Când nu știi încotro să apuci, ascultă-ți sufletul!
Uneori, iubim doar pentru a nu fi singuri. De fapt, aia nu este iubire, ci disperare. Refuzăm să avem răbdare pentru a întâlni omul potrivit şi ne consolăm cu povestea în care trebuie să pupi broaşte până găseşti prinţul ori prinţesa.
Fugim din braţe în braţe, din buze în buze, din pat în pat, în disperarea noastră după cifra doi. Şi apoi ne mai întrebăm de ce ne doare! Dar și de data asta avem o scuză, de data aceasta mult mai plauzibilă decât prima – doar așa acumulam experiență. Fugim de singurătatea aia ca dracul de tămâie! Și, de cele mai multe ori, dăm de mă-sa. Un șut în fund, un pas înainte – îți spui, dar în curând nu te vei mai putea așeza.
Când femeia pe care, până mai ieri, o țineai de mână, te-a lăsat pentru altul, începi să te întrebi unde ai greșit – în viață, în pat? Răspunsul este altul: ai greșit când ți-ai forțat sufletul să se agațe de al ei, spunându-i că nu e timp de mofturi.
Când îți pleacă bărbatul cu alta, îți îndeşi batista în ochi și începi să te rogi să se întoarcă la tine. Dar, când sufletul îți spunea că nu îl vrea, de ce i-ai tras obloanele și l-ai închis-o în beznă? Dacă îl ascultai, acum erai fericită – singură sau cu altul.
Când cauți cu disperare un om, îi anulezi valoarea sufletului tău. Îți dorești atât de mult să ai, încât nu mai ai timp să te decizi și ce anume îți dorești!
Ascultă-ți sufletul, te rog!
Jurnalul unui Adam
