Prizonierii iubirii#Maxfild Brothers Vol II

Capitolul 3

-Nu aveți nicio dovadă și niciun argument ca să mă rețineți așa că...
Însă cuvintele mi se blochează în gât atunci când îmi întorc capul iar ochii mei dau de ochii aceia albaștrii.
Îmi ia o singură secundă să îi recunosc.
Sunt ochii albaștri pe care i-am văzut cu două seri în urmă când am intrat prin efracție într-o casă. Oh, doamne! Nu doar că am intrat prin efracție în orice casa ci în casa unui polițist! Am încercat să jefuiesc un polițist!
Nu, nu un polițist, dacă mă iau după ce scrie pe insigna lui, Detectiv Maxfild. Nici măcar nu știu dacă asta e mai rău sau mai bine.
Tot ce sper în clipa asta e ca el să nu mă recunoască. Îi urmăresc expresia facială ca să îmi dau seama dacă mă recunoaște, dacă știe că eu sunt cea care i-a intrat în casă.
Expresia îi rămâne însă aceeași, nu dă niciun semn că m-ar recunoaște. Încerc să îmi revin ca nu cumva să mă dau de gol și îmi mut privirea de la el spre polițist încercând să nu il privesc prea mult pe detectiv, nu vreau să îi dau șansa să mă recunoască. Îmi dreg glasul:
-Cum spuneam, nu aveți niciun motiv pentru care să mă țineți aici.
-Așa deci? întreabă detectivul. Nu aveți nicio declarație, plângere sau mandat? Aveți ceva din toate astea? îl întreabă pe polițist
-Nu. Domnule dar...
Detectivul ridică o mână și cu asta îl reduce pe polițist la tăcere. Imediat înțeleg care dintre ei deține mai multă putere iar mie îmi vine să îmi dau cu capul de ceva. Cum se poate să fi intrat în casa unui detectiv? Dacă cumva mă recunoaște sunt terminată:
-Dacă nu aveți nimic din toate astea, atunci domnișoara are dreptate. E liberă să plece.
Polițistul pare că vrea să adauge ceva dar se abține și îmi dă drumul mâinilor. Îmi trec degetele peste încheturile mâinilor și mă uit incruntată la el:
-Mersi mult pentru drumul până la secție degeaba! Acum o să fiu nevoită să iau două autobuze până acasă!
O clipă ochii mi se întâlnesc cu cei ai detevticului, dar din nou, el nu dă semne că m-ar recunoaște. Lui nu îi spun nimic ci mă uit repede în altă parte, sperând ca părul meu să îmi acopere cea mai mare parte din față și merg înainte până când ies din secție cu inima bătandu-mi  nebunește în piept.
Era cât pe ce.
Doamne! Am fost atât de aproape de a fi prinsă. Trebuie să încep să fiu mult mai atentă de acum încolo dacă nu vreau să dau de belea cu adevărat.
Mi se face rău doar la gândul că el ar putea să afle.

    !!! ANUNT IMPORTANT!!!
  Aceasta carte este finalizata. Am lasat doar primele 3 capitole deoarece urmeaza sa public seria la o editura, de unde toti cei care doresc sa o citeasca, o sa poata sa o achizioneze.🥰