Revolutionar

Cinci (D.R)

Ştia că trebuie să fie acasă până la ora 6 dacă nu voia să-şi facă iar temele la lumina lumânării. În fiecare seară lua “ăla” curentul. Nu-i era foarte clar cine era “ăla”. A întrebat-o pe mami, dar ea doar l-a mângâiat pe cap şi a oftat. Nici tati nu a vrut să-i răspundă. I-a aruncat o privire pe sub mustaţă şi a continuat să sufle în ciorbă. Odată chiar l-a aşteptat în faţa blocului, să-l vadă când vine şi ia curentul. A stat degeaba. Nu a venit nimeni, dar curentul tot l-a luat. Îl bănuia pe nea Sandu de la 7. Ăla venea de fiecare dată să certe copiii că fac gălăgie în faţa blocului şi că nu se poate odihni. Avea şi un căţel negru, bălos şi urât, care îi alerga până scotea sufletul din ei. Tot el a venit cu ideea ca intre orele 1 şi 5 să fie linişte, aşa că nu mai avea voie afară decât după ora 5. Era sigur că nea Sandu ia curentul, dar Sorin, care era pionier de vreo trei ani, i-a spus o dată, când s-au ascuns după centrală, că Ceauşescu le ia curentul. Nu l-a crezut. Ceauşescu nu umbla la curent! El era cu televizorul!

Tovarăşa învăţătoare Valeria le dădea la sfârşitul fiecărei zile lucrare: o dictare şi nişte exerciţii de matematică, apoi le spunea temele pentru a doua zi şi îi anunţa “Sunteţi liberi”. Atunci, împreună cu alţi câţiva colegi care stăteau cam prin aceeaşi zonă a Mangaliei, o rupea la fugă. Pe scări se întâlnea şi cu băieţii din celelalte clase. Ieşeau în fugă din şcoală, treceau în viteză prin curte, apoi grupul de alergatori se împărţea în două. Unii o luau prin centru, pe la poştă, alții, în care se afla şi el, o luau pe faleză. De pe faleză o tăia prin curtea sanatoriului, sărea gardul şi ajungea în faţa blocului. Intra în casă şi se aşeza la lecţii, supravegheat îndeaproape de mami. După ce termina cele cinci pagini de calcule şi cele două compuneri era rândul lecţiilor suplimentare. Apoi mânca şi ieşea afară până seara târziu.

        Era în prima vară de după. Se mutase la bunici, în Bucureşti, iar clasa a doua o făcea la o şcoală din apropiere. În spatele blocului l-a întâlnit pe Biţă. Băiatul i-a făcut şmechereşte semn să vină lângă el. Timid, s-a apropiat. Biţă băgă mâna în buzunar şi scoase o monedă sclipitoare şi roşiatică. “O vrei? Sunt bani străini!” Ochii începură să-i lucească privind moneda “Da!” “Păi şi ce îmi dai?” Ridică din umeri neştiutor. “Uite, să zicem colecţia de surprize Turbo. Toată!”, îl ajuta Biță. Se gândi un pic şi dădu aprobator din cap. Îl lăsă pe Biţă şi fugi până sus. Găsi surprizele, le numără să fie sigur că sunt 300 şi coborî repede. Biţă îl aştepta tot pe teren, sprijinit de gard. Copilul îi întinse teancul iar celălalt îi dădu moneda. O examină mai atent. Nu ştia ce scrie pe ea, dar văzu cifra 5. O ascunse în palmă şi se duse sus, de frică să nu o piardă. Seara, când veni tati, îi arătă moneda. O examină şi el “Ce-i cu asta?” Îi spuse în culmea fericirii toată povestea. Tati ridică din umeri şi îl privi cu o faţă dojenitoare “Te-a păcălit! Ce vrei să mai faci cu cinci ruble?”