Colaps Oniric

Trezirea Partea a 2a

Alexandru, în fotoliul lui, încă visa. Și, în vis...

*

Micile obiecte din camera lui Alex începură să prindă contur. O noptieră cu un ceas deșteptător de culoarea smaraldului, o masă de scris, o bibliotecă cu cărți de povești și manuale școlare, câteva jucării aruncate de-a valma pe ultimul raft. Alex se trezi cu un căscat. Îl aștepta o altă zi obositoare de școală.

Avusese un vis straniu despre un trunchi de copac într-o pădure uitată de lume. Un trunchi de copac cu ochii roșii care se înălțase din pământ și luase drept formă corpul unui uriaș format din pietriș, argilă, grohotiș și rădăcini de copac în timp ce bolborosea că prețul pentru viață e moartea.

După ce a luat un mic dejun sumar, în pijamale, s-a îmbrăcat cu hainele aranjate (aruncate) pe scaun, și-a luat ghiozdanul pe umăr și a ieșit din casă.

Școala era o clădire cu trei etaje, fără simț estetic. Patru blocuri de ciment erau aruncate acolo astfel încât să susțină un acoperiș simplu, rezistent împotriva ploii. Alex se îndreptă spre sala de clasă de la etajul întâi. Își făcu avânt și intră. Majoritatea copiilor dormeau sau mai aveau puțin și cădeau în somn. Desigur, cu ochii deschiși. Unde era energia și entuziasmul copilăresc pe care îl debordau când plecau de la ore? Parcă o vrajă întunecată era țesută peste ei cât timp se aflau în sala de clasă. Sau poate însăși școala era blestemată. Ce idee! Alex bănuia că programul era de vină. Somnul la ore târzii și trezitul de dimineață. Iată rețeta pe care o respectau copii în fiecare zi.

Alex se duse în banca lui și colegul de lângă el spuse o glumă. Alex pufni în râs când profesorul intră:

— Măcar cineva e într-o dispoziție bună în dimineața asta.

Minutele se scurgeau ca nisipul dintr-o clepsidră. Când nisipul din conul superior al acesteia se acumula în partea de jos, cineva întorcea clepsidra și timpul o lua de la capăt. Mereu și mereu, numărând secundele.

Ultima oră era interactivă. Un profesor debordând de entuziasm tineresc preda o materie interdisciplinară, ceva între științele naturii și ecologie. După toate orele în care copii scriau mecanic după dictare în bancă sau își strofocau creierii cu probleme imposibile de matematică la tablă, acum erau recunoscători. Aveau parte de interminabilele discuții libere.

Copii țipau și erau, în general, neastâmpărați. Așteptau soneria care îi va elibera și Alex se întreba cum putea profesorul să reziste în hărmălaia asta.

— Să revenim la frumosul nostru oraș. Contribuția cea mai mare asupra poluării este dată de...

— Caietul meu. Domnu'! Mi-a luat caietul, țipă un elev.

— Uzina chimică! În mare parte, ea produce...

— Tema la matematică. Vreau doar să văd tema la mate. N-am apucat să notez pagina.

— Și acuma vrei să vezi? De ce nu mi-ai cerut în pauză?

Profesorul era imperturbabil. Alex învățase cuvântul de la mama sa când îl certase că nu o băga în seamă și el era prea concentrat la jocul lui pe consolă. Era imperturbabil.

— Producere polimerii sintetici pe care îi folosim toți și îi găsim peste tot în diverse forme. Dar nu asta e problema. Problema este că în urma procesării produsului brut, se obțin substanțe toxice. Acestea sunt deversate în...

— Toaletă?

Profesorul se întrerupse. Auzise o întrebare.

— Ce ai zis?