Revolutionar

De Ziua Marinei (Î.R)

Sâmbătă dimineața, mami îl trezi cu noaptea în cap. Încă era întuneric afară iar lui îi era un somn teribil. Dar știa că are o zi grea înainte, așa că se mișcă destul de vioi spre baie. În bucătărie îl așteptau bunicii de la Gară, deja îmbrăcați și pregătiți, iar pe masă, micul dejun aburind, îi aduse aminte că îi este foarte foame. Așa pățea de fiecare dată când era emoționat! Răducu se așeză la masă și începu să înfulece, iar tataia îi anunță că pleacă înainte ca să pregătească mașina. După ce mâncă, se spălă pe dinți iar mami îi făcu freza și puse pe el uniforma bună, cea pe care o lua doar de câteva ori pe an, doar la serbări și premieri. Se privi în oglindă și, mulțumit de cum arăta, îi spuse lui mami că pleacă și el jos, la tataia. În timp ce cobora scările se gândi că ar fi bine să mai anunțe pe cineva, doar așa, în caz că îl caută careva în ziua aia. Se opri la etajul 2 și sună la ușa Corinei. După câteva minute de sunat apăru în ușă mama Corinei, Tanti Gena, îmbrăcată cu un capot peste cămașa de noapte și cu ochii cârpiți de somn. Îl privi un pic speriată:

- “Răducu, ce s-a întâmplat?”

- “Tanti Gena, vă rog să-i spuneți Corinei să nu mă caute azi, că mă duc la Constanța, să-i cunoscu pe Ceaușești și nu știu când vin înapoi!”

            Parcă nevenindu-i să creadă ce aude îi răspunse zâmbind că îi va spune. Înainte de a închide ușa, Răducu apucă să îi strige că îi va aduce poze peste câteva zile, apoi o rupse la fugă pe scări și se opri direct pe bancheta din spate a mașinii lui tataia 2.

            Brusc, când mașina intră in Eforie Sud, Radu intră și el în panică. Se agăță de spătarul scaunelor din față și își băgă capul printre ele:

- “Dacă mă întreabă ceva?”

- “Cine mă? Cine să te întrebe?” îl întrebă tataia 2 privindu-l în oglinda retrovizoare.

- “Ceaușescu!”

- “Te întreabă… pe dracu să-l ia!”

            În acel moment și mami și mamaia 2 săriră pe tataia:

- “Tată!!!”

- “Nae, termină cu tâmpeniile astea!”

            Mami se întoarse spre el:

-          “Uite care e treaba: dacă te întreabă ceva, îi răspunzi frumos, politicos, așa cum te-am învățat eu și tati. Înțelegi?”

            Dădu din cap gânditor, apoi privi pe fereastră. Văzu câteva vapoare în depărtare și încercă să găsească printre ele vaporul lui tati. Cum erau prea departe și toate arătau cam la fel, renunță și se întoarse cu gândul la Ceaușești. Simțea că ar trebui să fie mai pregătit, să îi impresioneze cu ceva. I se păru o idee foarte bună să le zică o poezie. Da, chiar era o idee bună! Dar care? Alea de la școală erau prea simple și cam de grădiniță. Trebuia ceva deosebit. Scrisoarea III sigur i-ar fi impresionat. Mulțumit de decizia luată se lăsă pe spătarul banchetei și răsuflă ușurat.

            Când ajunseră în zona portului, mașina se opri în mijlocul traficului. Abia dacă se mai mișcau din loc, iar tataia 2, nervos nevoie mare, îi anunță că parchează pe trotuar și vor merge mai departe împreună pe jos. Când coborî din mașină, un milițian din stradă țipă la tataia:

- “Vezi că rămâi fără ea!”

- “Nu te-o pune dracu? Uită-te mai bine la ea, dobitocule! Vezi că dacă pățește ceva tu răspunzi!”

            Milițianul privi mai atent mașina, apoi luă poziție de drepți și îl salută pe tataia 2 așa cum îl salutau soldații pe tati. Dar tati avea uniformă, așa că nu prea înțelegea de ce și tataia 2 este salutat în același fel. Porniră pe jos spre port, iar din când în când, câte un milițian îi oprea, încercând să le zică să o ia prin altă parte, dar tataia 2 tot scotea o legitimație iar milițienii îl salutau și apoi se dădeau la o parte.