Chipul razbunarii

Capitolul 1 - Sperante spulberate

13 aprilie 2010. Aceasta este data pe care o aştepta un alai de jurnalişti şi de comentatori TV încă din luna octombrie a anului precedent. Aceasta este ziua în care se mărită Mariana Sanchez, fata unui important om politic din Mexic, cu Hector Ferrer, un arhitect faimos ce proiectase de-a lungul carierei sale un număr impresionant de clădiri cu concept turistic în Europa, în special în Franţa şi Italia.

Cu toate că nu provenea dintr-o familie bogată, deţinătoare a nenumărate acţiuni şi terenuri, Hector a reuşit de fiecare dată să se facă remarcat prin inteligenţa sa şi spiritul său de observaţie, aceste calităţi ajugând în cele din urmă să-i ofere şansa de a studia în cele mai bune universităţi din Mexic, alături de cei mai buni profesori universitari din America de Sud. În pofida faptului că era o persoană visătoare şi romantică ce îşi aşteaptă frumoasa prinţesă să-i apare în cale, bărbatul a decis să iniţieze o relaţie cu Mariana, pe care a cunoscut-o in timp ce era student, cu toate că el nu o iubea în aceeaşi manieră în care ea o făcea. Mereu a privit-o ca pe femeia ideală cu care orice bărbat şi-ar dori să se însoare, dar, cu toate acestea, el nu simţea nimic pentru ea. Totuşi, ce putea sa ceară mai mult? Mariana era o femeie extrem de interesantă ca şi comportament, iar ca şi fizic mereu a fost privită ca fiind una dintre cele mai frumoase “dive” ale Mexicului. Părul ei lung şi castaniu, ochii ei migdalaţi de culoarea unei alune şi corpul ei frumos unduit conturau de fiecare dată în faţa lui Hector, imaginea unei femei irezistibile, fatale.

-Vai, nu pot să cred! exclamă înduioşată Ofelia ce tocmai intrase pe uşă. Ştiam prea bine că am cea mai frumoasă fiică din lume, dar astăzi pur şi simplu radiezi! Arăţi divin! repetă din nou femeia, ducându-şi mâna la gură printr-un gest scurt, exprimându-şi mirarea.

Îmbrăcată într-o rochie de mireasă lungă, de tip sirenă, bătută pe alocuri cu pietre scumpe, Mariana se întoarse uşor, pe vârfuri, încercând să nu calce rochia în picioare, după care se apropie zâmbitoare de mama sa şi o îmbrăţişă puternic, mai afectuos decât a făcut-o vreodată.

-Mulţumesc, mamă! Ştii prea bine cât de mult am aşteptat eu ziua asta şi iată-mă acum îmbrăcată deja în rochia de mireasă şi cu limuzina în faţa porţii, se emoţionă femeia, începând să-şi facă vânt cu mâinile pentru a nu-şi strica machiajul făcut la perfecţie.

Ochii verzui ai Ofeliei se umeziră imediat de lacrimi cristaline ce au început uşor-uşor să i se scurgă pe chipul fin al femeii, în timp ce mâinile acesteia mângâiau necontenit trupul emoţionat al Marianei.

-Serios acum, îţi mulţumesc din suflet pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine, îşi reluă ideea Mariana, privind ochii umeziţi ai mamei sale. Dacă nu ai fi fost tu, cine ştie acum cât timp m-aş fi despărţit de Hector? Ştii prea bine câte conflicte şi certuri am avut în ultimul timp pe tema nunţii, în special în momentul în care el a vrut sa amânăm ceremonia câteva luni. Dar tu ai fost mereu acolo, alături de mine, încerând să-mi dai un sfat şi să mă ajuţi în tot ceea ce poţi. Cum a făcut şi tata de altfel! adăugă femeia la final, amintindu-şi brusc de momentele frumoase petrecute alături de tatăl său pe care îl vedea destul de rar din cauza călătoriilor pe acesta trebuia să le întreprindă ori de câte ori apărea o problemă politică.

Deodată, telefonul Marianei începu să sune de zor, zbătundu-se agit pe măsuţa din lemn de nuc de alături. Mariana îşi mai curăţă o data ochii de lacrimi, după care apucă uşor iritată telefonul şi raspunse.

-Mariana? se auzi vocea caldă, dar totodată a Elenei. Mariana, trebuie să ne vedem urgent! Am descoperit ceva ce sunt sigură că te va interesa şi…

-Îmi pare rău Elena, dar nu mă pot ocupa acum de problemele companiei, se scuză politicos aceasta,zâmbind forţat cu toate că ştia prea bine că interlocutorul  conversaţiei nu ar putea să o vadă în acel moment.