Predestinare

Capitolul 1

O seară călduroasă de mai și mireasma florilor de cireș. Vechea masă rotundă din abanos și o ceașcă de cafea. Ce altceva i-ar trebui lui Rafael? Aceasta este viața lui. Nimic interesant, ci doar ceea ce face de ani buni.

Pensula ce a primit-o de la mama sa, împreună cu ultimul "te iubesc", nu s-a schimbat nici ea. Arde profund în inima lui. Arde şi îl consumă pe zi ce trece această amintire, deşi astăzi se împlinesc 7 ani de când mama sa a trecut în nefiinţă. Cu ultimul strop de viaţă, ea i-a dăruit această pensulă, spunându-i să nu renunţe niciodată la ceea ce îşi doreşte cu adevărat. Să facă sacrificii, să facă tot ce este cu putinţă ca aspiraţiile lui să se concretizeze. Și să nu sufere după moartea ei, pentru că totul se întâmplă cu un scop.

Rafael avea doar 11 ani. Încă îşi aminteşte fiecare cuvânt pe care îl rosteau acei tirani. Fiecare strigăt de ajutor al mamei sale. Ce vină are el că s-a născut într-un stat în care oamenii de rând nu îşi pot exprima opiniile? Și ce motiv banal! Cea mai calmă și binevoitoare femeie pe care a cunoscut-o, propria-i mamă, a fost executată pentru că a pictat un tablou. Un tablou ce inspira putere și încredere, dorința întregii societăți. Aceea de a putea evada din lanțurile robiei, de a se putea îndepărta de glie când aceasta nu le oferă nimic. 

Astfel, a schițat scena unei revoluții, când săracii și cei din joasa societate prind aripi și răstoarnă carul puterii, zburând spre un viitor mai ofertant. A avut parte de atât de multe aprecieri, încât oamenii s-au inspirat de acolo și au decis că e momentul să se înarmeze cu încredere și răbdare pentru a putea distruge toți oamenii care le-au îngrădit libertatea atât de mult timp. Da, au stârnit un adevărat conflict între clasele sociale. Oamenii "cei buni" ai statului, conducătorii, au decis că cea mai bună soluție este să distrugă originea conflictului. Chiar pe mama sa. Dar ce vină a avut ea, pentru ce motiv a fost executată într-un mod atât de dur? 

A fost otrăvită. O moarte lentă, groaznică. Și de atunci, cei ce sunt considerați dușmani ai statului sunt condamnați la o finalitate inevitabilă, în cele mai nedemne moduri cu putință. Nedemne de oameni ce se presupune că au rațiune și sentimente.