Căutând destinul

Cap 4

     -Crista, mă strigă Toni din bucătărie, ce vrei să mănânci?
    - O supă, spun tare și eu din camera mea. Este în frigider.
    Mă schimb rapid în haine lejere și mă pieptăn. Părul meu buclat mereu face necazuri. Cât de mult aș vrea să am părul ca alte fete... al meu e... încurcat de tot, iar blondul ăsta, e groaznic. Când ies insfârșit din cameră, îl găsesc pe bunul meu prieten deja la masă cu un bol de supă. 
     - Merci, spun și eu luând spre mine bolul meu.
     Mâncăm în liniște câteva minute, nu vreau să stric asta, dar privirea lui se pare că nu vrea să îmi dea pace.
      - Deci...începe el. Tipul ăsta.... Ilann, cum îl știi?
     - Din magazin, doar știi și tu, ai fost acolo.
     - Da.. da, dar, pare că e ceva mai mult între voi...
     - Îți imaginezi, doar ieri l-am văzut...
     - Okk.. spune el încet terminând de mâncat, dar continuă.. nu m-ar deranja dacă ai spune adevărul Crista, să știi.
      - Ce vrei să spui? Spun adevărul.. ieri l-am văzut prima oară. 
     - Poate. Dar el pare că te știe bine.
     - E un psihopat, asta e el, nu are cum să știe atâtea. 
    - Oricum, presimt că va fi ceva între voi.
    - Mda, fac eu luând și ultima lingură de mâncare. Exact ce vreau.. să fiu cu un psihopat care până acum m-a urmărit aproape peste tot. Nu merci.
    - Poate că nu e psihopat, cum crezi...
    - Îi iei apărarea, acum? Întreb eu întrerupându-l. De când sunteți C.M.B.P. ?
    - Crista, cel mai bun prieten al meu e o fată, adică tu, dar poate am judecat omul prea repede...
     - Nu, am judecat chiar bine. Nu ai observat? Unde era el era și întunericul? Este un monstru...
     - Nu există așa ceva.
     - Toni, ce e cu tine? Dintr-o dată îl vorbești de bine? Ești avocatul său?
     - Crista... mă cunoști. Nu aș spune ceva despre cineva dacă nu aș avea ceva concret de spus. A fost chiar ok azi, sincer.
     - Aha, deci mă sfătuiești acum să accept să ies cu el, pentru că azi ți-a părut ok? Mai ales că e prima zi în care am vorbit ceva?
    - Păi... aș zice să îi dai o șansă.. da.
    - Sunteți nebuni toți.. acum îmi spui că mă placi, acum mă pasezi cuiva care ți se pare ok..
    - Nu te pasez... Crista...
    Deja nu îl mai ascultam căci mă încălțam rapid. Iau și cheile și ies rapid pe ușă. Sper ca afară să am o zi mai bună. Nu îmi vine să cred.. Toni, care până acum mă ferea de necunoscuți, care s-a și mutat la mine din cauza asta, îi ia apărarea unuia pe care nu îl cunoaște. Ce e cu el? Parcă nu ar vorbi el.. ia stai puțin...mă opresc dintr-o dată. E posibil oare ca Ilann să îl facă pe Toni să spună ce vrea el, prin gura sa? Nu...

      Nu e posibil, deja mă gândesc la filme S.F. ,e prea de tot. Nu trăiesc într-o lume paralelă. Nu există... intru în parc și mă așez la umbră pe o bancă curată. În fața mea este o fântână arteziană cu statuete a unor sirene cu cozi de pește lungi, iar din ulcioarele lor curgea apa. Până și fântâna asta mă face să mă gândesc la fantastic. Aud iar pasărea deasupra mea. O văd pe creanga castanului imens de langă mine. E ciudat că mă privește intens și aproape nemișcată ca un soldat.

      - Ce vrei? O întreb răstindu-mă la ea, dar nici nu clipește. Cară-te de aici... mai spun eu și arunc o piatră, care o ratează, bineînțeles, când zboară și se pune mai sus, iar o femeie care tocmai trecea prin dreptul meu, mă privește ciudat, de parcă vorbeam singură... ei bine....
      - Aahhh, fac eu de nervi și mă așez iar și inspir adânc.
     - Ce ți-a făcut? Întreabă o voce amuzată în spatele meu și deja simt tot corpul tremurând. Nu, nu iar. Vine lângă mine și se așează și el pe banca neagră, încă zâmbind.
     - Tu ce mai vrei? Întreb eu nervoasă la culme.. ziua asta se arată groaznică.
     - Știi deja, răspunde el dând o șuviță din părul meu după ureche.
     - Și dacă nu vreau?
     - Mă vei căuta singură după un timp... îmi spune el zâmbind trist.
    - În visele tale, psihopat ce ești... pleacă.
    - Nu mă face să fac chiar asta... peste câteva ore vei regreta.
    - Serios? Încearcă... vreau liniște, e atât de greu?
     - Ok, te las în pace, spune el, dar te avertizez de acum. Nu încerca să mă cauți singură.  Bine?
     - Ai iluzii prea înalte despre tine băiete...
    - Am 200 de ani, prințesă.
     - Ești boșorog și nu sunt prințesă.  Pa.
    - Și tu ai 100 scumpo, îmi spune el zâmbind și dispare instantaneu de pe bancă.
      Incredibil, altă minciună scornită de un ... oh, inima mea... simt deodată o înțepătură ca un vârf de cuțit sau ceva asemănător și mă îndoi de spate. Încep să respir mai greu, dar încă bine. Ce e asta? De ce simt golul ăsta în mine? Mă ridic încet și pornesc pe alee spre ieșirea din parc. Ce e cu mine, nu am avut niciodată probleme de sănătate până acum. Inspir adânc și simt o durere ascuțită în spate. Trebuie să ajung acasă; și acum.