De ce eu..?

4. Incep sa disper!

                                      POOOOOOOOOOC!

          Eram la pamant..ochii mei se inchideau ca o floare ce isi astepta soarta. Ii vad pe toti cum se strang in jurul meu.

Mioko : A...h..

Say : Mioko?! Nu ii mai simt respiratia chemati un doctor! Repede!

_____________________________________________________________________________

Incet imi deschid ochii .. Ma aflu la spital unde doamna asistenta mi-a pus ceva pe cap...rece..si ud!

M-am ridicat repede in fund si dau ochi in ochi cu Say. Ne priveam indeajuns de aproape incat ii puteam simti respiratia pe buzele mele.Si ochii lui verzi...

Deodata ma dau mai  departe de el.

Say : Mioko? Scuze...din greseala mingea de baschet ti-a venit in cap..Din vina mea.

Mioko : E...inordine .. * soptesc suficient de incet incat nu ma aude *

Say : Poftim? Vorbeste mai tare...nu aud ce spui!

Mioko : .... T..trebuie..sa merg acasa..

Say  : Normal ca vei merge ai scutire ! 

Sincer ma speria acea incapere in care ma aflam pereti cu faianta alba . Patul alb ...Mirosea a spirt!

Vroiam acasa sa stau cu mama mea pentru ca numai pe ea o mai am.

D.asistenta : Domnule ti-ai putea conduce colega acasa vad ca are nevoie de putina odihna..Daca tot i-ai dat cu mingea in cap...

Mioko : Nu vreau sa ma conduca pana acasa o pot face si singura!

Say : Pana la urma stii sa vorbesti nu?

D.asistenta : Mna...daca nu vrei ramai la spital..

Mioko : Mnu....nu pot....trebuie sa stau cu mama.... 

D.asistenta : Atunci...nu poti merge singura acasa fiind lovita in cap....

Iau mana dreapta si ii strang tricoul lui Say indeajuns de tare,arucandu-mi toata suferinta pe care o port in niste lacrimi pe obraz.

Mioko : H.....*Suspina*

Say : Plangi ca o proasta! Hai ca eu am plecat!

Incet cu incet incep sa imi apara mii de lacrimi pe obrazul rece.

D.asistenta : Poate ca tu suferi....dar...consumate aici!

Tac! Si tot tac lasand prada lacrimilor mele.

Pana la urma doamna asistenta ma condus acasa . Si am putut sa o ajut pe mama mea indeajuns pentru ca azi primisem alocatia si pensia  prin posta.

Am luat niste lapte , oua , mezeluri , paine si restu am platit pentru lumina si alea..

Ma dezbrac si incep sa imi pun niste pijamale pe mine dar mai intai o voi aduce pe mama in pat ca sa se poata odihni.

A doua zi :

STAND IN PAT : 

Ma intorc si incep sa o imbratisez pe mama spunandu-i ca o iubesc foarte mult.Dupa cateva minute nu ii mai simt respiratia si inima batand.

Fac niste ochii mari zicand : Oare?! Nu!

Ma ridic repede din pat strigand-o.

Mioko : Mama?! Mamaa!!!!!!!!!!!!

Iau repede telefonul in mana si sun la salvare. In cateva minute ea isi face aparitia.

O vad pe mama carata in targa pana la abulanta . Eu tinand-o de mana plangand.

Ma rugam sa nu fie adevarat. Nu vroiam sa raman singura! Vroiam pe cine aproape...

In abulanta asistenti se chinuiau sa faca tot posibilul pana la un moment dat..

D.asistent : Ne pare rau...

Mioko : Nu nu nu nu! Puteti face ceva! Va rog!!!

D.asistent : Am facut tot posibilul..Ne pare rau!

Deodata iau mana mamei mele si o duc la obraz.Si incep sa plang zicand: 

Mioko : Mama? Stii ca te iubesc mult nu?Foarte mult...Intr-o zi o sa fiu cu tine...Nu vreau sa traiesc in aceasta lume mizerabila...

D.asistent : Iti dai seama ca nu ai sa poti lua mortul acasa nu?

Mioko : Stiu....

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

A trecut o saptamana de la acel incident.Si nu vreau sa imi amintesc. Am ramas singura in aceasta lume..

Incepeam sa numai bag pe nimeni in seama . Nici sa salut. Aceasta pierdere ma afectat indeajuns de mult.