XZ (boyxboy)

Capitolul 15. X

Bat din picior stresat. Nu mai stiu nimic de el de o oră. Refuză să imi răspundă la telefon! Ar trebui să imi răspundă dracului înainte să pățească ceva! Dar dacă pătește ceva si eu nu sunt acolo să îl salvez?! Imi privesc chipul in oglindă și mă încrunt.

-La dracu, Z! Iti vreau binele! strig nervos apoi lovesc oglinda cu pumnul

Toate cioburile cad în chiuvetă si unele ajung si pe gresie. E singur. Undeva afară! Sau asta cred eu. Dacă e cu altcineva? Dacă m-a mințit? Strâng marginea chiuvetei privind in jos. Dar dacă nu m-a mințit? Dacă... La naiba, Zero! Te vreau înapoi! Ies din baie rapid si merg direct spre ușă. Aud un tunet afară si ma întorc instant. Grozav! Acum mai si plouă! Imi aud telefonul, sunând. Îl iau cu speranța că e el, însă e doar Sam. Răspund si imi iau geaca apoi ies din apartament.

-Nu mi-ai dat un raspuns încă, Xander!
-Nu vin! spun si cobor scările in grabă
-De ce nu?
-Eu si Zero ne-am certat, iar acum a dispărut și habar nu am cum o să dau de el sau macar daca e bine sau daca e bine! strig si închid telefonul

Ajung in fața blocului și văd autobuzul în care el a urcat atunci când a iesit din bloc. Probabil nu există nicio șansă să fie încă în el. Urc si ma așez pe un scaun. L-am sunat la câteva secunde după ce a urcat aici, care ar fi șansele ca el să fi coborât după ce a vorbit cu mine? La cum îl știu eu pe Z cuvintele pe care i le-am spus au un oarecare impact asupra lui. Nu suporta ca lumea sa il vadă într-un moment de slăbiciune. După un minut si treizeci de secunde mă ridic de pe scaun. Urmează o stație, imediat după ce culoarea semaforului se schimbă. Cobor si privesc cerul întunecat din cauza norilor negrii. Unde esti, pisoi? Acum chiar imi pare rău pentru tot! Imi trag gluga in cap încercând să imi protejez parul de picăturile de ploaie. Autobuzul pleacă și sunt singurul idiot care sta aici, pe o vreme ca asta. Îl sun din nou în speranța că poate imi răspunde. De unde atâta noroc?! Nici nu vrea să mai audă de mine probabil. Îi mai dau câteva mesaje apoi bag telefonul în buzunar. Nu am nicio șansă să îl găsesc. Orașul ăsta e gigantic! Ar putea fi oriunde! Din momentul ăsta s-ar fi putut întâmpla orice. O dubă cu indivizi ar fi putut opri aici să îl ia pe sus. Orice! Gândul ăsta mă sperie îngrozitor. Mă opresc din mers si ma așez pe o treaptă. Acum realizez cât de prost sunt. Are dreptate, nu am facut altceva decat să îl verific in fiecare zi de parca e un copil mic. Chiar sunt un obsedat, dar nu pot să îl abandonez fără să știu dacă e bine! Am nevoie doar să fiu asigurat că e bine. După... habar nu am.

Ora 20:45

Am renunțat. Nu știu unde ar putea fi. Dar poate asa e mai bine pentru amândoi. El a scăpat de un obsedat ca mine, iar eu... Ei bine eu nu mă câștig cu nimic. Poate doar cu faptul că acum mă pot concentra mai mult pe noul meu "job", care nu mă costă doar energie fizică ci si ultimele fărâme de umanitate care mi-au rămas. Z nu mai e aici să mă facă o persoană mai bună. Mă prind de balustrada scărilor din bloc si abia imi târâi picioarele ude la etajul meu. Apa picură din mine si las urme pe podea. Oftez apoi imi scot cheile din buzunar să descui ușa. Ceva blochează cheia. Minunat! Nici in casa nu pot să mai intru! Lovesc ușa cu palma apoi imi lipesc fruntea de ea simțind cum mă furnică ușor pielea probabil deja înroșită din cauza loviturii. Cât de blestemat să fiu în viața asta? Nu e de ajuns ca am pierdut singura persoană care mă iubea?! Chiar nu e suficient?! Merit si mai mult chinuit...Aud ușa, deschizându-se. Fac un pas în spate gata să îi dau una intrusului. Z! Încerc să îmi calmez impulsul de a sări pe el. Imi aruncă o privire tristă apoi se întoarce și pleacă.