Our love will never end (pauza)

Capitolul 2 (Akio)

O alta zi in care nu am putut dormi din cauza cosmarurilor mele.. Este deja cinci dimineata si mi-am inceput prost ziua avand cosmaruri despre trecutul meu.. Hah, bine macar ca am avut grija de animalute ininte sa plec de acasa. Au mancat, s-au jucat, acum probabil dorm fericiti la racoare. Ma uit pe geam la peisajul ce imi trece prin fata ochilor, gandindu-ma ca maine o sa fiu la o noua scoala. La una unde sunt si fete si baieti si unde profesorii poate nu o sa isi bata joc de tine. Cred ca ar trebui sa ii multumesc totusi ca m-a scos din acel iad.. Dar tot nu vreau sa ii vad fata.. Nici sa il aud!

Hah... Mai bine sa termin cu mica mea drama si sa va zic clar ce se intampla. Dupa ce am avut grija de animalute, care nu toate sun ale mele, am plecat si acum sunt in tren sa ajung mai repede spre cimitirul unde sunt ingropati cei ce mi-au facut viata mai frumoasa. In primul rand, sa nu credeti ca fur animale. Nu, am grija de ele pentru propietarii lor cat timp ei sunt la serviciu sau sunt plecati in vacanta si nu pot sa ii i-a cu ei. In al doilea rand, sa nu va ganditi ca cei la care merg sa le duc un buchet de flori sunt parinii mei. Nici nu imi cunosc parintii. Cei la care ma duc sunt un cuplu de batrani care m-au salvat din padurea din Namyangju si au avut grija de mine. I-am considerat ca pe bunicii mei. Din pacate, la varsta de patru ani am ramas din nou singur pe lume. Cand aveam trei ani, acestia s-au imbolnavit grav si dupa un an si-au dat duhul. Ma duc aproape in fiecare zi la mormantul lor. Inainte puteam doar o data pe luna, dar acum fiindca sunt mai aproape de unde au locurile de veci, ma duc de cate ori simt nevoia sa le vorbesc.

Diiing Dooong

- Urmeaza statia *** *****. Pasagerii care trebuie sa coboare in aceasta statie sunt rugati sa isi i-a lucrurile personale si sa se pregateasca pentru a cobora din tren. Va mutumim.

A anuntat conductorul. Mi-am luat rucsacul si buchetele de flori si m-am dus spre cea mai apropiata iesire. Dupa ce am coborat din tren, fiind practic la nici cinci minute de intratrea in cimitir, am ajuns destul de repede la mormant. Am pus buchetul nou de trandariri langa cel adus vineri apoi am aprins niste tamaie, aratandu-mi respectul fata de ei.

- Buna ziua bunico, buna ziua bunicule. Sper ca sunteti bine acolo sus in rai. Sper ca sunteti mai bine decat sunt eu. Inca am cosmaruri. Nu pot sa dorm deloc din cauza lor. Ba chiar am inceput din cauza oboselii sa adorm stand si in picioare si sa visesz despre tot chinul trait in cladirea iadului. Imi este dor de voi.. Nenorocitul ala inca este dupa mine, dar nu am ce face. El este cel care mi-a lasat casa aceasta si tot el este cel care mi-a dat sansa sa merg la un liceu normal. Stiu ca ar trebui sa ii multumesc, dar ar merita? Tot el este cel care mi-a distrus viata dupa ce voi ati fost primiti in rai.. Acum nu pot.. Nu, nu sunt in stare sa zambesc ca inainte sau sa rad. Mereu am o expresie rece. Am devenit o persoana inchisa.. Imi pare rau daca ma vegheati de sus si vedeti cum am ajuns sa fiu.. Sper sa gasiti in sufletul vostru sa ma iertati si sa imi fiti alaturi sufleteste. Va iubesc. Va promit ca o sa ma intorc cat de curand pot.

Dupa asta am plecat spre locul unde lucrez part-time. Este un petshop destul de aproape de unde locuiesc acum. Destul de aproape si de zona cafenelelor. Am ajung la petshop, intru pe usa din spate care este pentru angajati, imi las ghiozdanul in dulapul meu din vestiar si ma duc in fata unde este practic magazinul. Aici nu este numai petshop de unde cumperi mancare si lucrusoare pentru animalele tale de companie. Aici poti veni si cu reteta de la medicul veterinar si sa ii iei medicamentele necesare si avem chiar si un centru de adoptie. Uneori ma gandesc sa il intreb pe patron daca as putea lua eu turele de noapte. Ar fi mai bine pentru mine. Si nu mi-as mai lasa animalele singure acasa, ceea ce este partea cea mai buna. Patronul ne lasa sa venim cu propriile animale aici atata timp cat le punem colierele cu numele lor si adresa si numarul propietarului si le punem o esarfa in jurul gatului pe care scrie 'Nu sunt in programul de adoptie. Stapanul/Stapana mea este unul din angajati.'