Miez de noapte 4

39 6 0
                                    

31 iulie 2019

Dragă lună am zis să îți mai scriu câteva rânduri,
Sunt un suflet sensibil și mă descarc prin rânduri,
Nu mai am dependență de alcool și de oameni triști,
Sunt mult mai bine, poate unul dintre optimiști,

Am fost atâta timp cu cineva ce nu a meritat,
Apoi mi-am dat seama și din greșeală am învățat,
Apoi am pus ziduri în jurul meu,
Să văd cine mă vrea, să trecem împreună prin greu,

Să fim doar noi, noi doi la fiecare final de lună,
Să le arăt tuturor că se reușește și împreună,
Mai las niște gânduri ce nu am să le scriu,
Ele vor merge cu mine și dincolo de sicriu

Vorbind cu lunaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum