Predestinare

Capitolul 2

Cel mai bun mod de a-și aminti de mama sa fără să plângă este să-i picteze portretul, așa cum și-o amintește el. Cafeaua e atât de dulce! Nu îi place zahărul deloc.. Îl aseamănă cu cel mai mare dușman al său, deghizat într-un veșmânt alb, cu un gust care parcă îl vrăjește. Dar de ce are astfel de gânduri, în loc să facă ceva productiv? Da, timpul e limitat.. fiecare secundă se scurge către acel final de care îi este atât de frică. Oare e dureros? Probabil că da, doar nu degeaba mama sa spunea că vrea să se termine totul cât mai repede.. Oare e frumos acolo, sus? Oare există acel "sus"? Oare mama sa îl veghează de undeva?

Nu a venit la masa de abanos ca să își pună atâtea întrebări fără niciun sens. Nu e treaba lui să facă descoperiri. Nici nu e capabil. Iar masa de abanos e pentru ocazii speciale, nu ca să se gândească la astfel de lucruri. În plus, băieții trebuie să fie curajoși, nu să se teamă de moarte sau alte probleme existențiale. Doar are 18 ani! Nu poate să stea toată viața lui închis în globul lui de cristal care îl ferește de orice nenorocire. Va întâmpina multe obstacole, abia e începutul. Dar de când e atât de emotiv și speriat? Mama i-a spus să fie puternic, pentru că într-o zi va fi părăsit de toți și va trebui să lupte singur. Toate gândurile duc la mama... Nu-i nimic. Mai bine ar picta-o. Așa își poate aminti cât mai multe detalii despre ea.

Mai bine caută o sursă de inspirație, să alunge toate gândurile negre ce îl cuprind. Alege să meargă în livada cu cireși, pentru că se simte de aici o mireasmă îmbietoare și parcă ar vrea să o absoarbă la intensitate maximă. E ciudat, se aud mulți pași, dar de obicei, livada e pustie. Nu își amintește să fi invitat vreun prieten astăzi, acasă la el. De fapt, ce prieten? Nu are prieteni și nici nu a avut vreodată.