Brunetul. (boyxboy)

Capitolul 25

Un zâmbet indiscret mi-se formeaza pe chip cand vad prin geamul avionului orasul meu natal.
Stăteam în avion lângă America, însă ea nu imi acorda atentie. Prefera sa vorbeasca cu Rebeca, care era clar un străin pentru ea, decat cu mine. Oricum macar se înțelegea bine cu dânsa.
Langa mine Cristina nu isi găsea loc. Se foia non stop.
Parintii avusera ocazia ieri seara sa o cunoască. Ii invitasem la mine, însă după fețele lor nu prea cred ca le plăcea de ea. Însă acceptau, iar asta ma mulțumea.
-Ryan, cand ajungem? Se plânge, lasandu-si capul pe umărul meu.
-Văd orașul.
-Sunt curioasă unde te-ai născut, chicoti si isi susține capul in palmă.
Cristina nu era prostuta. Poate faptul că era blonda si înnebunita dupa shopping dădea impresia asta, însă era chiar o fată ok.
Uneori imi parea rau pentru modul în care ma comportam cu dânsa. Deși mai aveam putin si era sa ne căsătorim, prima regulă fusese sa nu ma sărute absolut niciodata pe buze. Nu știam de ce, ma simteam mai ok asa.
Poate eram ciudat, însă ea acceptase regula aceasta.
Deși apoi imi aminteam ca era o relație deschisă. Si nu ma mai simteam prost.

~

Iau o gura mare de aer cand intru in casa. Simțeam un déjà-vu puternic, iar zeci de amintiri imi reveneau în minte.
-Ador locul ăsta, șoptesc mai mult pentru sine.
Tata zâmbește și isi lasa bagajele in hol.
-Camera ta inca e sus, zice facandu-ne semn.
Ca un copil în ziua de Crăciun, fug sus pe scări entuziasmat. Fuseseră doar 3 ani, dar simteam ca fusese o eternitate.
Cand intru in cameră, ma lovesc de mirosul inca predominant de parfum masculin. Nu puteam nega ca inca iubesc sa port parfum.
Ce-i drept, o poza in ramă neagră isi făcuse apariția pe noptieră. Patul era nefacut, ceea ce mi-se părea usor ciudat, dar nu atrag atenția.
Iau poza si fara sa ma gandesc prea mult, o scot din ramă, aruncand rama la gunoi. Nu sunt mort, deci teoretic nu mai aveam nevoie de aia.
-E la fel cum ai lasat-o, spune tata.
-De curiozitate, am mormânt? Chicotesc.
Tata pufnește amuzat.
-Dacă îmi spuneai acum o saptamana ca o sa rad despre mormântul tău...zice trecandu-si degetele peste birou. Oricum am sunat ieri si mi-am anunțat secretara. Se ocupa ea cu poliția si deshumarea cadavrului.
Dau din cap pozitiv.
Iau o gura din aer si ma asez in fotoliu.
-Mai bine doar nu plecam, imi trec degetele prin par.
-Realizezi valoarea unui lucru abia cand nu il mai ai, zice visator.
-Nu mi-am imaginat ca voi credeti ca sunt mort. Credeam ca ma urăști. Pentru ca am fost un laș.
-Imi pare rau daca am dat impresia asta.
Urma o pauză lungă și stânjenitoare. Pana la urma, tata pleca din cameră, lasandu-ma pe mine singur. Umblu prin sertare, zâmbind larg la fiecare mărunțiș pe care il găsesc.
‐Cameră asta este atat de plina de tine, se aude vocea roscatei.
-Mda, spun visător.
-Unde locuiește tipul ala cel mai bun prieten? Intreaba brusc.
Tresar la intrebare.
-N..nu stiu, mint.
-Nu ma minti, nu e frumos.
-La naiba, toti se comporta atat de bine cu mine. Crezi ca le-a spus Jason ce s-a întâmplat în noaptea aia?
-America mi-a spus ca s-a întâmplat ceva intre voi doi, dar ea nu stie ce, iar asta o intrigă.
-Atunci e bine, presupun. Oricum nu iti spun unde locuiește.
-Tsk, stiu deja. Am vrut să văd dacă ma minți, chicoteste fata.
Pufnesc nervos.
-Ori vii cu mine, ori ma duc singura. Trebuie sa va rezolvati toate problemele. Puteti vorbi, oricum a fost tocmai 3 ani in urma.
Imi întorc scaunul spre ea si imi pun mâinile în sân.
-Si ce sa ii zic?
-Ca a fost o greseala. Oricum cred ca a trecut peste...habar nu am. Nu il cunosc. Însă tu trebuie sa te calmezi. Dacă o sa te ierte, nu vei fi tot timpul atat de îngrijorat si inchis in sine. Odata si odata trebuie sa discutați.
-Mai bine as muri, suier.
-Nu imi da variante.
-Și probabil sunt mort si pentru el. Nu are cum sa nu fi auzit de înmormântarea mea. Nu am chef sa ii explic toata situația.
-America i-a explicat.
Înghit în sec.
-Ei inca vorbesc, constant usor speriat.
Cum de nu i-a spus de seara aia? La naiba, ma simt si mai prost. Oricum ai privi situația, eu sunt monstrul.
-Mai târziu, murmur.
-Chiar in momentul ăsta. Ma duc singura.
Pleca spre ușă, dar ma ridic in picioare.
-Ai dreptate, trebuie sa infrunt trecutul odata si odata.
Tata si mama nu mai erau acasă, imi zice Rebeca ca s-au dus la cumpărături. Acum ea stie mai multe despre propria familie decat mine însumi.
America era de negăsit, însă nu ma chinui sa o caut. Ies afara si intru in garaj.
Imi vad mașina într-un colț. Imi mușc buza si simt fiori cum imi trec pe spate.
-Acum 3 ani iubeam mașina asta, zic trecandu-mi degetul peste capota, lăsând o dâră peste praf.
-E chiar frumoasă. Probabil valorează si in continuare destul de mult.
-Presupun, eram lipit de masina.
Ies afara din garaj si ma urc in mașina mea actuală. Rebeca se așează pe scaunul din dreapta si isi duce mâinile la spate.
-Conduce, maestro, chicoteste.
Conduc pana la Jason acasă, simțindu-mi palmele transpirate. Nu știam ce să îi zic. Însă trebuia sa ii zic ceva.
El nu se mutase de aici, deoarece ii observ cainele pe afară.
-Te-am păcălit, imi sopteste roșcata si sare din mașină.
-In legatura cu...? Intreb nesigur.
-Nu aveam nici cea mai vagă idee unde locuia el.
O privesc urât, maraind usor jignit ca fusesem dus de nas atat de usor.
Dansa nu ezita mult si apasa soneria. Înghit în sec, bagandu-mi mâinile în buzunar. Imi sterg palmele de interiorul buzunarului, trecandu-mi prin minte un milion de scenarii.
Usa se deschide repede, lăsând la vedere imaginea satenului. Parul ii era ciufulit, purta un tricou larg pe el si o pereche de blugi. Manca ceva. Chiar nu părea că era mai mare cu 3 ani, decat atunci cand l-am vazut ultima data.
Sprâncenele i-se ridică, apoi tuseste demonstrativ.
-E adevărat, se pare, zice mai mult pentru sine. Învie morții din somn.