"Inteleg ca te-am suparat, poate chiar te-am dezamagit si-mi pare rau - stiu, uneori toate scuzele sunt tardive. N-am fost barbatul de care tot scriu, n-am fost barbatul de care ai nevoie. Nu, aseara nu am fost nimic din ceea ce pretind ca sunt, si toate fara sa am un motiv real, fara sa pot sa te acuz de ceva anume. Din prostia mea, poate.
Ti-am spus sa pleci, ca n-am nevoie de prezenta ta si, in tirul cuvintelor ilogice am ignorat sufletul care imi spunea sa tac, care imi spunea ca daca voi continua voi da nastere la regrete. Naiba, la ascultat, caci vroiam sa ii arat cine e cocosul in casa. Nu, nu sunt mai barbat daca dau cu pumnul in masa - cel putin nu unul puternic, asa cum imi doresc sa fiu.
Nu-i deloc inteligent sa provoci o femeie in felul asta, pe care, pe deasupra o mai si iubesti. Daca da naiba sa te asculte si pleaca, te-a lasat cu sufletul in fundul gol si nu simti nimic altceva decat ca esti un dobitoc, ca ai putea sa te abtii, ca puteai fi domn asa cum pretinzi ca esti. Hah ce dulce ironie si in secunda doi, dupa ce te trezesti la realitate, pui mana si o suni si o rogi sa se intoarca. Ii spui ca sti ca ai gresit, ca au fost vorbe la nervi, ca nu o sa se intample, ca nu vrei sa o pierzi, si aici ai doua variante: ori ai pierdut-o de tot, ori esti pe cale sa o pierzi de tot .
Femeia iarta, cred ca o ajuta simtul matern, care, uneori este in favoarea barbatului. Iarta mult, poate ca uneori foarte mult. Femeia-i naiva, uneori, nu pentru ca asa este ea, ci pentru ca isi iubeste barbatul si vrea sa creada in el.
Femeia-i nehotarata doar atunci cand trebuie sa isi aleaga cu ce sa se imbrace, nu atunci cand are de ales intre suferinta in doi sau singuratate."
