Decembrie

22 0 0
                                    

        “Acasă” era pentru Răducu la Bucureşti, la bunici. Aşa că în prima sa vacanţă s-a dus ”acasă”. Bunica i-a făcut nişte cozonaci iar prietenul său Cătălin i-a arătat cu mândrie cravata de pionier pe care o primise la începutul anului. L-a rugat să-i dea şi lui cămaşa şi să-l lase să probeze cravata. “Ce-mi dai la schimb?” L-a privit nedumerit “Ce vrei?” “O surpriză cu Lăcătuş de la Cin Cin”. La Mangalia mama nu-l lăsa să mestece gumă. Îi zicea că o fac ţiganii în oliţă, dar la Bucureşti nu vindeau ţiganii guma aşa că a început să cumpare şi el. Mamaia îi dădea în fiecare zi bani, iar el se ducea să cumpere câte 5 gume (de atâtea i-a zis tovarăşul care vindea că are bani). Mesteca şi câte trei, dar nu găsea niciun jucător român. Îl avea pe Zubizarreta dublură, dar Cătălin îl voia pe Lăcătuş.

        În prima seară când a ajuns la Bucureşti l-a văzut şi pe unchiul Gabi. Era tânăr şi foarte musculos, dar Răducu îl punea la skandenberg. L-a luat în braţe iar Radu l-a pupat pe obraz. Îi era dor de unchiul său şi ar mai fi vrut să mai stea la el în braţe, dar Gabi l-a lăsat repede jos. L-a privit pe tataia “Tată…”, apoi s-a uitat din nou la Răducu “Du-te în sufragerie şi vin şi eu imediat să facem un skandenberg. Fă-ţi încălzirea.” În culmea fericirii a fugit în sufragerie şi a început să-şi rotească încheieturile. În bucătărie nu se auzea nimic. Curios, a deschis uşa fără să facă niciun zgomot: tot nimic. A intrat tiptil în holul întunecat şi s-a lipit de tocul uşii de la bucătărie. Mamaia stătea nemişcată lângă aragaz, iar tataia se aşezase pe un scaun la masă cu Gabi “…am aflat de la nişte băieţi care au venit din Timişoara. Aşa e tată” Tataia s-a ridicat nervos de la masă “Băi Gabi! Dă-o dracului de treabă! Eşti om mare, la casa ta! Potoleşte-te! Şi vezi cu cine vorbeşti!” Mamaia stătea tot nemişcată lângă aragaz, parcă nici nu respira. Tataia se învârtea nervos prin bucătărie. Unchiul Gabi s-a ridicat de la masă iar Răducu a fugit repede în sufragerie, pregătindu-se de o nouă partidă.

            A doua zi a plecat cu tataia în Parcul Moghioroş. Voia să se ducă în faţa blocului să joace fotbal cu Cătălin, dar tătaia nu l-a lăsat, aşa că au mers în parc. Nu prea erau copii şi s-a jucat mai mult singur. Tataia i-a luat cea mai mare vată de zahăr şi un Brifcor, apoi l-a dat în gărgăriţe. La plecare s-au oprit la un restaurant de la intrarea în parc. Acolo chiar nu era niciun copil. S-a lipit de cojocul lui tataie privind speriat la toţi tovarăşii ăia care fumau şi beau. De fiecare dată când se duceau în Moghioroş, la plecare se opreau la restaurant. Luau mici, o bere, un Brifcor pentru Răducu iar tataia stătea de vorbă cu oamenii de acolo. Şi de data asta au luat mici, bere şi Brifcor, dar tataia nu mai vorbea cu nimeni. Stătea cu Răducu la masă şi fuma. I-a pus şi lui într-un pahar nişte bere şi i-a dat doi mici.

            După câteva zile s-a dus cu mamaia la piaţă. L-a luat din faţa blocului şi l-a rugat să meargă cu ea să o ajute. I-a promis că la întoarcere îi cumpără nişte gumă. I-a lăsat pe Cătălin şi pe Biţă şi s-a dus. La întoarcere i-a luat doar o gumă “Una, şi când o termini pe asta, îţi iau alta” Un pic dezamăgit, a desfăcut-o. A început să ţipe de bucurie când a văzut că surpriza era cu Lăcătuş. Din momentul acela avea impresia că mamaia merge prea încet. A apucat-o de o sacoşă şi a tras de ea cu putere “Hai mamaie!” dar tot încet se mişca. Când a ajuns în faţa uşii, i-a spus că se duce până la Cătălin “Bine, dar să nu mai ieşi pe afară!” Tanti Ica i-a deschis uşa iar el, politicos, a salutat-o şi a fugit repede la Cătălin în dormitor. Triumfător i-a întins surpriza “Poftim, acum dă-mi şi mie să probez cămaşa şi cravata” Cătălin a luat repede surpriza şi l-a lăsat să le probeze. Le-a îmbrăcat repede, având grijă să nu le şifoneze. Cătălin i-a pus şi nodul la cravată. Mândru, s-a privit în oglindă.

            În seara aceea, mamaia şi tataia nu au vorbit cu el. S-a temut că au aflat, iar a doua zi de dimineaţă, când l-a trezit mamaia să-i spună că mami este la telefon şi vrea să vorbească cu el, era sigur că ştie toată lumea. Mami i-a zis că nu mai are voie să iasă din casă. I-a promis că nu mai face, dar mami l-a rugat să fie băiat cuminte şi s-o asculte. Supărat, s-a dus să-şi facă baie. După ce a stat în cadă până s-a umplut, s-a frecat cu buretele şi a strigat-o pe mamaia să vină cu prosopul să îl şteargă. Nu a venit nimeni. A ieşit cu apa şiroind, strigând să-i aducă cineva un prosop. Când a intrat în sufragerie l-a văzut şi pe unchiul Gabi. Fericit, a vrut să sară de gâtul lui, dar acesta i-a făcut semn să tacă. Se uita la televizor. Şi mamaia şi tătaia se uitau speriaţi la televizor. A văzut şi el un elicopter şi nişte oameni. Toată lumea tăcea. Simţind că îl ia cu frig s-a dus la şifonier şi a luat singur un prosop. După ce s-a îmbrăcat, tătaia a venit în cameră şi s-a aşezat pe pat lângă el. “Acum trebuie să ştii şi tu. Este revoluţie!” L-a privit în continuare, aşteptând să fie certat pentru acest lucru. “Ceauşescu a fugit!” I-a mai spus ceva cu nişte terorişti, dar n-a mai reţinut nimic. A auzit telefonul şi pe unchiul Gabi care îl striga, spunându-i că îl cheamă mami la telefon. A fugit repede şi a luat receptorul în mână “Mami, a fugit Ceauşescu! Mai sunt de prins doi-trei terorişti şi pot pleca în America, la Claudia!”

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Jan 25, 2015 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

RevolutionarWhere stories live. Discover now