Broken - Cenușă și foc

CAPITOLUL V. Masacru

- Ce tot spui acolo? întrebă Toby nervos. Nu!

- Am spus să mă împingi.

- Iar eu spun nu.

- Ești așa de plictisitor Toby, ce te face să crezi că dacă tu nu o faci nu o fac eu? se încruntă și nu-i mai răspunse nimic, oftă.

-Toată lumea are nevoie de ea, până la urmă. intonă entitatea. Glumeam. continuă.

Preiau din nou control asupra corpului meu și respir adânc. „Cum am ajuns aici?" îl întreb pe Toby dar el doar se întoarse cu spatele îndreptându-se spre scările spiralate.

-Toby!

- Ești așa o durere-n... Mergi la somn.

Trecuseră minute, ore, nemișcată de pe acea balustradă. O liniște asurzitoare, care mai era din când în când întrerupta de o adiere de vânt ce trecea printre copaci. „E rece ca dracu" spun pentru mine.
Într-un final, o rază de soare îmi lovește ochii și realizez că nu dormisem deloc și deja se crăpa de ziuă. Cu cât se luminează mai tare căldura soarelui provoacă ceață să fie și mai densă ca înainte acoperind întreaga pădure, nu mai puteai vedea nimic. Pierdusem atât de mult timp în acea clopotniță de piatră dar nici nu mai voiam să plec, felul cum cerul își schimba culoare îmi atrăgea atenție complet, atât de liniștitor. Privesc spre sticla de whisky ce rămăsese răsturnată pe jos, conținutul ușor îmbibându-se în lemnul podelei. Mă aplec pentru a înșfăca sticla acum goală de alcool apoi cobor încet scările, realizând că nu pot observ capătul lor.
Ajungând într-un final, în tocul ușii ce despărțea clopotnița de biserică era o figură, o umbră, ce se rezema nonșalant de aceasta cu capul în jos.

- Ce faci acolo? întrebă.

O voce răgușită, însă ușor de recunoscut.

- Încerc să cobor scările, tu, Jack?

- Nu, mă refeream ce făceai acolo sus.

- Mă gândeam ... poate la un plan de evadare, la priveliștea frumoasă. îi răspund glumeț. Cu puțin alcool. clatin ușor sticla în fața sa. Tu?

- Nu ai voie acolo, cine te-a dus?

- De ce?

Îmi prinde încheietura și mă trage după el, instinctul de a riposta mișcării sale bruște se risipește când simt căldura ce îmi învelea mâna. De ce e așa cald?
Eram complet dezorientată de bezna ce acoperea încăperea dar și această senzație trece când aud scârțâitul familiar al unei uși mari de lemn pe care Jack o deschidea lent cu o mână.
Se lumină brusc de îndată ce se deschide complet, iar eu mă încrunt. Lumina soarelui se reflectă prin geamurile casei dând o atmosfera mai caldă încăperii, dar nu mă lasă să admir, Jack trăgându-mă direct spre bucătărie. Acolo dă drumul strânsori, făcându-mi semn să mă așez pe scaun.

- Vrei cafea?

- Da. răspund sec în timp ce îi ascult ordinul și mă așez.

Prepară cafeaua în liniște, eu ațintindu-i fiecare mișcare cu privirea. Îl analizam din cap până-n picioare, purta un tricou lung negru și simplu cu niște pantaloni largi ce se asortau, însă pielea lui gri îmi atrăgea cel mai mult atenție. Nimic nu avea contrast, întreagă imagine părea editată, in jurul său totul avea culoare, apoi își trece degetele prin părul șaten dezordonat și realizez, părul său este singurul lucru ce iese în evidență.

- Poți să nu te mi tot holbezi la mine?

- De ce? Ești interesant. îl tachinez. Plus, altceva ce să fac?