Căutând destinul

Cap 1

       Nu îmi aflu starea în lumea asta de nimic. Știu că am casa mea pe undeva, dar nu o găsesc... stau într-o cafenea de pe strada mea și îmi beau cafeaua mea neagră cu un biscuite moale și aud știrile de dimineață date la un televizor mic de pe un perete.
- Altă tânără de 20 de ani dispărută, spune jurnalista.  Este deja al 30-lea caz în această lună.  Și se pare că cineva urmărește  victime de sex feminin, între 18 și 25 de ani și toate blonde. Încă nu se știe nimic despre cel care face asta, sau unde sunt ele. Sperăm doar ca toate să ia sfârșit cât mai repede....

       Alte dispariții și crime zilnice. Mereu publică astfel de lucruri, încât e ceva normal să tot auzi de ele. Nu mai suntem siguri nicăieri. Toate femeile se tem, toate fetele tremură. Și eu ar trebui să mă sperii, dar nu știu ce aș rezolva cu teama.
    - Mai doriți ceva? Întreabă ospătărița. O femeie de 30 de ani, blondă platinat.
    - Nu, spun eu. Vreau doar să plătesc. 
    - 10 lei, spune ea.
    Scot portofelul roșu din piele și îi dau o bancnotă de 10, apoi mă ridic.
   - Mulțumesc, mai spun eu și ies din localul sărăcăcios. 
     Interesantă alegere pentru victimele acelui maniac. Blonde și între 18 și 25 de ani. Dar nu a spus nimic dacă au fost sau nu violate, ucise sau ce s-a întâmplat cu ele. Cine ar face asta? Și se întâmplă asta în fiecare oraș în care mă aflu, de parcă m-ar urmări, doar că nu mă atacă.  Îmi trec degetele prin părul meu blond și ondulat și îl dau pe spate. E o zi călduroasă și astăzi încât deja simt că transpir la ora 11. Merg cu pași hotărâți spre magazinul alimentar din scara blocului și îl văd pe bunul meu prieten Toni la casa de marcat. Un bărbat de 25 de ani, înalt și slăbuț.  Iar părul său șaten, mai că îi intră în ochi. Toată fața lui se destinde într-un zâmbet larg când mă vede.
     - Crista, spune el. Ai venit să mă vezi?
     - În fiecare zi, doar știi, îi răspund și eu. 
     - Ai o factură aici, a adus-o poșta la mine.
     - Cred că e prea bătrân săracul om să mai urce până la cutiile poștale...spun eu luând plicul alb de la el și văd că era curentul. Oh, am uitat că trebuia platit luna asta...
     - Probleme? Întreabă el privind spre chipul meu încruntat.  Te pot ajuta?
    - Nu Toni, mulțumesc...mă descurc, mă duc maine la bancă...acum vreau doar să fac câteva cumpărături. 
   Iau un coș și intru pe raioane, unde caut produsele care îmi trebuiesc. Un șampon, că cel de acasă e de 3 zile gol și am tot uitat. Îmi e mintea mereu vraiște și nu mă pot concentra. Mereu simt în sufletul meu că ceva lipsește, dar niciodată nu găsesc acel ceva. Oare ce îmi mai trebuie? O sticlă de iaurt natur, o pâine cred...

      Când ajung la raftul de brânzeturi, observ cu coada ochiului un bărbat. Cum de nu îl observasem până acum? Nu este deloc ușor de trecut cu vederea un bărbat de aproape doi metri, incredibil de mușchiulos și chiar chipeș cu părul său negru precum noaptea fără lună. Ce e cu mine? Îmi continui cumpărăturile și mai iau o pungă de ravioli, le voi mânca la cină cu o salată.

      Merg spre Toni la casă și pun produsele pe bandă.  Magazinul nu este aglomerat tare și în puțin timp ajung în față.
    - Hey, din nou, spune el zâmbind și trecând fiecare produs prin cititorul de preț.  Diseară o să iau o pizza, dacă vrei vin la tine să o mâncăm. Stăm la un film ca pe vremuri..
     - Ok, dar nu am nici un film mai nou...spun eu și iar îl văd pe acel bărbat parcă urmărindu-mă. Chiar nu vreau să fiu singură..
     - Am eu unul, comedie. Am văzut recenziile făcute și l-au trecut pe primul loc.
    - Atunci te aștept când scapi, termin eu de vorbit când sunt produsele în plasă.
     - 34.5 lei, spune el și îi dau banii, iau plasa și plec rapid, uitându-mă mereu înapoi spre magazin. Cred că sunt paranoică, nu are cum ca acel bărbat să mă urmărească, e prima oară când îl văd, dar acea privire... Îmi dau fiori.