Prizonierii iubirii#Maxfild Brothers Vol II

Capitolul 2

     Alarma sună la ora 6 fix și mă ridic cu ușurință din pat, mereu am fost o persoană matinală. Fac un duș scurt apoi mă îmbrac cu o pereche de blugi negri și un tricou tot așa, îmi aranjez puțin părul, îmi iau cheile, îmi pun la gât insigna pe care scrie Detectiv Maxfild. Mănânc niște cereale și apoi merg la secție.
  Sunt salutat de toți colegii cât timp parcurg secția până la biroul meu, care e chiar lângă cel al șefului poliției. Are ușa închisă așa că ori nu e acolo, ori nu vrea să fie deranjat.
  Mă așez la birou și scot ultimele dosare pe care le am de examinat. Îl deschid pe unul când Courtny, asistenta șefului își bagă capul pe ușa biroului:
-Bună dimineața, domnule Maxfild!
-Bună, Courtny! Și ți- am mai spus, nu îmi mai spune domnule, mă face să par bătrân.
  Ea zâmbește și știu că tot așa o să mi se adreseze și data viitoare, pur și simplu așa e ea. Courtny e ajutor de poliție dar acum e într-un fel de perioadă de ucenicie așa că atunci când cineva nu o ia cu ei pe teren, stă pe la secție și aduce cafele sau dosare din subsol:
-Mă buc să iau o cafea, vreți ceva?
-Un Mochacino ar fi perfect.
  Ea dă din cap și iese din biroul meu lăsându-mă să mă uit peste dosar.
  Liniștea îmi este îndreruptă când văd prin fața ușii trecând un polițist cu o fată în cătușe.
  Nu văd prea multe, doar cum trec prin fața ușii mele deschise, apuc să văd doar părul fetei, un gri cu șuvițe roz.
  Din curiozitate mă ridic de la birou și mă uit pe hol:
-Știți că nu aveți voie să îmi puneți cătușe dacă nu mă arestați cu adevărat și nu aveți niciun motiv să mă arestați așa că asta e o încălcare a dreprului omului! spune fata pe un ton hotărât
  Din poziția asta nu îi pot vedea fața dar sunt sigur că e furioasă. Polițistul deschide ușa camerei de interogatoriu și îi spune fetei să intre, când acesta nu se mișcă de pe loc, o împinge:
-Hei!
  Sunt deja la câțiva pași de ei:
-Nu te poți purta așa cu ea!
  Polițistul își întoarce capul cu o expresie incruntată, nervos parcă că cineva își permită să îi spună ce poate face dar în clipa în care dă cu ochii de mine, expresia i se schimbă imediat:
-Cu tot respectul domnule, dar nu vrea să coopereze de când am luat-o.
-Și totuși nu poți să o bruschezi, e împotriva regulilor.
  Polițistul nu pare prea fericit de faptul că îl mustrez pe holul secției unde oricine ne poate auzi și vedea, dar nu poate să facă mai mult decât să dea din cap:
-Da, domnule, desigur.
-Și să îi pui cătușe unei fără motiv unei persoane care își vedea pur și simplu de lucru e în regulă? se aude vocea fetei
-Nu e fără motiv, spune polițistul.
-Ce a făcut? întreb eu
-Nu făceam nimic, eram pur și simplu...
-A fost văzută petrecând vremea într-o zonă în care credem că se practică traficul de droguri și prostituția.
-Ha, ăsta e argumentul vostru? De când e ilegal să te plimbi? Pot să mă plimb pe unde mă taie pe mine capul, e o țară liberă.
-Ați oprit mai multe mașini și ați vorbit cu șoferii iar ținuta...
-Ii cunoșteam pe șoferi. Iar cât despre hainele mele, pot să mă îmbrac cum vreau eu.
  E intr-adevar că nu prea o ajută felul în care e îmbrăcată, o fustă scurtă, neagră care îi lasă la vedere picioarele luni și bronzate și un top verde, scurt:
-Nu aveți nicio dovadă și niciun argument ca să mă rețineți așa că...
  Abea atunci își întoarce capul spre mine și pot să îi văd fața. Când ochii ni se întâlnesc, parcă în mintea mea are loc un declic.
  Îmi dau seama că o cunosc. O cunosc pe fata asta.
  Ochii aceia verzi și mari, chiar dacă i-am văzut doar odată în viața mea, nu aș putea să îi mai uit vreodată.
  E ea. E fata care a încercat să mă jefuiască acum două nopți.