23 iulie 2019
Dragă lună a trecut atâta timp de când nu am mai vorbit,
Dar știu că ai observat tot ce am simțit, tot ce m-a rănit,
Și știu că tu ești exemplul meu de poet nocturn,
Ziua sunt altul, noaptea scriu și nu apun,Mă simt nou, deși toate cele trăite m-au dus în spre pierzare,
M-am ridicat singur și am învățat să accept ce mă doare,
Am învățat că totul e cu un scop, nimic nu e degeaba,
Am învățat că suferim acum și mai târziu aflăm cum stă treaba,Aflăm mai multe despre noi, cu trecerea anilor,
Nu dau doi bani pe vorbe fără fapte, pe iubire fără dor,
Sunt sufletist și mai presus de toate sunt sensibil,
Sunt pentru mine cel mai bun om, iar pentru alți poate penibil.
CITEȘTI
Vorbind cu luna
PoetryCeea ce trăim ne face diferiți de restul, iar ceea ce simțim ne face mai tari, mai maturi, mai buni și nu în ultimul rând mai răi.