innec si sa respir sacadat.

Palma lui grea a facut contact cu fata mea imediat dupa vorbele mele dureroase care probabil nici macar nu l-au atins atat de tare cum ma atingeau pe mine. Simt cum fata mea o sa se umfle de marimea unei manusi de box si gustul metalic care ma face sa ma stramb usor mi se imprastie prin gura, sangele curgea siroaie din buza mea proaspat sparta de catre el.

- Niciodata nu as distruge ceva ce eu am creat! Ma impinge puternic in peretele din spate si se intreapta spre usa. Mergea cu pasi lenti, foarte relaxat deparca nimic nu s-a intamplat, de parca fiica lui nu are o viata distrusa din cauza omului care trebuia sa o iubeasca si sa ii fie alaturi.
Mereu se enerva cand vorbeam despre Amber, stie ca este vinovat pentru sinuciderea ei. Niciodata nu era batuta sau fortata sa faca chestii murdare, dar ea suferea pentru mine si pentru mama cum nimeni nu o facea. Parca ii trasmiteam durerea mea fizica prin durere psihica ajungand sa isi ia zilele.

Imaginea tatalui meu deschizand usa se derula cu incetinitorul in fata mea. Analizam fiecare particica din corpul lui zarind o umflatura in spatele curelei sale, manerul iese usor in afara zarimdu-l mai usor prin camasa alba si bine calcata. Apuc manerul rece fara sa ma gandesc la consecinte si intrept arma spre el. Se intoarce brusc cu fata la mine si un zambet pervers ii acapareaza buzele, arma grea statea in mainile mele tremurand de teama.

- Semeni cu mine chiar daca nu esti fiica mea. Nu degeaba Amber era cea iubita, roag-o pe mama ta sa iti zica chestii despre trecutul ei inainte sa ma strigi "tata". Vorbele lui m-au facut sa raman blocata si sa inghit in sec, mainile imi tremurau din ce in ce mai tare si emotiile imi cuprind intregul corp.

-P-poftim? Spun balbait, simtind cum vocea o sa imi moara incurand. T-tu nu e-esti tata? Lacrimile incep sa imi curga usor nestiind ce se intampla, daca ma minte sau imi spune adevarul inainte ca el sa o mierleasca.

- Si nici ea nu e mama. Spune si face un semn discret spre dormitorul mamei. Rade batjocoritor si se intoarce inapoi spre usa. Acum, scuza-ma, dar am niste treburi de rezol-
Glontul ascutit ii intrerupe din vorbele sale grele provocandu-i o durere minora spre deosebire de cea pe care o simt eu acum. Sunetul armei imi face urechile sa tiuie foarte tare simtind ca o sa imi cada. Gemetele sale infundate deveneau din ce in ce mai incepe si sangele curgea pe podea formand un covor visiniu. Isi indreapta privirea spre mine si un ras bolnav pe care il cunosc dintr-o mie.

Trebuia sa il ascund cumva, nimeni nu trebuia sa afle, nu vreau sa ajung o puscariasa la fel ca el. Daca politia o sa afle tot viitorul meu o sa se distruga si viata mea o sa fie o mizerie mai mare decat este acum. Mainile mele inca trenura si respiratia mea este la fel de sacadata, durerea puternica din piept nu ma lasa sa ma linistesc nici macar doua secunde si simt cum picioarele o sa imi cedeze din moment in moment.

Am nevoie de ajutor de la cineva in care pot avea incredere, cineva care a mai facut asta de milioane de ori si poate rezolva asta si cu ochii inschisi. Imi iau rapid telefonul de pe canapea si probabil o sa regret pentru ceea ce o sa fac, dar el e singurul care ma poate ajuta.
Deblochez telefonul si apelez imediat persoana, in doar cateva secunde raspunde si aud un oftat:

- Deja te-ai indragostit de mine? Spune si ii pot simtii zambetul pervers care ar putea baga orice fata in calduri.

Bunaaa, asta a fost si capitolul 7 din "Born to die"
Multumesc pentru sustinere si voturi!❤️❤️ a fost un capitol scurt, dar chiar nu am timp in perioada asta pentru ca am niste probleme in familie, dar promit ca o sa incep sa postez regulat.