Franturi de sentimente

Tiara Blestemata

Sange. Mai mult sange. Sa curga, sa curga, cascade intregi. Sa unga carnea, sa sape vene. Sange. Era peste tot in jur si curgea si urla ca isi dorea un alt final. Nu sa cada pe un pamant gol, nu sa faca parte din patura de moarte. Isi dorea sa creasca, sa devina ceva important. Isi dorea un rol acolo sus, in fruntea imperiului, si toti sa se bata pentru el. Daca ar cadea numai pe vreo tiara de domnita, ce s-ar mai distra. Sau pe coroana regelui, poate chiar pe sabia unui cavaler. Dar nu, el curgea pe pamant. El manjea mainile vrajitoarei, maini ce ii pictau chipul in lichidul stacojiu. El manjea pamantul. El manjea tronul din spini si in cele din urma manji si o coronita pierduta in nebunia data de gandul mortii. Era asa de rau sa mori? Probabil, caci toti fugeau de el. Dar el, sangele, nu isi dorea decat pace. Pace si un scop. Asa ca se incapatana sa nu mai curga si lupta se opri. Brusc, asa cum si incepuse. Iar tanara domnita, sau poate o alta, gasi tiara si o aseza pe crestet. Si curge. Sangele curge iar si iar si iar caci nu e ce cauta el. Nu e decat o uzurpatoare, asa cum vor fi si altele. Sange. Mai mult sange. Si curge si urla... Si va curge in continuare pana cand isi va gasi printesa, caci doar astfel poate capata si iubire si putere. Lasa-l sa curga sj sa urle si fugi copila, fugi cat poti de tiara blestemata.